„M-a pus dracu să candidez pe acești doi ani, am găsit orașul cum l-am găsit"
"La nivel personal, regret că am candidat. La nivel public, nu, îmi asum această misiune. Era bine să fiu primar de sector, la nivel personal. Poate nici nu aveam dosar penal”, a declarat Ciucu într-un interviu pentru cotidianul.ro.
Edilul capitalei susține că schimbarea din 2025 a vizat doar persoana primarului, în timp ce aparatul administrativ a rămas, în mare parte, același.
„Am venit la o masă pusă. Singurul lucru care s-a schimbat în 2025 a fost primarul. Primăria a rămas acolo, cu cei doi viceprimari și alți oameni în funcție”, a declarat Ciucu.
„Eu sunt primarul care a tras lozul necâștigător”
Ciprian Ciucu afirmă că se vede în postura celui obligat să ia măsuri dificile pentru a evita colapsul financiar al Capitalei, chiar dacă acestea îi pot afecta șansele de a obține un nou mandat.
Eu sunt primarul care a tras lozul necâștigător și care trebuie să ia deciziile nepopulare
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Avertisment: Bucureștiul poate ajunge în incapacitate de plată
- Primarul general a mai precizat că actualul model de funcționare al sistemului de termoficare este nesustenabil și că problemele s-au acumulat în ultimii ani.
„Sistemul e proiectat să se ducă în gard. Are un design care îl duce clar către o implozie masivă”, a spus Ciucu.
În plus, edilul avertizează că există un risc financiar major dacă Primăria Capitalei va pierde procesul cu Guvernul.
„Dacă pierdem procesul cu Guvernul și trebuie să le dăm 3,5 miliarde de lei, intrăm în incapacitate de plată. Să vedem atunci câți se înghesuie să fie primari generali”, a declarat Ciprian Ciucu pentru Cotidianul.