4 / 5

Top 6 deal-uri - DLA Piper

Cele mai importante sase contracte juridice (dintre cele care pot fi facute publice) ale DLA Piper:

• Consultanta pentru Petrom S.A., cea mai mare companie din Romania, avand ca actionar majoritar grupul OMV, cu privire la contractarea unui credit corporativ nesecurizat de pana la 300 de milioane de euro. Contributia BERD este de 150 de milioane euro din creditul total, restul sumei imprumutului urmand sa fie sindicalizat de catre BERD unui grup de banci comerciale. Tranzactia a fost semnata in luna martie 2009;

• DLA Piper a asistat compania Petrom in toate demersurile sale juridice cu privire la obtinerea a doua imprumuturi corporative negarantate in valoare de 400 de milioane de euro pentru dezvoltarea primului proiect greenfield complet privat de generare a energiei electrice. Tranzactia a fost finalizata in luna mai 2009.

• Consiliere pentru Morgan Stanley in vanzarea pachetului de actiuni pe are il detinea in cadrul HTI Valori Mobiliare. Tranzactia s-a incheiat in luna martie 2008, iar valoarea este confidentiala;

• DLA Piper a consiliat Palfinger Produktionstechnik Bulgaria EOOD, o societate din cadrul grupului austriac Palfinger-AG, pentru dobandirea a 40% din capitalul social al Nimet SRL, ca urmare a unei majorari de capital social;

• Consultanta pentru Omega Pharma in achizitionarea pachetului integral de actiuni al Hipocrate 2000 si Hipocrate Distribution Group, firme care se ocupa de productia si distributia de suplimente nutritive, parafarmaceutice si cosmetice;

• Consultanta pentru fondul de investitii britanic Tri Investments, care a cumparat, prin intermediul Salamanca Capital, o parte a complexului rezidential Perla Residence in schimbul a aproximativ 15,5 milioane euro; [Cea mai mare tranzactie din rezidential]


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri