ALERTĂ în Orientul Mijlociu. Conflictul SUA-Iran escaladează. Donald Trump: "Republica Islamică Iran nu va mai exista"

Sursă foto: Shutterstock.com

ALERTĂ în Orientul Mijlociu. Conflictul SUA-Iran escaladează. Donald Trump: "Republica Islamică Iran nu va mai exista"

Cuprins Articol:
Orientul Mijlociu este, din nou, pe un butoi cu pulbere! Statele Unite au efectuat noi lovituri asupra Iranului, după un atac cu dronă asupra unei nave sub pavilion panamez care a avut loc sâmbătă în Strâmtoarea Ormuz. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis că a lovit mai multe ținte din Iran, ca răspuns direct la "agresiunea continuă" împotriva transportului maritim comercial. Ca represalii, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a anunțat că a atacat baze americane din Kuweit și Bahrain.

Statele Unite au lansat pentru a doua noapte consecutiv atacuri asupra unor ținte militare din Iran

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că a lovit mai multe obiective militare iraniene, susținând că operațiunea este un răspuns la atacurile asupra transportului comercial din regiune, potrivit informațiilor  BBC. 

Potrivit informațiilor oficiale, nava lovită este un petrolier care naviga sub pavilion panamez. Incidentul vine la doar o zi după un atac similar, în contextul în care armistițiul fragil dintre Washington și Teheran pare tot mai aproape de colaps. Iranul a reacționat rapid. 

Gardienii Revoluției au lansat rachete balistice și drone către baze americane din Kuweit și Bahrein, acuzând Statele Unite că au încălcat înțelegerea și avertizând că procesul de pace ar putea fi suspendat complet. 

Avertismentul direct al lui Donald Trump către Teheran

  • După noua rundă de bombardamente, președintele american Donald Trump a transmis că Washingtonul ar putea renunța la calea diplomatică și ar putea fi „forțat să termine pe cale militară treaba începută.”

Într-un mesaj publicat pe Truth Social, liderul american a lansat și un avertisment direct către Teheran.

La scurt timp după anunțarea celor mai recente lovituri americane asupra Iranului, Donald Trump a scris pe Truth Social că este "foarte posibil" ca Teheranul "să nu învețe niciodată."

S-ar putea ajunge la un punct în care să nu mai putem fi rezonabili și să fim forțați să finalizăm militar treaba pe care am început-o cu mare succes

Donald Trump, Truth Social

În orele care au urmat loviturilor americane, Kuweitul și Bahrainul au anunțat că sistemele lor de apărare antiaeriană au fost activate.

Personalizate pentru tine