Wall-Street: Care sunt acum indicatorii de performanță ai Apa Nova, în contextul provocărilor actuale? Este o creștere față de anii precedenți?

Irina Munteanu: Ca rezultate financiare, Apa Nova și-a păstrat și în 2021 indicatorii de performanță care au consacrat-o drept liderul operatorilor de utilități în domeniul furnizării serviciilor de apă și canalizare din România, cu o cifră de afaceri de peste 870.000.000 de lei și un profit de peste 108.000.000 de lei, în creștere față de 2020, când am înregistrat o cifră de afaceri de 829.000.000 de lei și un profit de peste 98.000.000 de lei.

Din punctul meu de vedere, poate cel mai important indicator care reflectă valorizarea celei mai importante resurse ale noastre, ca și organizație, este dat de continuitatea în angajarea de noi profesioniști în această perioadă, având în vedere că în anul 2020 am avut o medie de 1.867 de angajați, iar în anul 2021, 1.902 angajați, iar acum avem un total de 1.923 specialiști, ceea ce denotă interesul nostru pentru dezvoltarea și specializarea resursei umane.

Wall-Street: Unde vă propuneți să fiți, la nivel de KPI, în următorii 5 ani – sau până în 2030?

Irina Munteanu: Creșterea industriei utilităților de apă a fost remarcabilă în ultimele decenii, iar ritmul în ceea ce privește majorarea cifrei de afaceri pentru organizațiile de utilități de apă s-a menținut, de asemenea, semnificativ, incluzând aici și investițiile care au vizat îmbunătățirea rețelei de distribuție a apei potabile, dar și stațiile de producție, tratament și epurare. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că apa joacă un rol crucial nu numai în dezvoltarea biologică a vieții umane, ci și ca instrument economic valoros care creează și distribuie valoare în mediul financiar global.

Performanțele companiei noastre în ceea ce privește obiectivele strategice sau KPI-urile pot fi definite fie pentru toate entitățile participante ale organizației, cum ar fi resursele umane, echipamentele, infrastructura etc, dar pot fi reliefate și de structura ierarhică, echipe, departamente și altele. Cel mai important este ca, în final, indicatorii de performanță să reflecte obiectivele de afaceri.

Business-ul nostru este unul customer centric, prin urmare satisfacția clienților este primordială în ceea ce ne privește, ca și obiectiv, misiunea noastră fiind îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite și, prin extensie, a calității vieții celor pe care-i deservim.

Wall-Street: Care este potențialul de creștere pe piața din România?

Irina Munteanu: Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2020 populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă reprezenta 72,4% din populaţia rezidentă a României, cu peste 200.000 de persoane mai mult decât în anul 2019, creșterea fiind determinată de racordarea populației la rețelele de alimentare cu apă nou construite. Totodată, puțin peste 55% din populația rezidentă a României avea în 2020 locuințele conectate la sistemele de canalizare, cu peste 270.000 de persoane mai mult decât în anul 2019, iar în ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, românii conectați la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare reprezentau 54,5% din populaţia rezidentă a ţării, cu peste 270.000 persoane mai mult decât în 2019. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

Potențialul de creștere pe piața din țara noastră există și este unul consistent, în contextul majorării nivelului conectivității populației la serviciile de utilități până la un standard maximal.

Wall-Street: Cât de avansat este procesul de digitalizare și automatizare a operațiunilor în Apa Nova?

Irina Munteanu: Creșterea performanței prin procese digitale este urmărită pe toate palierele de activitate ale companiei încă de acum 7 ani, în jurul a 3 piloni: clienți, procese operaționale și angajați. Printre proiectele implementate deja se numără cele privind contoarele inteligente, SCADA pentru controlul automat al stațiilor de captare și tratare, pompare, monitorizarea online a calității apei, dar și a parametrilor vitali ai rețelei, soluții software de modelare a rețelei cu efect în predicția și depistarea pierderilor sau chiar robotizarea procesului de înregistrare a facturilor primite de la furnizori (Robot Process Automation) sau analiza calității apei folosind roboți. Aceste proiecte stau la baza implementării de senzori, roboți și tehnologicii de identificare caractere (OCR) pentru a putea obține automatizări, alertări, predicții, dashboard-uri și informații utile.

În ceea ce privește digitalizarea serviciilor pentru clienți, am dezvoltat platforme și sisteme digitale de interacțiune directă, pentru eficientizarea relației contractuale. Aceste proiecte au fost realizate cu scopul ca toți clienții să beneficieze de metode moderne de a intra în contact cu noi, de a-și administra contul, dar și de a-și rezolva problemele legate de consum sau plata într-un mod rapid și accesibil.

Procesele individuale ale companiei sunt digitalizate într-o proporție de peste 80%, însă provocarea noastră de acum este îmbinarea acestora pentru a avea un ecosistem digital integrat. Ne dorim ca procesele să transfere informațiile între aplicațiile utilizate în cadrul lor și angajații să aibă acces la date corecte și complete pentru analize inter și intra procese.

