Ionuț Șișu

Ionuț Șișu

Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct.

 El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare.

În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect News, Ionuț s-a alăturat echipei Wall-Street.ro acolo unde astăzi acoperă domeniile piețe de capital, media și finanțe-bănci.

Ionuț Șișu a absolvit liceul bilingv Dante Alighieri (Română-Italiană), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Limbi Străine (Italiană-Germană) din cadrul Universității București.

Deși a intrat în presa economică cu doar o lună înainte de prăbușirea piețelor financiare din toamna anului 2008, Ionuț a rămas un susținător al investițiilor și al pieței de capital românești.
 

Articole scrise de Ionuț Șișu

Efectul neașteptat al alegerilor: Bugetarii nu își mai fac vacanțe în străinătate

Efectul neașteptat al alegerilor: Bugetarii renunță la vacanțe în străinătate

Cărtureşti acordă o carte gratuită oricărui român care votează duminică

Cărtureşti acordă o carte gratuită oricărui român care votează duminică

Schneider Electric și AVEVA, parteneriat cu IN-CORE Systemes pentru creșterea eficienței în producția bateriilor pentru mașinile electrice

Schneider Electric, parteneriat pentru creșterea eficienței bateriilor EV

Brokerii de la Investimental lansează o platformă de educație financiară pentru copii

Brokerii de la Investimental lansează o platformă de educație financiară

Alegeri 2024 | Cum poți afla la ce secție poți merge să votezi duminică

Alegeri 2024 | Cum poți afla la ce secție poți merge să votezi duminică

O treime din IPO-ul JT Grup Oil a fost subscris în primele cinci zile ale ofertei

O treime din IPO-ul JT Grup Oil a fost subscris în primele 5 zile ale ofertei

Companiile aeriene vor continua să anuleze sau să întârzie zboruri până în 2027. De ce problema nu s-a rezolvat după pandemie?

Companiile aeriene vor continua să anuleze sau să întârzie zboruri până în 2027

Se încinge competiția în piața ETF-urilor românești: Patria reduce comisioanele

Se încinge competiția în piața ETF-urilor românești: Patria reduce comisioanele

Dines revine la șefia UiPath. Analiștii: S-a văzut pe bursă ce simt investitorii despre această schimbare

Revenirea lui Dines la șefia UiPath nu le-a plăcut investitorilor

Unicornul românesc UiPath este în cădere liberă pe bursa americană: acțiunile scad cu 30% și CEO-ul a fost schimbat

Unicornul românesc UiPath este în cădere liberă pe bursa americană

Croații de la Intercapital vor să mai aducă un ETF în România și să facă fondurile disponibile în Revolut

InterCapital vrea un nou ETF în România și să facă parteneriat cu Revolut

Romgaz emite obligațiuni de 500 mil. euro, în iulie, pentru finanțarea Neptun Deep

Romgaz emite obligațiuni de 500 mil. euro, în iulie, pentru Neptun Deep

Debut în forță pentru Premier Energy la bursă. Micii investitori au câștigat de două ori dobânda bancară anuală într-o singură zi

Românii care au investit în Premier Energy au câștigat 14% într-o zi pe bursă

Depozitarul Central oprește temporar programul de lucru cu publicul la sediul fizic

Depozitarul Central oprește temporar programul de lucru la sediul fizic

ING România, venituri în creștere datorate economiilor tot mai mari făcute de români

ING România, venituri în creștere datorate economiilor mai mari făcute de români

Studiu EY: politici și controverse fiscale - ce ar trebui să aibă în vedere companiile în acest an?

Politici și controverse fiscale - ce trebuie să aibă în vedere companiile?

