Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: [email protected].

Articole scrise de Adrian Ungureanu

Cum au evoluat chiriile de la începutul anului. Garsonierele s-au scumpit cel mai mult

Cum au evoluat chiriile de la începutul anului. Creștere mare la garsoniere

Ce fel de apartamente caută românii să închirieze. Cât vor studenții să plătească pe chirie

Ce fel de apartamente caută românii să închirieze. Ce bugete au studenții

Creștere record a tranzacțiilor imobiliare în România. Care au fost cele mai scumpe achiziții

Creștere record a tranzacțiilor imobiliare în România în prima jumătate a anului

Venituri uriașe încasate de bucureștenii care-și închiriază apartamentele în regim hotelier

Câți bani fac bucureștenii care-și închiriază apartamentele în regim hotelier

One United Properties a vândut apartamente de peste 123 mil. euro în șase luni

One United Properties a vândut apartamente de peste 123 mil. euro în șase luni

Top 10 cei mai bogați oameni din lume în acest moment

Top 10 cei mai bogați oameni din lume în acest moment

Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor ar putea atinge noi praguri record în curând

Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor ar putea atinge noi praguri record

ANALIZĂ | Construcția de locuințe noi se duce la vale în acest an, în special în București și Cluj

ANALIZĂ | Construcția de locuințe noi se duce la vale în acest an

Probleme pentru firmele românești: Numărul afacerilor mari care au intrat în insolvență s-a dublat în acest an

Numărul afacerilor mari care au intrat în insolvență s-a dublat în acest an

România va găzdui cel mai mare centru de dezvoltare a cipurilor din Europa de Sud-Est. Dezvoltatorul începe construcția

România va găzdui cel mai mare centru de dezvoltare a cipurilor din regiune

Proiect imobiliar de 35 mil. euro în Capitală. Dezvoltatorul a cumpărat un teren lângă Foișorul de Foc

Proiect imobiliar de 35 mil. euro lângă Foișorul de Foc din Capitală

Wizz Air lansează noi curse din România către Italia și Suedia. Biletele vor începe de la 99 de euro

Wizz Air lansează noi curse din România către Italia și Suedia

GRAFICE | Cum au evoluat chiriile în Capitală și marile orașe din țară în luna iulie

GRAFICE | Cum au evoluat chiriile în marile orașe din țară în luna iulie

FOTO | One United Properties începe lucrările la hotelul de lângă Ateneu. Când va fi gata

FOTO | One United Properties începe lucrările la hotelul de lângă Ateneu

Andreea Comșa: Bifăm aproape toate condițiile pentru o scumpire a locuințelor

Andreea Comșa: Bifăm aproape toate condițiile pentru o scumpire a locuințelor

ANALIZĂ: Prețurile apartamentelor și caselor din zonele bune ale Constanței aproape s-au dublat în ultimii ani

ANALIZĂ: Prețul locuințelor din zonele bune ale Constanței s-au dublat în 7 ani

GALERIE FOTO | Mega proiect imobiliar de 1 miliard de euro în București. Unde va fi construit

Mega proiect imobiliar de 1 miliard de euro în București. Unde va fi construit

Cum văd străinii România ca destinație turistică și ce le recomandă altora să viziteze la noi în țară

Cum văd străinii România ca destinație turistică și ce le recomandă altora

GRAFICE: Prețurile apartamentelor au cam „înghețat” în luna lui cuptor. Variații infime față de luna iunie

GRAFICE: Prețurile apartamentelor au cam „înghețat” în luna lui cuptor

Leroy Merlin va deschide 5 noi magazine în România. Unde va fi inaugurat cel mai nou magazin

Leroy Merlin va deschide 5 noi magazine în România

Topul orașelor și cartierelor prietenoase cu bicicliștii din România. Un oraș din Transilvania, cel apreciat din toată țara

Topul orașelor și cartierelor prietenoase cu bicicliștii din România

Edenred BIZTRO Club: Cum pot firmele mici să-și gestioneze cheltuielile, să obțină finanțare și să-și motiveze angajații

