Este, in cateva cuvinte, povestea lui Vasile Pamfil, coproprietar, alaturi de sotia sa, al grupului de firme V&G Oil 2002 SRL. Nu se sfieste sa spuna ca s-a nascut la tara, mai ales ca acolo a invatat sa conduca un tractor, la doar 12 ani. Tatal sau, angajat la un SMA (Statiuni de Masini Agricole) inainte de 1989, l-a invatat asta, iar apoi i-a fost ani buni partener de afaceri.

Dupa terminarea liceului, in 1994, a plecat in Olanda unde traia deja o parte din familia sa. S-a angajat in constructii si a luat contact cu seriozitatea localnicilor. “In una din primele zile, pentru ca ploua, m-am adapostit undeva sa nu ma ploua. Un coleg olandez ma intreaba: ce faci? Pai….ploua, zic eu. Aici ploua in fiecare zi, imi spune olandezul. Treci la munca! Atunci am cunoscut nivelul de trai ridicat si mi-am schimbat perceptia asupra a tot ceea ce se intampla in tara noastra comparativ cu ceea ce se intampla in Vest”, isi aminteste Vasile Pamfil.

Se declara fascinat de seriozitatea olandezilor, mai ales dupa ce a vazut in ce conditii fac agricultura (in nisip, dupa ce si-au extins teritoriul in mare, prin asanare si constructia de diguri impresionante).

Au lucrat terenurile parasite de altii

Timp de 3 ani a facut ture intre Romania si Olanda, insa in 1996 a decis sa ramana aici si s-a apucat de treaba impreuna cu tatal sau care, intre timp, si cu banii trimisi de Vasile, a preluat punctul de lucru al SMA Odobesti (prin programele de privatizare de la acea vreme), care avea cateva tractoare si deservea terenurile din zona.

“Am inceput sa lucram pamantul din zona, pentru ca tocmai se facuse reimproprietarirea, iar noii proprietari nu aveau cu ce sa isi lucreze pamantul”, povesteste omul de afaceri.

Foarte curand, insa, oamenii au incetat sa isi mai lucreze pamantul si l-au lasat “parloaga”. Dar cei doi nu s-au descurajat. Pentru ca aveau utilajele, logistica, si oamenii pregatiti, au inceput sa lucreze terenurile lasate parloaga fara sa le pese ale cui sunt. In momentul in care venea proprietarul, ii propuneau sa incheie un contract de arenda.

“Asa am inceput procesul de comasare a terenurilor. Curand, insa, au aparut pe piata reprezentante ale companiilor mari de utilaje grele, iar noi, cu utilajele invechite, am inceput sa pierdem clienti. Asa ca am fost nevoiti sa facem si noi eforturi, cu imprumuturi de la diversi (atunci bancile nu finantau agricultura) si am cumparat un tractor mare si nou”, spune Vasile Pamfil.

Au continuat asa o vreme, luand tot mai mult teren in arenda, dar avansau greu.

Ratia de benzina din comunism, transformata in idee de afacere

“Nu aveam bani! Cand venea cineva sa ii lucram pamantul, mergeam cu el la PECO, umpleam canistra si ne baga el in tractor si lucram terenul”, isi mai aminteste Vasile Pamfil.

La asta s-a adaugat si o frustrare din copilarie, pe care cu siguranta multi dintre cei din generatia lui au trait-o. Ratia de benzina din perioada comunista! “Imi aminteam cum mergeam cu tata duminica sa luam cota de benzina. Nici nu mai porneam masina, sa nu consume, o impingeam pana la pompa. Pompagiul de la PECO era cel mai important om. Si, imediat ce m-am intors din Olanda, visul meu era sa imi fac un PECO. Si asta am facut”, povesteste cu nostalgie Vasile.

Visul i s-a implinit in 2002 cand a deschis prima benzinarie pe firma V&G Oil 2002 SRL. De unde V&G? “De la mine si tata - Vasile si Gheorge”, spune el amuzat.