ANAF a descoperit la o firmă încasări nedeclarate de 100 mil. euro din criptomonede

ANAF a descoperit la o firmă încasări nedeclarate de 100 mil. euro din cripto

Lidl spune că a plătit statului român taxe duble față de profit, incluzând TVA

Lidl spune că a plătit statului român taxe duble față de profit, incluzând TVA

Investimental și Intercapital anunță oficial data de lansare a noului ETF

Investimental și Intercapital anunță oficial data de lansare a noului ETF

Declarația Unică 2024: Cum trebuie completată dacă ai primit bani din dividende sau ai investiții la bursă

Cum se completează Declarația Unică în 2024 dacă ai bani la bursă

Donald Trump, în favoarea criptomonedelor pentru a convinge mai mulți tineri să îl voteze

Trump, în favoarea criptomonedelor pentru a convinge mai mulți tineri să îl vote

Oltenii vor avea parte de pui american. Primul Popeyes lansat în Craiova

Oltenii vor avea parte de pui american. Primul Popeyes lansat în Craiova

Transilvania Investments închide T1 cu un profit peste cel bugetat, dar mai mic decât anul trecut

Transilvania Investments închide T1 cu un profit peste cel bugetat

[FOTO] Cum arată noul terminal DP World din Portul Constanța. Pe aici vor ”curge” vapoarele încărcate cu mașini Dacia și Ford

[FOTO] Cum arată cel mai nou și modern terminal din Portul Constanța

Piața mașinilor electrice și febra reglementărilor. Cât de influențată este România?

Piața mașinilor electrice și reglementările. Cât de influențată este România

Ce deficit? Ce inflație? Încrederea în economie a șefilor de companii, la maximul ultimilor 4 ani

Ce deficit? Ce inflație? Încrederea șefilor de companii atinge un nou maxim

Premier Energy vine la bursă. Compania a fost evaluată la 2,4 miliarde lei

Premier Energy vine la bursă. Compania a fost evaluată la 2,4 miliarde lei

Inflația scade din nou. Analiștii: Să nu ne lăsăm păcăliți

Inflația scade din nou. Analiștii: Să nu ne lăsăm păcăliți

Studiu: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Studiu: Puțini români investesc, dar cei care fac asta o fac pe termen lung

Aproape jumătate din români câștigă minimul pe economie. Salariul mediu net, mult tras în sus de cele mai mari lefuri

Aproape jumătate din români câștigă minimul pe economie sau foarte puțin peste

Turcii de la Garanti BBVA au făcut cel mai mare profit înregistrat vreodată de bancă în România

Garanti a făcut cel mai mare profit din istoria sa în România

Topul fondurilor de investiții românești în 2024. Dobânzile bancare au fost deja depășite, dar cât va mai continua petrecerea pe bursă?

Fondurile mutuale au bătut în 4 luni dobânzile oferite de bănci într-un an

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, blochează utilizatorii Facebook care îl întreabă despre investigația Recorder

Primarul Sinaia blochează utilizatorii Facebook, după investigația Recorder

Bursa de Valori București simte creșterea numărului de investitori. Profit +40% în T1

BVB simte creșterea numărului de investitori. Profit +40% în T1

Nemții vor turiști români: ”Veniți în Germania dacă nu vreți să stați toată ziua printre betoane”

Nemții vor turiști români: ”Veniți dacă nu vreți să vedeți doar betoane”

IPO fulger pe bursă: Premier Energy vine pe BVB cu o evaluare de până la 2,7 mld. lei

IPO fulger pe bursă: Premier Energy vine pe BVB cu o evaluare de 2,7 mld. lei

Oficial: Italienii de la Intesa Sanpaolo cumpără First Bank în România. Tranzacția primește ok-ul autorităților

Oficial: Italienii de la Intesa cumpără First Bank în România

Radu Hanga, președintele BVB: Bursa nu este despre raportări, este despre imagine și a comunica cu investitorii

Președintele BVB: Bursa nu este despre raportări, este despre imagine

ROCA Management devine membru al Asociației Administratorilor de Fonduri

ROCA Management devine membru al Asociației Administratorilor de Fonduri

Garanti BBVA lansează GIA, un chatbot care folosește tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează GIA, un chatbot care folosește tehnologia GPT

Alegeri 2024: Ce trebuie să facă Guvernul pentru turism? Ascundem vaca de pe stradă sau o promovăm?

Alegeri 2024: Ce facem cu turismul? Ascundem vaca de pe stradă sau o promovăm?

Pleci în Germania la Campionatul European de Fotbal? Ce sfaturi are un specialist în turism nemțesc

Pleci în Germania la Euro 2024? Sfaturi de la un specialist în turism nemțesc