Val de căldură sever în România. ANM extinde codul roșu, iar temperaturile ajung la 41 de grade

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Val de căldură sever în România. ANM extinde codul roșu, iar temperaturile ajung la 41 de grade

Cuprins Articol:
Aproape jumătate de ţară intră de astăzi sub avertizare cod roşu de temperaturi extreme, care vor ajunge până la 40 de grade, în celelalte regiuni fiind cod portocaliu de caniculă. De luni, codul roşu se extinde în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti. Şase judeţe, inclusiv zona de litoral, se vor afla sub avertizare cod portocaliu. Potrivit specialiștilor, valul de caniculă care afectează Europa, este cel mai sever și mai extins de până acum și este posibil doar din cauza crizei climatice.

Începând de duminică, de la ora 10.00, timp de 24 de ore, Dobrogea şi sud-estul Munteniei se vor afla sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate.

  • "Duminică (28 iunie) valul de căldură va persista, iar în Dobrogea şi în sud-estul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse între 30 şi 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor încadra între 19 şi 21 de grade, mai ridicate spre 23...24 de grade pe litoral şi în Delta Dunării", precizează ANM.

În aceeaşi perioadă, se vor afla sub cod portocaliu de caniculă Banatul, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei.

  • "În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei valul de căldură intens va persista, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 34 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 şi 22 de grade", au mai precizat meteorologii.

Acelaşi interval este vizat de o avertizare cod roşu de temperaturi extreme pentru Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei.

  • "În Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade, mai ridicate în Maramureş, Crişana şi nord-vestul Transilvaniei spre 39...40 de grade. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 şi 25 de grade", informează meteorologii.

De luni dimineaţă, aproape toată ţara se va afla sub avertizarea cod roşu de caniculă

În intervalul 29 iunie, ora 10 - 1 iulie, ora 10.00, sunt prognozate val de căldură intens, caniculă, nopţi tropicale, disconfort termic accentuat, în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei.

  • "În Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade în Delta Dunării şi până la 38 de grade în restul zonelor. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 şi 24 de grade", conform ANM.

În aceeaşi perioadă, va fi în vigoare un cod roşu de caniculă pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei

  • "În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Crişana", anunţă meteorologii.

Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 şi 25 de grade

În după-amiaza şi seara zilei de marţi, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere mai ales în zonele de deal şi de munte. 

Caniculă în București: peste 100 de cișmele sunt montate pe trotuarele din Capitală

Primăria Capitalei și Apa Nova București au început montarea unor puncte de răcorire pe cele mai aglomerate trotuare din oraș. În total, Bucureștiul va avea 113 cișmele funcționale și 8 dușuri stradale.

Pentru început, două dușuri stradale sunt deja funcționale în Piața Unirii, unul la intersecția cu Bulevardul Unirii și unul la Strada Halelor. Un alt tunel de răcorire a fost montat în Piața Universității, la Teatrul Național București, urmând să fie pus în funcțiune vineri, 26 iunie.

„113 cișmele și 8 dușuri stradale! Pe timp de vară, sunt o adevărată binecuvântare pe străzile din București”, a transmis Primăria Municipiului București.

Personalizate pentru tine