Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Elon Musk sustine ca in 20 de ani masinile de astazi vor fi neobisnuite pentru ca nu vor merge singure si vor avea volan

Musk: In 20 de ani masinile de astazi vor fi ca si cum ai detine cai

Preferintele romanilor s-au schimbat in 2017: cererea pentru masini electrice si hibride s-a triplat

Romanii cumpara de trei ori mai multe masini electrice si hibride

Peste 100 de aeronave vor face show aerian la Bucuresti

Peste 100 de aeronave vor face show aerian la Bucuresti

Mercedes-Benz lanseaza pickup-ul premium Clasa X

Mercedes-Benz lanseaza pickup-ul premium Clasa X

Daimler Trucks lanseaza in Romania un brand de piese de schimb pentru camioane

Daimler Trucks lanseaza in Romania un brand de piese de schimb

Wizz Air nu va mai tarifa bagajul mare de mana incepand din octombrie

Wizz Air nu va mai tarifa bagajul mare de mana

Romania primeste un imprumut de 1 miliard de euro pentru proiecte de infrastructura de transport

Imprumut de 1 MLD. euro pentru proiecte de infrastructura de transport

Top 10 tari de pe glob unde este cel mai ieftin sa calatoresti cu taxiul. Romania este in clasament, cu cele mai mici tarife la taxi din Europa

Top 10 tari de pe glob unde este cel mai ieftin sa mergi cu taxi

O firma de rent-a-car a cumparat o flota de masini cu sistem de propulsie hibrid

O firma de rent-a-car a cumparat o flota de masini hibride

Romanii bogati adora luxul la volan: au cheltuit de trei ori mai mult pe masini scumpe noi anul acesta

Romanii au cheltuit de trei ori mai mult pe masini de lux anul acesta

MOL a ajuns la 65 de statii Fresh Corner in Romania

MOL a ajuns la 65 de statii Fresh Corner in Romania

Hyundai prezinta i30 Fastback si i30 N 275 CP

Hyundai prezinta i30 Fastback si i30 N 275 CP

Nu doar sistemul greoi din Romania pune piedici investitorilor. Slovenia este la un pas de a pierde o investitie de 1,2 MLD. euro intr-o fabrica de masini

Slovenia, la un pas de a pierde o investitie intr-o uzina de masini

Policolor: Piata de autorefinish din Romania a depasit 21 mil. euro anul trecut

Piata de autorefinish din Romania a depasit 21 mil. euro anul trecut

Zece cele mai rapide trenuri din lume in 2017

Cele mai rapide trenuri din lume. Ai calatorit cu ele?

BMW Motorrad lanseaza anul acesta trotineta electrica X2City

BMW lanseaza o trotineta electrica. Este rezistenta la ploaie

Gazprom relanseaza proiectul constructiei unui "mini South Stream" in Balcani

Gazprom relanseaza proiectul constructiei unui "mini South Stream"

TAP Portugal a reluat zborurile Lisabona-Bucuresti. Anul viitor vrea curse zilnice

TAP Portugal va zbura zilnic pe ruta Lisabona-Bucuresti in 2018

O firma din Slovenia testeaza motoare electrice pentru masini amplasate in roti

VIDEO: Slovenii testeaza motoare electrice montate in rotile masinilor

Bucurestiul va avea o a doua centura peste 4 ani intre A1 si A2

Bucurestiul va avea o a doua centura peste 4 ani intre A1 si A2

GetPony, serviciul de car sharing lansat la Cluj, a intrat si pe piata din Bucuresti

Serviciul de car sharing GetPony este disponibil si in Bucuresti

Mercedes-Benz prezinta in premiera mondiala noul autocar etajat Setra S 531 DT

Mercedes-Benz prezinta in premiera noul autocar etajat Setra S 531 DT

Ford a dezvaluit primele detalii despre noul Tourneo Custom

Ford a dezvaluit primele detalii despre noul Tourneo Custom

Sapte modele noi de masini, testate de Euro NCAP: cat de sigure sunt in caz de accidente

Sapte modele noi de masini, testate: cat de sigure sunt

MINI lanseaza un cort pentru modelul Countryman cu tractiune integrala

MINI lanseaza un cort pentru modelul Countryman cu tractiune integrala

Mercedes-Benz lanseaza noul E Cabrio in septembrie. In Romania costa de la 54.228 euro

Mercedes-Benz lanseaza noul E Cabrio in septembrie. Afla preturile

Expozitie si Grand Prix cu masini clasice, in weekend langa Bucuresti

Expozitie si Grand Prix cu masini clasice, in weekend langa Bucuresti

Test drive cu Mazda3 sedan facelift si motorul diesel de 1,5 litri 105 CP

Test drive cu Mazda3 facelift si motorul diesel de 1,5 litri 105 CP

Fiat anunta doua editii speciale Fiat 500 60th Edition si Fiat 500 Anniversario

Fiat anunta doua editii speciale 500 60th Edition si 500 Anniversario

Cum se apropie Marea Britanie de un alt accident financiar: dealerii auto atrag tinerii intr-o datorie masiva

Cum se apropie Marea Britanie de un alt accident financiar

Bentley Motors prezinta noua editie Flying Spur Design Series by Mulliner

Bentley Motors prezinta o editie limitata la 100 de exemplare

Porsche lanseaza cel mai rapid si mai puternic 911 construit pentru sosea. Costa peste 300.000 de euro

Cel mai rapid si mai puternic 911 pentru sosea ajunge in Romania

Un roman a fost numit la conducerea Uzinei Mecanica si Sasiuri Dacia din Mioveni

Un roman a fost numit la conducerea Uzinei Mecanica si Sasiuri Dacia

Cat ar plati catre stat cei mai mari importatori auto daca li se va aplica impozit pe cifra de afaceri

Un impozit de 3% din afaceri ar aduce importatorii auto pe pierderi

TAP Portugal revine la Bucuresti cu zboruri catre Lisabona incepand din iulie

TAP Portugal reia zborurile Bucuresti - Lisabona suspendate in 2016

Noul SUV Opel Crossland X poate fi comandat din iulie

Noul SUV Opel Crossland X poate fi comandat din iulie

Wizz Air va zbura de la Bucuresti la Nisa si Goteborg

Wizz Air ataca doua destinatii noi. Tariful incepe de la 129 lei

Comisia Europeana va finanta cu 19 MIL. euro o retea de statii pentru masini electrice. Romania este pe lista

In curand, Romania va avea o retea de statii pentru masini electrice

Business Lease Romania: In Olanda, le oferim clientilor si biciclete. Probabil vom ajunge si noi acolo la un moment dat

Business Lease Romania: In Olanda, le oferim clientilor si biciclete. Probabil v...

Business Lease Romania se asteapta la o crestere de 20% a businessului in 2017

Business Lease se asteapta la o crestere de 20% a businessului in 2017

Proleasing Motors a devenit reprezentant al gamei BMW i

Inca un dealer BMW a devenit reprezentant al gamei BMW i

UPS vrea in flota mai multe vehicule care folosesc combustibil alternativ

UPS vrea in flota mai multe vehicule alternative