Românii acordă o importanță mai mare producției autohtone și susțin mai mult decât în mod obișnuit antreprenorii locali, în contextul în care vânzările multora dintre ei, în special a producătorilor de vin, au scăzut dramatic odată cu închiderea restaurantelor, principalul canal de distribuție, a declarat, pentru wall-street.ro, Florin Stegariu, director general Strunga Winery.

„Bineînțeles, măsurile adoptate până acum de autorități și întreaga situație creată de pandemia COVID-19 au afectat în mod negativ vânzările. Pentru vinurile Strunga, segmentul HoReCa era principalul canal de desfacere. Odată cu închiderea restaurantelor, care au fost dintotdeauna canalul nostru principal de distribuție, a trebuit să ne orientăm către noi canale. În prezent, distribuim către magazinele de specialitate, care încă mai sunt deschise și ne concentrăm eforturile pe vânzarea online pe site-ul cramei www.strunga.com”, a declarat Florin Stegariu, director general Strunga Winery, cramă înființată în 2018.

Pentru că vânzările din restaurante s-au oprit odată ce acestea au fost închise, cramele s-au reprofilat pe online, segment pe care încearcă să îl optimizeze cât mai bine.

„Din păcate, pentru noi, la fel ca pentru multe alte businessuri similare cu al nostru, vânzările au scăzut simțitor. Principala cauză e închiderea sectorului HoReCa. (...) Pe moment eforturile noastre se concentrează pe optimizarea procesului de vânzare online și livrare în siguranță. În eventualitatea în care se vor închide definitiv anumite magazine sau se va limita posibilitatea oamenilor de a ieși din casă, vânzarea online trebuie să funcționeze optim, așa cum ne-au arătat exemplele din străinătate”, adaugă Stegariu.

Directorul cramei Strunga Winery susține că românii înclină mai multe să cumpere produse autohtone în această perioadă, pentru a ajuta, astfel, producătorii locali.

Ceea ce ne bucură mult este că în momente ca acestea, oamenii acordă o importanță imensă producției autohtone și sprijină mai mult ca de obicei producătorii români. Acest lucru se datorează pe de o parte dorinței consumatorilor ca producătorii locali să aibă continuitate și activitate, dar și faptului că lanțul mai scurt de distribuție către consumator înseamnă că produsele noastre sunt percepute ca fiind mai sigure comparate cu cele din import”, spune Stegariu.

În prezent, activitatea în plantația de viță de vie se face momentan cu un număr redus de oameni. Pe partea de ambalare și împachetare a comenzilor, angajații iau măsuri suplimentare pentru ca livrările să fie făcute în siguranță. Programul de lucru al cramei a fost redus pentru toți angajații, iar o parte dintre angajați lucrează de acasă.

„Cu siguranță că pandemia va avea un impact în planul nostru de dezvoltare pe următoarea perioadă. Rămâne de văzut în ce măsură producătorii de vin vor fi afectați, comparat cu restul domeniilor, însă e devreme să tragem concluzii pertinente. Cert este că ne pregătim pentru toate scenariile. Momentan studiem temeinic soluțiile pe care le avem la dispoziție și cântărim cu atenție deciziile ce vor trebui implementate în următoarea perioadă. Problema pandemiei este una care se rezolvă doar cu solidaritatea și implicarea tuturor celor din societate. Împreună vom ieși, cu siguranță, mai buni din asta”, a explicat Stegariu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri