Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Mazda anunta primul motor pe benzina din lume care va folosi aprindere prin compresie

Primul motor pe benzina din lume cu aprindere prin compresie

Nivel record in ultimii 7 ani, pentru business-ul cu masini Toyota si Lexus

Nivel record in ultimii 7 ani, din business-ul cu masini japoneze

Rabla Plus face masinile electrice atractive pentru companiile de leasing operational

Arval vrea sa dubleze flota de masini electrice

GM lanseaza masina de 5.000 de dolari. Este electrica

GM lanseaza masina de 5.000 de dolari. Este electrica

Toyota si Mazda au creat un joint venture pentru a produce masini in Statele Unite si tehnologii pentru masini electrice

Toyota si Mazda, parteneri pentru productia de masini electrice

Un nou furnizor de piese auto intra pe piata din Romania si deschide o fabrica in Timis

O noua fabrica de componente auto va fi inaugurata in Timis, in toamna

TOP 10 masini second-hand aduse in Romania de samsari

TOP 10 cele mai cautate masini SH in Romania aduse din Vest

Consumul de motorina este in crestere in Romania. Vanzarile retail MOL in primul semestru: motorina + 12%, benzina + 1%

Romanii au cheltuit mai mult pe motorina decat pe benzina anul acesta

Joburi in aviatie: Ryanair face recrutari in patru orase din Romania

Joburi in aviatie: Ryanair face recrutari in patru orase din Romania

Harta tarifelor de rent-a-car in Europa. Bucurestiul, pe locul 8 cu cel mai mic pret la inchirieri de masini

In aceste tari sunt cele mai ieftine servicii de rent-a-car din Europa

Daimler demareaza productia primului camion usor electric din lume, Fuso eCanter

Daimler demareaza productia primului camion usor electric din lume

Top 10 cele mai bune anvelope de vara pentru masinile de clasa medie

Topul celor mai bune anvelope in 2017

VW Golf, Skoda Octavia si Rapid au fost cele mai vandute modele de catre importatorul Porsche Romania in primul semestru

VW Golf, Skoda Octavia si Rapid, in topul vanzarilor Porsche Romania

Edit Tarcolea, Toyota Romania: Vrem sa dezvoltam o retea de showroom-uri pentru marca Lexus

Lexus, o miza importanta pentru Toyota. Ce planuri are importatorul

DKV adauga conturilor noi caracteristici de securitate

DKV adauga conturilor noi caracteristici de securitate

Toyota Romania lanseaza Auris Hybrid Black Edition

Toyota Romania lanseaza Auris Hybrid Black Edition

Tranzactiile cu masini second-hand au crescut cu 130% in primul semestru din 2017

Tranzactiile cu masini rulate au crescut cu 130% in S1

Arval Romania testeaza in faza pilot car sharing-ul pentru companii

Arval Romania testeaza in faza pilot car sharing-ul pentru companii

Pegas dubleaza reducerea pentru achizitionarea unei biciclete oferita de Primaria Capitalei

Pegas va dubla valoarea voucherului oferit de Primarie

Mercedes-Benz da startul vanzarilor pentru noua Clasa S

Mercedes-Benz da startul vanzarilor pentru noua Clasa S

Pall-Ex a inaugurat in iulie un nou terminal de cross dock in Bucuresti

Pall-Ex a inaugurat in iulie un nou terminal de cross dock

Bentley prezinta o editie limitata Continental GT Convertible, semnata de Mulliner

Bentley prezinta o editie limitata Continental GT Convertible

O noua inovatie BASF va reduce mirosurile in interiorul automobilelor

O noua inovatie BASF va reduce mirosurile in interiorul automobilelor

Continental Sibiu are un nou director general

Continental Sibiu are un nou director general

Top 10 orase din lume prietenoase cu biciclistii. Bucurestiul, de 3 ani, este blocat la studiile de fezabilitate

Orase prietenoase cu biciclistii. Bucurestiul a ramas blocat la studii

MINI 100% electric intra in productie in 2019, iar BMW X3 integral electric in 2020

MINI 100% electric intra in productie in 2019

Trei proiecte de infrastructura rutiera au primit finantare 407 MIL. euro

Trei proiecte de infrastructura rutiera au primit finantare

Programul "Biciclisti in Bucuresti" a fost suspendat. Ce greseli a facut Primaria Bucuresti

Programul "Biciclisti in Bucuresti" ar putea fi suplimentat

Taxe auto care NU se mai platesc la CEC Bank incepand de luna aceasta

Taxe auto care NU se mai platesc la CEC incepand de luna aceasta

Politistii de la autostrazi au sanctionat soferii care au folosit nejustificat banda de urgenta pe autostrada A2

VIDEO: Soferii au primit amenzi pe autostrada A2 Bucuresti-Constanta

Productia de serie a noului Panamera Sport Turismo a inceput la fabrica Porsche din Leipzig

Noul Porsche Panamera Sport Turismo a intrat in productie in Leipzig

BMW anunta noi investitii in uzina din Leipzig, care asambleaza modelele i

BMW anunta noi investitii in uzina din Leipzig

Ford renunta la modelul B-MAX fabricat exclusiv la Craiova si anunta angajari noi pentru demararea proiectului EcoSport

Ford renunta la modelul B-MAX fabricat exclusiv la Craiova

Bucurestenii isi pot cumpara biciclete pe banii Primariei

Bucurestenii isi pot cumpara biciclete pe banii Primariei

Transfagarasanul, ales pentru testul international cu decapotabila japoneza Mazda MX-5 RF

Test international pe Transfagarasan cu o decapotabila japoneza

Opel lanseaza anul acesta Insignia GSi 260 CP

Opel lanseaza anul acesta Insignia GSi 260 CP

Autostrada Sibiu-Pitesti costa 3,3 MLD. euro, dublu fata de Master Plan

Pretul autostrazii Sibiu-Pitesti s-a dublat. Costa 3,3 MLD. euro

Topul celor mai fiabile modele de masini fabricate in ultimii 3 ani. Dacia Sandero este pe locul 22

Topul celor mai fiabile masini: cum s-au clasat Sandero si Duster-ul

O companie aeriana anunta zboruri la 3 euro din Oradea in septembrie

O companie aeriana anunta zboruri la 3 euro din Oradea

MOL investeste in productia de poliol, utilizat in industria automobilelor, a ambalajelor si a mobilei

MOL investeste in productia de poliol utilizat in industria auto

DKV colaboreaza cu Ubitricity pentru un cablu inteligent de incarcare si tarifare pentru masini electrice

DKV colaboreaza cu Ubitricity pentru un cablu inteligent de incarcare

Romania are unul dintre cele mai scazute scoruri din Uniunea Europeana in ceea ce priveste calitatea infrastructurii

Romania are cel mai scazut scor din UE la calitatea infrastructurii