Turiști trimiși de AI la un festival inexistent. Ce s-a întâmplat la Jurilovca
- Comuna Jurilovca a fost luată prin surprindere în acest weekend, când peste zece autocare și numeroși turiști veniți cu mașinile personale au ajuns în localitate convinși că vor participa la Festivalul Borșului Lipovenesc.
Doar că festivalul nu a fost organizat anul acesta, motiv pentru care nici autoritățile nu l-au anunțat, după cum a scris Eugen Ion, primarul comunei pe Facebook.
„În niciun caz nu se putea pune problema ca un eveniment de asemenea anvergură să nu fie anunțat oficial. Așadar, NU am anunțat festivalul, deci NU se ține”, a precizat edilul.
Primarul Eugen Ion spune că situația reprezintă un veritabil studiu de caz despre cât de ușor pot fi oamenii induși în eroare în mediul online. Deși comunitatea locală și turiștii care urmăresc paginile oficiale știau că ediția din acest an nu are loc, informația falsă s-a răspândit rapid.
Edilul a explicat că, încă de la începutul verii, pe rețelele de socializare au circulat afișe ale unor agenții de turism care promovau excursii la festival, fiecare cu altă dată: sfârșit de august, început de septembrie, mijlocul lunii, dar nicio agenție nu a contactat primăria pentru confirmări.
Autoritățile locale au intervenit și au cerut agențiilor să retragă ofertele. Unele au făcut-o și și-au cerut scuze, altele au renunțat fără explicații, iar câteva au insistat că „festivalul are loc pentru că așa scrie pe internet”.
Chiar și așa, se pare că unele oferte false au scăpat verificărilor, iar turiștii au cumpărat pachete de călătorie crezând că vor participa la evenimentul culinar.
ChatGPT ar fi generat răspunsuri greșite, susținând că festivalul are loc în weekendul 4–5 septembrie
- Pe lângă promovarea eronată a agențiilor, mulți turiști au declarat că au verificat informația folosind inteligența artificială. Interogările făcute în ChatGPT ar fi generat răspunsuri greșite, susținând că festivalul are loc în weekendul 4–5 septembrie.
Chiar Primăria a făcut un test similar și a primit același răspuns fals, deși evenimentul nu a fost organizat.
„S-a mai conturat un răspuns: oamenii au întrebat inteligenta artificială – o interogare către Chat GPT – dacă se ține festivalul. Și au primit un răspuns GREȘIT. Am testat noi înșine acest aspect. Noi, organizatorii de facto ai festivalului, care NU am organizat festivalul, am întrebat Chat GPT dacă anul acesta Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca are loc și am primit, halucinant, răspunsul că da, el se desfășoară în acest weekend, 4-5 septembrie! Incredibil, nu-i așa?” a adăugat edilul în postarea sa.
Primarul Eugen Ion spune că localnicii sunt bucuroși să primească vizitatori, însă regretă că oamenii au ajuns în Jurilovca pentru un eveniment inexistent.
El atrage atenția asupra responsabilității agențiilor de turism și asupra riscurilor generate de informațiile neverificate, fie ele publicate pe rețele sociale sau generate de AI.
Jurilovca rămâne un punct de atracție în Delta Dunării, însă autoritățile subliniază că orice eveniment oficial este anunțat pe canalele instituționale, iar pentru a evita astfel de situații, oamenii sunt îndemnați să se informeze din surse oficiale.