Raluca Juncu

Raluca Juncu

Raluca este un jurnalist cu experiență în presa de business, în special în domeniile resurse umane și educație.

A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. 

S-a alăturat echipei Wall-Street în august 2020, unde scrie pe domeniile HR și Educație și a devenit ulterior Project Manager al „HR 2.0”, unul din cele mai importante evenimente din România dedicate pieței muncii. Raluca are la activ și câteva zeci de ediții moderate sub umbrela emisiunii pe care a lansat-o, „HR Talks”, în care discută cu cele mai importante voci din industria de resurse umane și din business, despre problemele și oportunitățile din piața muncii. 

Anterior a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum „Top 500 companii” („Top Forbes 500 cei mai bogați români”), „Top 30 cele mai influente femei”, precum și coordonator al evenimentelor „30 sub 30”. 

În ultimii ani, materialele scrise de ea au reflectat realitatea economică și socială, adaptată la nuanțele și rigorile publicațiilor de business din care a făcut parte. Răbdarea și atenția la detalii sunt atuu-urile care o ajută să-și continue exercițiul de a filtra cât mai eficient informațiile pe care le întâmpină zi de zi, prin propriul aparat critic.

Pe Raluca Juncu o poți contacta la adresa [email protected] sau pe LinkedIn.
GĂSIȚI AICI toată REDACȚIA Wall-Street.ro.

Articole scrise de Raluca Juncu

Vacanță cu gust de toamnă: Top 5 destinații de vis pe care să le vizitezi în octombrie

Vacanță cu gust de toamnă: Top 5 destinații de vis în octombrie

Cu cât vor crește salariile în 2026? Consultant: „Bugetele de creșteri salariale, în scădere față de acum doi ani”

Cu cât vor crește salariile în 2026?

Cum a început școala la privat. Fondator Mark Twain International School: „Ne dorim ca fiecare profesor să se simtă valorizat”

Fondator Mark Twain IS: „Vrem ca fiecare profesor să se simtă valorizat”

Industriile în care angajații se simt ascultați și respectați și cele unde favoritismele și discriminarea fac legea

Cât de incluzive sunt industriile din România

Protestele din educație vor continua. Sindicaliști: Guvernul ne tot ignoră problemele

Profesorii vor continua protestele. Sindicaliști: Guvernul ne ignoră

Care sunt cele mai căutate joburi din această toamnă. Ce salarii oferă angajatorii

Care sunt cele mai căutate joburi din această toamnă

România, codașă în UE în privința absolvenților de studii superioare. Mulți se înscriu la facultate, dar nu termină studiile

România, codașă în UE în privința absolvenților de studii superioare

An școlar nou, cu probleme noi, dar și vechi. Profesor: „Acest guvern nu conștientizează că în șapte ani, mulți profesori cu experiență vor ieși la pensie”

Profesor: „Învățământul de azi e mai centralizat decât pe vremea lui Ceaușescu”

Ministrul Educației: „Marți orele se vor ține în mod normal”. Profesorii au o „datorie morală” față de elevi

Ministrul Educației: „Marți orele se vor ține în mod normal”

FOTOREPORTAJ din prima zi de școală: Festivitatea s-a mutat în stradă, iar clopoțelul a fost înlocuit de vuvuzele și de fluiere

FOTOREPORTAJ: Prima zi de școală în stradă. Clopoțelul, înlocuit de vuvuzele

Proteste ale profesorilor, burse eliminate și clase mai aglomerate: Tot ce trebuie să știi despre anul școlar 2025-2026

Tot ce trebuie să știi despre noul an școlar care începe cu proteste

Cum văd tinerii munca de la birou. Specialist Colliers: „Generația Z este un aliat al biroului modern”

Cum văd tinerii munca de la birou: „Generația Z e un aliat al biroului modern”

Top salarii: Cât câștigă educatorii și profesorii din grădinițele și școlile private din România

Ce salarii au educatorii și profesorii din grădinițele și școlile private 

Cum se deconectează românii de la muncă. Mulți nu reușesc să se „despartă” de job nici în vacanță

Cum se deconectează românii de la muncă

Vouchere energie: Cum se completează cererile pentru acordarea lor

Vouchere energie: Cum se completează cererile pentru acordarea lor

Studenții nu renunță la proteste: „Anul universitar nu poate începe așa”

Studenții nu renunță la proteste: „Anul universitar nu poate începe așa”

Topul domeniilor pe care românii le văd primele afectate de o recesiune

Topul domeniilor pe care românii le văd primele afectate de o recesiune

Asociație de business: „Educația este investiția cu cel mai mare randament pe termen lung. E momentul ca politicienii să înțeleagă asta”

ABSL: „Educația e investiția cu cel mai mare randament pe termen lung”

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România denunță discriminarea făcută de AUR angajaților străini

Un patronat denunță discriminarea făcută de AUR, muncitorilor străini

Vouchere pentru energie: Platforma pentru acordarea lor e funcțională. Românii cu venituri mici pot primi ajutor la plata facturilor

