UE a pus pariu pe noi 48 și în curând 120 de startup-uri din European Innovation Council (EIC) Club încât să devenim unicorn. Pariul acesta e întărit de accesul la mentori, la rețeaua de contacte a Uniunii Europene, dar și la o mulțime de alte lucruri. UE vrea să concureze cu Statele Unite și-și pune speranța în noi”, a declarat pentru wall-street.ro Cornel Amariei, cofondator și CEO .lumen.

În lume sunt peste 40 de milioane de nevăzători, adică persoane care nu se bucură să-și privească familia, să vadă un film sau să privească cerul, acțiuni care nouă ni se par firești. Cea mai mare provocare, însă, este partea de mobilitate pentru care, momentan, singurele soluții sunt câinii ghizi și bastoanele. Vestea bună este că tehnologia a avansat atât de mult încât există deja soluții pentru a le face deplasarea mai ușoară.

„E incredibil ce putem face cu tehnologia azi” spune Cornel Amariei, fondator și CEO al startup-ului .lumen (dotLumen), care a creat primii ochelari pentru nevăzători, având la bază un sistem de tehnologie asistivă care abordează mobilitatea persoanelor nevăzătoare. Businessul .lumen vine cu o soluţie tehnologică scalabilă şi cu disponibilitate ridicată ce reproduce principalele caracteristici ale unui câine ghid, folosind tehnologii avansate de inteligență artificială și robotică într-o pereche de ochelari. Ochelarii au la bază un sistem numit Pedestrian Autonomous Driving AI, adică un model de conducere autonomă în mediul urban care te atenționează unde sunt borduri, curbe, treceri de pietoni sau alte obstacole de care trebuie să te ferești.

.lumenSursa foto: .lumen

„Acum avem mașini autonome care se conduc pe stradă, dar dacă ne uităm la echivalente pe trotuar, pe zona pedestriană, avem foarte puține exemple (...) Ca o comparație, o Tesla autopilot are o putere de computație cu 30% mai mare, dar e o mașină, e mare, însă noi a trebuit sa condensăm totul în niște ochelari, ceea ce absolut la limită”, a mai precizat Cornel Amariei.

În decembrie 2021, .lumen a primit o finanțare de 9,7 milioane de euro de la European Innovation Council (EIC), un mecanism introdus de Comisia Europeană ce sprijină companiile tehnologice cu un grad ridicat de inovație, care au potențial de extindere globală. Startup-ul din Cluj-Napoca a fost primul din România care a primit fonduri prin acest program, al doilea fiind Amsicel, dezvoltator sucevean al unui software de verificare fizică ce rulează pe unităţile de procesare grafica (GPU) cu capacităţi de calcul de înaltă performanţă (ce a primit o finanțare de 4,8 mil. euro de la EIC).

Am scris istorie. Simplu. Niciun startup în afar[ de UiPath nu a ajuns unde am ajuns noi acum (...) Reușim niște lucruri pe care nu le-a mai reușit niciun start-up. Redefinim, practic, ce înseamnă startup-ul românesc încă de când existăm practic.

Cornel Amariei, cofondator și CEO .lumen

Câinii ghid pot greși, pe când tehnologia AI nu

Deși pentru mulți, câinele ghid este văzut drept o soluție pentru mobilitatea mai facilă a nevăzătorilor, în practică, lucrurile nu stau chiar așa. Un câine ghid are foarte multe limitări fizice, iar din punct de vedere logistic, este greu să-l ai în grijă, ca persoană nevăzătoare. În realitate, mulți oameni cu deficiențe de vedere nu vor un câine ghid, pentru că, spune Cornel Amariei, „este ca și cum ai avea un copil în grijă”.

„Foarte mulți câini greșesc și greșesc rău, dar partenerul nu își dă seama. Performanța unui câine ghid e afectată de orice ne afectează și pe noi, cum ar fi foamea sau dacă este bolnav. Toate acestea au un efect ridicat asupra performanței unui câine ghid. Și toate aceste chestiuni sunt lucruri pe care tehnologia AI nu le are”, explică Amariei.

Un câine ghid costă între 60.000-70.000 de dolari, iar anual se antrenează aproximativ 2.300 de astfel de patrupezi. În final un câine ghid ajunge, de fapt, să coste 200.000 de dolari dacă se pune la calcul și antrenamentul (și ulterior și recalificarea) acestuia. În România, procesul de formare a câinilor ghizi durează doi ani şi necesită o pregătire zilnică de câteva ore. Nu toţi puii selectaţi corespund criteriilor, astfel că mulţi sunt eliminaţi din program pe parcurs. Trebuie avut în vedere şi faptul că patrupedul are o viaţă limitată şi poate fi folosit maximum 8-10 ani. În primii doi ani este în pregătire iar când devine bătrân, poate deveni un pericol pentru nevăzător, potrivit Agerpres.