Cum pot firmele să-și gestioneze cheltuielile, sursele de finanțare și angajații

ANALIZĂ: Prețurile apartamentelor la șase luni din 2024. Care sunt diferențele cele mai șocante după o jumătate de an

Cum au evoluat prețurile apartamentelor în jumătate de an și ce cifre șochează

Cum poți cumpăra cele mai ieftine bilete de avion. Sfaturi și trucuri ca să economisești bani

Cum poți cumpăra cele mai ieftine bilete de avion

Agențiile de turism cer statului să combată mult mai serios turismul ”la negru”

Agențiile de turism cer statului să combată mult mai serios turismul ”la negru”

Țeapă imobiliară de 27 mil. dolari luată de șeful companiei care a creat ChatGPT: A cumpărat o „lămâie”

Țeapă imobiliară de 27 mil. dolari luată de șeful companiei care a creat ChatGPT

GRAFICE: Chiriile s-au stabilizat în ultima lună, dar rămân peste nivelul de anul trecut

Chiriile s-au stabilizat în ultima lună, dar rămân peste nivelul de anut trecut

BAT, al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul României. La cât s-a ridicat contribuția totală din 2023

BAT este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul României

STUDIU: Topul orașelor unde este cel mai ușor să iei credit pentru un apartament

STUDIU: Topul orașelor unde este cel mai ușor să iei credit pentru un apartament

Bordurile și banii: Cel mai mare producător român de borduri, creștere majoră a afacerilor în prima parte a lui 2024

Creștere majoră a afacerilor pentru cel mai mare producător român de borduri

Vacanță departe de caniculă: Top destinații europene în care ne putem răcori în această vară

Vacanță departe de caniculă: Destinații europene în care ne putem răcori în 2024

GALERIE FOTO | Cea mai verde clădire din lume se află în România. Unde se află și cum arată

FOTO | Cea mai verde clădire din lume se află în România. Unde este și cum arată

GALERIE FOTO | Proprietarul Palatului Bragadiru a redus prețul cu care vrea să vândă proprietarea istorică din Capitală

GALERIE FOTO | Palatul Bragadiru, la vânzare pentru 25 mil. euro

GALERIE FOTO | Cum arată casa de 68 mil. euro, scoasă la vânzare de Jennifer Lopez și Ben Affleck

FOTO | Jennifer Lopez și Ben Affleck își vând reședința de 68 mil. dolari

Asigurarea de viață | Ce este, cât costă și cum îi scapă pe cei dragi de probleme în caz de necaz

Asigurare de viață | Ce este, cât costă și cum îi scapă pe cei dragi de probleme

La oraș sau la țară? De ce aleg românii să-și cumpere o locuință în oraș sau într-un sat

La oraș sau la țară? De ce aleg românii să-și cumpere o casă în oraș sau la sat

Consultant imobiliar: Se creează condițiile pentru o scumpire accelerată a locuințelor

Colliers: Se creează condițiile pentru o scumpire accelerată a locuințelor

VIDEO | Americanii au creat o nouă rasă de câini care face furori printre bogați. Prețul? Mai scump decât un Porsche

VIDEO | Americanii au creat o nouă rasă de câini care costă 150.000 de dolari

Cum să-ți menții locuința răcoroasă pe timp de caniculă

Cum să-ți menții locuința răcoroasă pe timp de caniculă

ANALIZĂ: Bucureștenii încă au mult cash. Număr impresionant de locuințele cumpărate cu banii jos în prima parte a anului

Jumătate dintre locuințele cumpărate în acest an Capitală, achitate cu numerar

Pachetele turistice false | Burcea: Asemenea chilipiruri nu există! Cum să te ferești de țepe

Pachetele turistice false | Burcea: Asemenea chilipiruri nu există!

STUDIU: Crește vânzarea de locuințe în România. Bucureștiul domină, iar provincia are un nou campion

STUDIU: Crește vânzarea de locuințe în România. Bucureștiul domină în tranzacții