Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Alfa Romeo Stelvio, test drive cu primul SUV al marcii italiene

Test drive cu Alfa Romeo Stelvio, primul SUV al marcii italiene

Cele mai lungi zboruri din lume in 2017

Top 5 cele mai lungi zboruri din lume in 2017

Noua generatie Mazda CX-5 este disponibila in Romania

Noua generatie Mazda CX-5 este disponibila in Romania. Afla cat costa

Rabla Clasic si Rabla Plus debuteaza, astazi, si pentru persoanele fizice

Programul Rabla Clasic si Programul Rabla Plus debuteaza astazi

Sute de masini au fost gasite in trafic cu probleme tehnice, 11 care puteau produce accidente, retrase din circulatie

Sute de masini au fost gasite in trafic cu probleme tehnice

Mazda deschide un muzeu de masini clasice in Germania

Mazda deschide un muzeu de masini clasice in Germania

Tiriac isi creeaza o retea de benzinarii 100% antreprenoriala. Primele statii au fost inaugurate

Tiriac a inaugurat primele benzinarii: o retea 100% antreprenoriala

Moment istoric pentru Porsche: vehiculul 911 cu numarul 1.000.000 iese de pe linia de productie

Moment istoric pentru Porsche: vehiculul 911 cu numarul 1.000.000

UPS a lansat in Europa serviciul ups express critical, pentru marfuri care solicita manipulare atenta

UPS a lansat serviciul pentru marfuri care solicita manipulare atenta

Bridgestone dezvolta o noua generatie de anvelope pentru biciclete, pentru care nu este necesara umflarea cu aer

Bridgestone dezvolta o noua generatie de anvelope pentru biciclete

Nokian Tyres construieste o noua fabrica de anvelope in SUA

Nokian Tyres construieste cea de-a treia fabrica de anvelope

Piata de leasing operational a depasit nivelul de 62.000 de unitati in administrare

Piata de leasing operational a depasit nivelul de 62.000 de unitati

Ford Trucks a inaugurat in Romania cel mai mare sediu din Europa

Ford Trucks a inaugurat in Romania cel mai mare sediu din Europa

TOP 10 cele mai mari aeroporturi din Romania in 2017

TOP 10 cele mai mari aeroporturi din Romania in 2017

DKV deconteaza taxele de drum din Croatia in sistem postpay

DKV deconteaza taxele de drum din Croatia in sistem postpay

Tibbett Logistics isi extinde capacitatea de depozitare din Romania

Tibbett Logistics isi extinde capacitatea de depozitare

Noul Suzuki Swift a fost prezentat in Romania. Costa de la 10.350 euro

Noul Suzuki Swift a fost prezentat in Romania. Afla preturile

Business Lease Romania deschide la Cluj Napoca primul sau centru regional

Business Lease Romania deschide la Cluj Napoca un centru regional

Daimler organizeaza o competitie pentru a stimula soferii de autovehicule comerciale mari sa conduca economic

Daimler organizeaza o competitie pentru condus economic

Auchan a deschis primul sau magazin dintr-o benzinarie, in statia Petrom Militari

Auchan a deschis primul sau magazin dintr-o benzinarie

Noua generatie Ford Fiesta a fost prezentata la Cluj-Napoca

FOTO: Noua generatie Ford Fiesta a fost prezentata la Cluj-Napoca

Un nou joint venture pentru decontarea taxei de drum la nivelul intregii Europe

Joint venture pentru decontarea taxei de drum in toata Europa

Continental va angaja 1500 de persoane si va face investitii de peste 150 mil. euro in 2017

Continental va angaja 1500 de persoane anul acesta

Daniel Antor, Tiriac Auto: Ne asteptam la o cifra de afaceri de 300 MIL. euro in 2017

Seful Tiriac Auto: Bussines-ul va creste cu 50-60 de mil. euro anul acesta

Primul tunel din lume destinat transportului naval urmeaza sa fie construit in Norvegia

Norvegia construieste primul tunel din lume pentru ambarcatiuni [FOTO]

Skoda prezinta pe 18 mai SUV-ul compact Karoq

Skoda prezinta un nou SUV, se numeste Karoq

Pasajul de la Piata Sudului a fost deschis astazi

Pasajul de la Piata Sudului a fost deschis astazi

Programul de conducere preventiva Ford ajunge anul acesta in Bucuresti, Constanta si Oradea

Programul de conducere preventiva Ford ajunge anul acesta in 3 orase

DPD Romania: De Paste, livrarile curierilor au crescut cu peste 20%

De Paste, livrarile curierilor au crescut cu peste 20%

Hodlmayr: In Romania sunt transportate 400.000 masini pe an, din care o treime sunt second-hand

Hodlmayr: In Romania sunt transportate 400.000 de masini pe an

Policolor Automotive lanseaza un polish auto si prezinta prima cabina mobila pentru refinish din Romania

Policolor prezinta prima cabina mobila pentru refinish din Romania

Tiriac da un nou look showroom-urilor Jaguar Land Rover: investitii de 3 MIL. euro

Tiriac da un nou look showroom-urilor Jaguar Land Rover

Cifra de afaceri Dacia a crescut cu 8% anul trecut, iar profitul cu 15%

Cifra de afaceri Dacia a crescut cu 8% anul trecut

Primarul General someaza din nou constructorul de la Piata Sudului: Daca nu urgentati lucrarile, vom demara procedura de reziliere a contractului

Primarul General someaza din nou constructorul de la Piata Sudului

Schimbari in piata auto: romanii au dat Volkswagen, Skoda si Renault pe Ford

Schimbari in piata auto: romanii au dat VW, Skoda si Renault pe Ford

Primul pret anuntat de Alfa Romeo pentru SUV-ul Stelvio este de 52.600 euro cu TVA pentru versiunea First Edition

Primul pret anuntat de Alfa Romeo pentru SUV-ul Stelvio

FCC Construccion - Astaldi - Contratas Y Ventas castiga litigiul pentru reabilitarea liniei de cale ferata Frontiera-Curtici-Simeria

Astaldi si FCC castiga litigiul pentru reabilitarea unui tronson CFR

Una din patru masini nou inmatriculate in Germania in 2015 franeaza singura

Una din 4 masini nou inmatriculate in Germania franeaza singura

Am lucrat o zi in fabrica unde romanii produc masinile gigantului Ford: 7 ore si 24 de minute de asamblat si alte operatiuni

Am lucrat o zi in fabrica unde romanii produc masinile gigantului Ford

Autovit.ro vinde cu discount 30 de masini electrice de Ziua Pamantului

Autovit.ro vinde cu discount 30 de masini electrice de Ziua Pamantului

Dab Auto Serv inaugureaza pe 5 mai un showroom Suzuki in Bucuresti

Dab Auto Serv inaugureaza pe 5 mai un showroom Suzuki

Luca Paparella, Bridgestone: Anvelopele DriveGuard vor primi anual noi dimensiuni si vor fi disponibile si all season in cativa ani

Luca Paparella, Bridgestone: Anvelopele DriveGuard vor primi anual noi dimensiun...