Cornel Amariei spune că în SUA, sunt persoane care au avut până la cinci câini ghizi, ceea ce a ridicat costurile la 1 milion de dolari pentru o perioadă de 10 ani sau mai puțin. Nevăzătorii care se înscriu pentru a intra în posesia unui câine ghid așteaptă, în medie, cam 7-8 luni.

Modul principal al câinelui ghid este să te tragă de mâna, să te țină departe de obstacole, să te țină pe trotuar, asta dacă știe locația în care trebuie să ajungă, dacă a făcut un traseul respectiv de 20 de ori, te va duce din punctul A în punctul B. Ochelarii .lumen fac același lucru, dar nu te trag de mână, te trag de cap, cum spunem noi. Practic, sistemul are motoare pe frunte care te trag de cap în direcția în care trebuie să te îndepărtezi în timp real de obstacole. Face asta de 100 de ori pe secundă . Senzația pe care o ai e foarte greu de explicat în cuvinte, dar foarte intuitivă de altfel, când o pui pe cap. Practic e o mașină autonomă de condus pentru nevăzători, dar în loc să conducă pe niște roți, te trage în direcția în care vrei să mergi”, explică antreprenorul.

„Interesul nostru principal e să se coste cât mai puțin”

Cornel Amariei speră ca persoanele nevăzătoare să beneficieze de ochelari gratuit, printr-un parteneriat cu țările în care dorește să lanseze produsul. Practic, .lumen a identificat aproximativ 250 de sisteme de rambursare și subvenționare, prezente pe 60 de piețe din întreaga lume către care se poate adresa pentru a oferi ochelarii în mod gratuit oamenilor.

Ne uitam la astfel de programe pentru fiecare piață importantă pentru noi și încercam sa găsim care este prețul corect pentru acea piață.

Cornel Amariei, cofondator și CEO .lumen

În România există un astfel de sistem care oferă vouchere pentru tehnologii asistive, destinate persoanelor cu anumite dizabilități.

„Ceea ce durează oarecum mai mult decât ne așteptam inițial e partea de producție și cea de reglementări la nivel medical, asta pentru că am decis să ne listăm ca produs medical, ceea ce e un avantaj. Durează mult să obținem aprobare pe anumite procese. De acum (și asta facem de ceva timp) sunt doar optimizări, optimizări de cost, de producție, optimizări conform cerințelor medicale. E incredibil de greu să pui un produs hardware pe piață”, explică antreprenorul care spune că angajații .lumen lucrează în prezent pentru a se alinia celor 2.000 de reguli impuse de UE pentru acest tip de produs pe care compania îl creează.

.lumen are în prezent o echipă de 50 de oameni care lucrează intens la lansarea produsului pentru primele 25 de piețe. Cornel Amariei spune că la nivel intern există un calendar de lansare însă acesta nu poate fi făcut public deocamdată.

.lumenO parte din echipa .lumen. Sursa foto: .lumen

„Ce pot sa zic e că am început în România, așa că România o să fie printre primele țări în care ne lansăm. Nu vom intra pe piața din SUA la finalul anului. SUA însumează o piață incredibil de importantă, este cea mai mare piața din lume și vine cu niște standarde de produs diferite de cele europene. În SUA e preferabil să intri cu un produs mai bine finit decât în UE. Așa că o să validăm multe aspecte comerciale în UE înainte de mergem în SUA. Asta poate sa însemne săptămâni, poate sa însemne luni”, a mai precizat cofondatorul .lumen.

Încă de la vârsta de 23 de ani, Cornel Amariei a fost inclus în topul celor mai remarcabili tineri din lume. În trecut a lucrat la Continental Automotive ca R&D Innovation Manager, iar ulterior, în paralel, a început să dezvolte treptat ochelarii pentru nevăzători sub marca .lumen. Startup-ul fondat în Cluj-Napoca a primit, la finalul lui 2023, și un premiu în valoare de 20.000 de euro, în cadrul competiției Altice Innovation Award, iar lista recunoașterilor primite nu se oprește deloc acolo.

„După ochelari vor mai urma alte trei produse. O să începem imediat R&D pentru al doilea produs, apoi pentru al treilea și o să avem produse în paralel”, conchide Cornel Amariei.

Sursa foto: .lumen