PLAN ROȘU activat în Călărași. Accident între un autocar cu 60 de persoane și un autotren
Primele date arată că 12 pasageri, printre care și minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conform ISU Călărași, toate victimele sunt conștiente și prezintă vătămări ușoare, iar viața acestora nu este pusă în pericol.
În autocar se aflau 60 de persoane, respectiv 35 de copii și 25 de adulți, iar autocamionul implicat în accident transporta radiatoare.
Potrivit primelor informații, 12 persoane au fost evaluate medical, acestea fiind conștiente și prezentând leziuni ușoare. Pentru una dintre victime a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.
Autoritățile au solicitat și intervenția unui elicopter SMURD pentru una dintre victime
„Au rezultat 12 victime, conștiente, care prezintă vătămări ușoare. A fost activat Planul Roșu de intervenție la ora 14:50. La locul evenimentului rutier intervin șapte resurse medicale ale ISU și SAJ, plus două autospeciale cu modul de descarcerare și două autospeciale pentru muncă operativă”, au transmis reprezentanții ISU Călărași.
La fața locului au fost mobilizate șapte resurse medicale ISU și SAJ, două autospeciale cu modul de descarcerare și alte două autospeciale pentru muncă operativă.
Centrul INFOTRAFIC informează că traficul rutier este oprit pe sensul de mers Drajna Nouă – Slobozia al DN21, pentru intervenția echipajelor de urgență. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru dirijarea circulației.
Potrivit informațiilor transmise anterior de ISU Călărași, cea mai grav rănită persoană are suspiciune de fractură de șold.