Asadar, benzinaria a aparut dintr-o necesitate si l-a fel s-a intamplat si cu celelalte afaceri pe care le-a dezvoltat. Au mers in paralel, el cu benzinaria si tatal sau cu agricultura pana in 2006, cand tatal a decedat si a preluat el tot business-ul.

Grija pentru recolta l-a impins mai departe

Cu banii din benzinarie si-a finantat agricultura, a preluat tot mai mult teren in arenda si apoi a aparut urmatorul obstacol transformat in oportunitate: recolta a crescut odata cu terenul acumulat si nu avea unde sa o depoziteze.

“O duceam la Comcereal (depozitul statului), dar erau cozi din ce in ce mai mari si noi nu ne puteam face recoltatul. Inchiriam masini pentru ca nu aveam transport, masinile stateau la cozi si noi plateam in plus, combinele nu mergeau, mai venea ploaia si se strica marfa, era declasata ca s-a udat… si asa mai departe. Am incercat o asociere, dar nu a mers, pentru ca amintirea CAP-ului bantuia inca”, mai spune Vasile Pamfil. Plus ca depindea de pretul platit la momentul recoltarii care, de cele mai multe ori, era foarte mic.

Asa ca si-a facut propriul depozit de cereale, dar multumirea nu a durat prea mult. Investitia in productie a crescut foarte mult, iar banii obtinuti pe recolta, chiar si dupa construirea depozitului, nu erau suficienti.

“Am ajuns sa investim 3.000 de lei intr-un hectar de teren. Este foarte mult. Motorina este foarte scumpa, desi este subventionata, dar o suma foarte mica. Ca sa fim rentabili, ar fi trebuit sa marim cantitatea la hecatar, dar fara irigatii este impozibil. Asa ca am decis sa facem un business de integrare”, explica omul de afaceri.

Ce a presupus asta? A facut o moara in care macina graul si vinde faina, o fabrica de FNC in care foloseste productia de porumb si orz si o fabrica de biodiesel, pe care intre timp a inchis-o, dar a ramas cu fabrica de ulei construita pentru a deservi productia de biodiesel.

“Rezolvasem problema pe oleaginoase. In agricultura e imperios necesar sa rotesti culturile. Deci aveam in acelasi timp in cultura floarea solarelui si rapita, dar preturile erau foarte mici. Atunci am vazut oportunitatea cu biodiesel-ul. Am facut imediat o fabricuta de ulei, care furniza uleiul necesar fabricii de biodiesel, pe care o perioada l-am vandut si la pompa, cat a fost legal. Apoi l-am vandut catre rafinarii, care imi dadeau in compensare motorina si benzina pe care o videam cash. Deci era un circuit foarte bine inchis. Insa, dupa cateva luni, statul a considerat ca se fac prea multi bani in Romania din biodiesel, caci fenomenul incepea sa ia amploare, si l-a accizat. Si atunci l-a omorat. Am inchis fabrica, dar amortizasem investitia si am ramas cu fabrica de ulei”, adauga Vasile Pamfil.

Fabrica sa de biodiesel a fost prima din Romania de acest gen, a reprezentat tara noastra si la un targ la Berlin pe energie regenerabila, insa, din pacate, nu a mers.

Magazinele au aparut din necesitatea de a-si vinde produsele

Intre timp, era tot mai preocupat de integrarea cerealelor, asa ca in 2014 a luat o moara de ultima generatie pentru faina si se gandea si la o brutarie pe care a obtinut-o mai tarziu.

Dar a intervenit o alta problema cu produsele astfel obtinute (FNC, faina, ulei): unde sa le vanda? Asa ca a facut cateva magazine/depozite unde vinde catre populatie.