Wall-Street: Cât de receptivi sunt clienții la digitalizare? Care este procentul celor care recurg exclusiv la serviciile online (factură electronică, plăți online etc.)

Irina Munteanu: Ne-am încurajat constant clienţii să folosească instrumentele digitale pe care le punem la dispoziţie: site-ul www.apanovabucuresti.ro, aplicaţia Apa Nova, plăţi prin transfer bancar online sau utilizând aplicaţiile puse la dispoziţie de diferite unități bancare.

În plus, începând din noiembrie 2021, suntem prima companie de utilități pentru care Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a adăugat plata online în platforma Ghişeul.ro.

Citește și: Apa Nova, investiții de 3 milioane de euro în digitalizare

18% dintre clienții noștri preferă, la această oră, exclusiv instrumentele și serviciile online puse la dispoziție de compania Apa Nova.

Wall-Street: Care sunt principalele mecanisme de reziliență ale companiei? Vă bazați în mai mare măsură pe proceduri, pe valorile companiei sau pe ambele?

Irina Munteanu: Reziliența este deosebit de importantă astăzi, deoarece mediul de afaceri devine din ce în ce mai dinamic și mai imprevizibil. Acesta este rezultatul mai multor forțe persistente care provoacă și extind limitele sistemelor de afaceri – de la evoluția tehnologică accelerată, la o interconectare mai mare a economiei globale și până la probleme mai ample, cum sunt schimbările climatice.

Revoluția digitală a crescut disponibilitatea datelor, gradul de conectivitate și viteza cu care sunt luate deciziile. Acest lucru oferă o promisiune de transformare, dar vine și cu potențialul de complicații pe scară largă. De asemenea, crește viteza cu care reputația unei companii se poate schimba în ochii consumatorilor și angajaților.

Compania noastră și-a asigurat reziliența, cu menținerea indicatorilor financiari de performanță, bazându-se prioritar pe ecosistemul digital generat de procesele a căror implementare a început în urmă cu șapte ani.

Wall-Street: Căutați colegi noi în următoarea perioadă? Și dacă da, din ce domenii?

Irina Munteanu: Oamenii reprezintă cel mai valoros activ al companiei noastre, iar dezvoltarea lor profesională a fost permanent o prioritate pentru noi.

Încurajăm și susținem mobilitatea internă, dar și recrutările externe și am angajat în majoritatea departamentelor atât personal cu experiență (manageri de proiect, specialiști, ingineri, tehnicieni, economiști, proiectanți), dar și tineri absolvenți cu potențial, în dezvoltarea cărora am ales să investim resurse importante.

În ultimii doi ani, am integrat în echipele Apa Nova încă 290 de noi colegi și am continuat să dezvoltăm profesional, să îmbogățim competențe și să rafinăm abilitățile întregii echipe prin multitudinea de programe oferite, gândite în acest scop.

În prezent, oferim oportunități de angajare și dezvoltare profesională pentru aproximativ 90 de posturi diferite și suntem mereu în căutare de oameni pregătiți sau dornici de a învăța.

Citește și: Irina Munteanu (Apa Nova): Interesul pentru posturile vacante a crescut cu 25% în 2020, față de 2019

Wall-Street: Cât de ușor este să găsiți colegi noi, în condițiile în care este o criză pe piața forței de muncă?

Irina Munteanu: În momentul în care oferi condiții optime pentru performanță, oamenii, indiferent dacă au ani de experiență în spate sau vin de pe băncile facultății, te vor alege. Noi, ca organizație, am regândit implicarea angajaților și am dezvoltat un mediu de lucru centrat pe ei. Mai mult, am reconsiderat modul în care am definit vizibilitatea la locul de muncă, prin recunoașterea performanțelor, construirea încrederii reciproce și valorificarea potențialului fiecăruia la maximum.

Oferim, de asemenea, un mediu de lucru plăcut, instrumente adecvate de lucru, programe individuale de dezvoltare, un pachet de beneficii orientat spre recompensarea performanței, dar și o cultură organizațională orientată spre feedback.

Wall-Street: La ce provocări noi vă așteptați în perioada următoare și cum vă pregătiți pentru ele?

Irina Munteanu: Industria apei va suporta, cel mai probabil, mai multe schimbări în anii următori din cauza urbanizării rapide, a schimbărilor climatice severe, a cererilor în creștere ale clienților și implementării tehnologiilor digitale emergente.

Crizele ultimilor ani ne-au pus în fața unor situații complicate, pline de incertitudine, dar cărora le-am făcut față, prin prisma profesionalismului și experienței angajaților noștri, dar și rezilienței companiei în plan general, așa că suntem încrezători că vom găsi soluțiile potrivite și pentru provocările ce vor veni.

Sursa foto: Apa Nova