Vouchere pentru energie: Românii cu venituri mici, ajutor la plata facturilor

Ce fac managerii și antreprenorii în timpul liber | Ep. 19 - Ce cărți și filme îl inspiră pe Bogdan Georgescu, antreprenorul cu suflet de bibliotecar

Ce cărți și filme îl inspiră pe Bogdan Georgescu, dincolo de business

Schimbarea angajatorului, un „maraton” birocratic pentru muncitorii străini din România. Ce provocări întâmpină

Schimbarea angajatorului, un maraton birocratic pentru muncitorii străini

Cum se prezintă piața muncii în vara toridă a scumpirilor. Unde sunt cele mai mari și cele mai mici salarii din România

Piața muncii în vara lui 2025: Unde sunt cele mai mari și cele mai mici salarii

Concedieri la stat. Bolojan, ultimatum pentru șefii de instituții publice: „Oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcție de două criterii: performanță și responsabilitate”

Concedieri la stat: Bolojan, ultimatum pentru șefii de instituții publice

Răzvan Popa, CEO Alusystem: „Noi, o dată la 6-8 luni, mergem și recrutăm de pe alte piețe ca să ne asigurăm că avem muncitori”

Angajator: Recrutăm la 6-8 luni din Asia doar ca să fim siguri că avem muncitori

Elevii din România, în top când vine vorba de timpul petrecut la teme. Neuropsihiatru: „Un program școlar încărcat nu garantează performanța”

Elevii din România, în top când vine vorba de timpul petrecut la teme

Orizontul în următorii 10 ani: De pe băncile facultății direct pe Marte. Predicțiile îndrăznețe ale creatorului ChatGPT pentru angajații viitorului

De pe băncile facultății direct pe Marte. Predicțiile creatorului ChatGPT

Recomandări de cărți pentru vacanță. Felicia Mihali, scriitoare: „Vara nu ar trebui să fie un pretext pentru lecturi ușoare, ci o ocazie rară de a ne îngădui luxul gândirii profunde”

Cărți de citit în august. Scriitoare: Vara nu e un pretext pentru lecturi ușoare

Două noi creșe se deschid în București. Vor avea panouri fotovoltaice și solare

Două noi creșe se deschid în București. Vor avea panouri fotovoltaice și solare

Angajări la creșe făcute cu bani din PNRR. În ce orașe din România se deschid noile unități

Angajări la creșe făcute cu bani din PNRR. Unde se deschid noile unități

Ministrul Educației, despre bursele studenților: Universitățile pot acorda burse din venituri proprii, indiferent de forma de studiu

Daniel David: Universitățile pot oferi burse din fonduri proprii

Studenții care intră la taxă nu vor mai lua bursă. Organizațiile studențești, revoltate: „E profund injust și discriminatoriu”

Studenții care intră la taxă nu vor mai lua bursă. ANOSR: „E profund injust”

Locuri de muncă în București: Muncitorii necalificați și cei calificați, cei mai căutați de angajatori

Joburi București: Muncitorii necalificați și cei calificați, cei mai căutați

Topul celor mai accesibile destinații de vacanță pentru luna august. În ce orașe poți călători ieftin

Topul celor mai accesibile destinații de vacanță pentru luna august

Hotelul Victory din Vama Veche va fi preluat de o companie din domeniul alimentar. Prețurile la cazare vor scădea în timpul săptămânii

Hotelul Victory din Vama Veche, preluat de o companie din domeniul alimentar

FOTOREPORTAJ din Alexandria, Egipt: O călătorie printre ruinele Farului pierdut și a bibliotecii care poartă toată cunoașterea lumii

REPORTAJ din Alexandria, Egipt: Ce poți face în orașul marilor povești antice

Recrutări Bitpanda: Compania vrea să angajeze peste 20 de specialiști IT în Talent Hub-ul din București

Recrutări Bitpanda: Compania vrea să angajeze peste 20 IT-iști la București

Vacanță în Kavala: Ce poți face în Kavala, orașul din nordul Greciei, din apropiere de Thassos

Vacanță în Kavala: Ce poți face în Kavala, orașul grecesc de lângă Thassos

Ce fac managerii și antreprenorii în timpul liber | Ep. 18 - Radu Savopol, viața dincolo de cafenele: „Serialul Dr. House m-a ajutat să trec peste un moment dificil din viață”

Radu Savopol: „Dr. House m-a ajutat să trec peste un moment dificil din viață”

Semnal de alarmă pe piață muncii: România riscă sancțiuni din cauza angajaților non-UE care pleacă ilegal din țara noastră

România riscă sancțiuni din cauza angajaților non-UE care pleacă ilegal din țară

Locuri de muncă în străinătate: Ce țări pun la bătaie cele mai multe joburi pentru români

Locuri de muncă în străinătate: În ce țări se pot angaja românii

FOTO | Vacanță cu gust de „dolce far niente”: Top 10 cele mai frumoase plaje din Italia. Destinațiile care îți taie răsuflarea, dar și dorința de a pleca

Vacanță cu gust de „dolce far niente”: Top 10 cele mai frumoase plaje din Italia