Povesteste trist experienta cu supermarketurile in care nici acum nu are acces, insa de ceva vreme a renuntat sa mai incerce. A gasit alta metoda sa isi plaseze produsele, pe langa vanzarea in propriile magazine. “In urma cu doi ani am inceput sa nu mai platim arenda doar in cereale, ci si in produse: faina si furaje, la un pret mai bun decat cel din magazine. A prins foarte bine si pentru ei si pentru noi. Avem 7 - 8.000 de oameni ca arendatori, care ne-au facut o reclama foarte buna. Acum la dam aproape 50% din arenda in astfel de produse. Anul acesta vrem sa le dam si ulei vegetal (untdelemn cum ii spun ei). In viitorul apropiat vrem sa le dam 100% produse prelucrate, mai ales ca produsele noastre sunt naturale, uleiul este presat la rece, faina nu are amelioratori”, sustine Vasile Pamfil.

Lectia nemteasca din care avem mult de invatat!

Socul cel mare l-a avut cand a incercat sa vanda faina partenerilor din Germania, care pana atunci cumparasera grau de la el.

“Dupa ce am facut moara, m-am dus la partenerii mei din Germania si le-am spus: eu nu va mai dau grau, va dau faina. Acolo am avut socul cel mai mare. A venit neamtul si a zis: niciodata nu o sa iau faina de la voi! De ce? Pentru ca noi ne protejam industria alimentara. Noi nu cumparam decat materia prima”, isi aminteste impresionat. A incercat si pe alte piete, dar fara mare succes. Asa ca a decis sa continue sa isi promiveze produsele in tara.

Intre timp a cochetat si cu agricultura ecologica, astfel ca, in prezent, din cele 4.000 de ha pe care le gestioneaza, 1.000 de ha sunt pe agricultura ecologica (inca 500 intra de anul urmator).

Pentru ca producea prea mult FNC, s-a gandit la urmatoarea investitie

Cum a ajuns la ferma de vaci? Pentru ca productia de FNC era prea mare, iar perioada de utilizare prea redusa, s-a gandit sa cumpere o ferma in care sa utilizeze excesul. “In 2011 am cumparat una din cele mai mari ferme din judetul Vrancea de pe timpul lui Ceausescu. Era o ruina, se intindea pe 65 de ha, are o capacitate de 2.000 de capete de vaci, si am inceput sa o modernizam. Acum avem un septel de vreo 500 de vaci si 600 de oi. Deci acum FNC-ul aprovizioneaza si magazinele, pentru populatie, si ferma noastra”, a punctat Pamfil.

El mizeaza pe faptul ca, peste cativa ani, populatia nu o sa mai creasca nimic in curte, pentru ca statul o sa interzica asta. Nicaieri in Vest nu se mai cresc animale in curte, spune el.

Cum a ajuns in Bucuresti?

Reclama din om in om (obtinuta in urma campaniilor de distribuire a produselor la arendatori) i-a adus foarte multe cereri din marile orase si din Bucuresti pentru faina si malaiul facut din porumb sticlos, nu din porumb furajer ca cel din comert, plin de amidon, spune Vasile Pamfil.

Si-a dat seama ca afacerea poate functiona si in Bucuresti dupa ce, o vreme, a trimis produsele in colete, prin curier, dar uneori costa mai mult curierul decat produsele si putini oameni isi permit asta.

Asa a decis sa deschida Bacania Fermierului din Bucuresti, unde vinde carne de vita proaspata, faina si malai.

“Abatorizam la un abator local, iar carnea o aducem in bacanie la comanda. S-a consumat, mai taiem un taur. Nu sacrificam animalele de dragul de a le sacrifica. Totul e proaspat. Vand in magazin doar produsele care imi plac mie. Si mai ales produse sanatoase. Facem si patiserie aici, avem si brutarie, din faina de grau spelta, painea e setata cu maia”, explica proprietarul Brutariei.

Are in plan si livrarile la domiciliu, prin aplicatii mobile, pentru ca persoanele carora li se adreseaza sunt foarte ocupate. In plus, aprovizionarea de restaurante. In prezent are doar un client, Dani Otil, care ia carnea de vita de la el pentru restaurant, dar vizeaza si alti clienti.

Preturile? Sunt corecte pentru ceea ce inseamna Bucuresti si nu numai. “Comparativ cu ce e in piata, suntem mai jos, pentru ca suntem direct producatori. Ne adresam oamenilor de la mediu in sus, ca venituri, cu potential, si foarte receptivi la nou, care constientizeaza ca ei sunt ceea ce manaca. Si isi si permit. Eu sper sa fie din ce in ce mai multi in aceasta categorie, nivelul de trai sa creasca”, spune cu entuziasm Vasile Pamfil.

Pentru viitor viseaza si la un restaurant, dar acolo e mai complicat pentru ca se loveste de o problema tot mai acuta in Romania: lipsa fortei de munca.

“Vom vedea, daca se impune…”, spune Vasile razand, pentru ca, reaminteste el, tot ce a facut a facut din necesitate. In momentul in care afacerea scartaia, a gasit solutia prin dezvoltarea altei afaceri...si tot asa.

Cele mai mari probleme cu care s-a confruntat in toti acesti ani

Finantarea! “Bancile nu au finantat agricultura pana in 2007, cand au aparut subventiile. Era saracie mare. Pana atunci agricultura a fost complet neficalizata, asa ca nicio banca nu finanta acest domeniu”, isi aminteste Vasile Pamfil.

In prima relatie cu o banca a intrat in 2002 cand, dupa ce a terminat prima benzinarie, nu mai avea bani de benzina. Isi aminteste ca a luat un credit de 500 de milioane de lei, iar o cisterna de benzina costa 350 de milioane de lei.

In urma cu cativa ani, a trecut la OTP Bank pentru ca cei de acolo, spune el, au fost foarte receptivi si s-au pliat pe “nebunia” lui. “Deocamdata, ei sunt cei mai buni. Imi ofera garantia finantarii pe nevoia mea de expansiune si la costurile pe care mi le permit. La banca anterioara aveam doar linii de credit care cresteau de la un an la altul, odata cu afacerile mele, dar la fiecare final de an aveam emotii daca mi se prelungesc sau nu, la ce costuri si asa mai departe. OTP m-a finantat pe investitiile pe care le-am facut, pe o perioada data, cu un anumit numar de rate si stiu ca la final nu mai am nicio datorie la banca. In plus, mi-au dat si un credit revolvoing, care poate fi activat in caz de necesitate”, adauga Vasile Pamfil.

Acesta sustine ca daca nu intra in relatia cu OTP Bank, investitia in bacanie ar mai fi avut de asteptat.

“Copiii din provincie asteapta sa termine scoala sa plece din tara”

Forta de munca! La intrebarea “cu cine munciti?”, Vasile Pamfil raspunde trist “Vai de mine! E cea mai mare problema. Inainte ne confruntam cu birocratie, cu probleme de haiducism din partea institutiilor, dar acestea au trecut de mult, ma bucur ca ne-am maturizat si din punctul asta de vedere si am inteles ca sectorul privat trebuie stimulat si incurajat, dar avem o mare problema cu forta de munca. Din pacate e plecata peste hotare, in special forta de munca calificata. S-au scolit aici si acum aduc plus valoare altor tari in detrimentul nostru. Care este viitorul tarii daca toti tinerii ne pleaca”, se intreaba el de-a dreptul abatut.

Statul ar trebui sa se implice, adauga omul de afaceri, sa incurajeze bancile, prin garantii, sa finanteze investitii private care sa duca la cresterea nivelului de trai. Atragerea de fonduri europene ar trebui, de asemenea, sa reprezinte o prioritate.

“Eu consider ca Romania s-ar dezvolta foarte usor prin absorbtia fondurilor UE. La nivel local, fiecare judet are un prefect. El este reprezentantul Guvernului in teritoriu.
Dezvoltarea locala ar trebui sa fie prioritatea zero a fiecarui Guvern, pentru ca doar dezvoltarea duce la competitie, la cresterea nivelului de trai. Guvernul ar trebui sa convoace toate institutiile care dau autorizatii si sa spuna: haideti sa identificam oamenii care pot absorbi cat mai multe fonduri UE. Apoi sa mearga la antreprenorii care deja fac ceva sa ii indrume, sa ii ajute sa atraga fonduri. Pentru ca singuri sunt dezorientati. Iar daca vin din proprie initiativa si sunt priviti de sus, plimbati din usa in usa… abandoneaza si afacerea si satul si nu se mai leaga nimic. In aceste conditii, tineretul care iese de pe bancile scolii nu are oportunitati, pentru ca daca ar avea oportunitati si ar avea de unde alege, cu siguranta nu s-ar mai gandi direct la plecat afara. Acum toti copiii din provincie asteapta sa termine scoala si sa plece din tara. In orasele mari mai gasesc de lucru, dar la noi la sate am ramas fara oameni”, atrage atentia Pamfil.

Relatia cu autoritatile! Acum sunt mult mai receptive si mult mai indrumatoare decat in anii ‘90. Atunci erau si foarte multe firme, le gaseste el justificare, multe firme nu erau serioase, drept pentru care autoritatile erau foarte rigide. Acum trateaza diferit cel putin firmele cu vechime, care si-au dovedit seriozitatea.

In concluzie, se pot face afaceri in Romania, cu sau fara fonduri europene, dar cu vointa, determinare si multa munca. Vasile Pamfil este un exemplu in acest sens. De la 7 ha de teren lucrate in 1996 a ajuns la 4.000 de ha, 4 ferme, fabrici, magazine de desfacere a produselor si o bacanie.

In alte tari e mai simplu? “Da, e o diferenta de la cer la pamant. In tarile vestice, oamenii nu sunt foarte atrasi de antreprenoriat. Ei vor sa fie buni salariati, mai putin antreprenori. Dar daca iti doresti, statul te ajuta. Spre exemplu, daca te duci la banca cu un proiect, nu te pune sa iti pui casa gaj. Nu exista asa ceva. Daca ai un proiect pe care banca a spus DA, inseamna ca il finanteaza pentru ca este ok, nu iti cere gajuri peste gajuri. La noi, si astazi, majoritatea bancilor finanteaza, din pacate, gajuri”, mai spune Vasile Pamfil.

Planurile de viitor se impotmolesc in lipsa de personal

Pentru viitor, are planuri cu duiumul, dar toate se lovesc de lipsa de personal. “Nu mai am cu cine sa lucrez. Am utilaje de ultima generatie (cand ma gandesc la cat m-am chinuit pentru primul tractor…). Acum am tractoare de milioane de euro, cu super tehnologie, si nu am pe cine sa pun pe ele. Merg singure, doar sa fie cineva acolo sa gestioneze calculatorul si nu ai cu cine lucra. Ti se rupe inima.
Eu lucrez 4.000 de ha cu 8 macanizatori. Sunt ultra performant pe cheltuielile cu personalul. Dar daca va veni restaurantul, probabil o sa am o problema, pentru ca implica o nebunie mai mare la nivel de personal”, afirma Vasile Pamfil.

Spune ca are macelar adus din Spania (roman specializat in Spania si readus acasa), patiser bun, sef de magazin bun, echipa de conducere foarte buna, dar nu are vanzatori la magazin. Ofera 2.500 de lei bani in mana pentru 8 ore, plus discount la ce cumpara din magazin, plus alte facilitati si, cu toate astea, nu gaseste persoane serioase.

“Eu cred ca problema noastra numarul unu este aducerea romanilor din nou acasa. De aici vin toate. Dar nu ai cum sa ii aduci acasa decat prin incurajarea sectorului privat. Da-mi mie, antreprenor, facilitati, ajuta-ma sa ma dezvolt, sau macar nu ma incurca, si eu platesc vanzatoarea cu 1.000 de euro. Si atunci imi vine si din Anglia vanzatoarea”, a concluzionat Vasile Pamfil.