“Vinul în vremea coronavirusului” pare un subiect frivol, dar eu cred că ține în mod important de latura emoțională, psihologică, a oamenilor obișnuiți cu stil de viață “social”. Firește, există și implicațiile economice pe care ne-am obișnuit să le auzim recent în mai multe domenii - concedieri, riscul unor falimente șamd. Importante, și ele. Dar nu fac obiectul acestei scrieri, pentru că eu consider că situația e gravă pe “celălalt front” - despre care mai puțin se vorbește.

Care este starea frontului?

Pe de-o parte, avem restaurante închise, contacte interumane limitate, ocazii de consum rarefiate. Ai zice: “Dar cine mai moare de grija vinului acum, domnule?”. Și totuși, pentru a-și salva sănătatea mintală, mulți avem nevoie și de acest “anestezic necesar pentru a putea suporta operația numită viață”, cum îi spunea George Bernard Shaw. Așa că - vrem sau nu să acceptăm - există cerere.

Și există, pe de altă parte a frontului, crame gata să producă și comercianți gata să vândă.

Unde-i conflictul? Ei, bine, există.

Anatomia unei relații stângace dintre producătorii de vin și marele retail

Retailul mare e capabil, teoretic, să deservească fără probleme acea pătură a consumatorilor de vin care nu caută neapărat produse de nișă - ceea ce a și făcut până acum. Dar ce te faci că - azi - limitarea deplasărilor a adus în super sau hipermagazine și publicul “premium”, care vrea altceva? Niciodată n-a fost mai acută nevoia (și mai mare oportunitatea) “marilor suprafețe” de a vinde vinuri mai prețioase și mai bune. Cum va face asta marele retail, în condițiile în care profesioniștii acestui tip de comerț n-au prea avut “aplecare pe subiect” sau experiență relevantă?

Vor lăsa achizitorii din retail reprezentanții producătorilor să-și scoată ochii între ei la intrarea în birourile buyerilor - “să supraviețuiască cel mai adaptat”? Vor cerceta care erau cele mai performante mărci de vin în restaurante (adeseori pe baza unui troc sordid între vânzători și ospătari sau manageri) și le vor solicita cramelor? Vor lista (o, nu - nu din nou, vă rog!) în funcție de contribuția financiară a furnizorilor? Probabil că vom vedea, în viitorul apropiat, un amestec între aceste soluții.

Care sunt greșite, toate, din punctul meu de vedere - pentru că scot din ecuație tocmai argumentul calității în raport cu prețul cerut! Să sperăm că-i va lumina bunul Bachus pe marii retaileri. Soluții corecte există, iar încercările făcute profesionist vor da rezultate rapide.

Magazinele specializate nici n-au apucat să iasă bine la luptă și deja trag, în cadență... piciorul

Deși cu o forță de penetrare mult mai scăzută decât marele retail, wine shop-urile par să fie o “rețea de canale” pe care să circule cu succes vinul bun de la furnizori către băutori. Și e din ce în ce mai clar că această rețea trebuie să funcționeze virtual, căci puțină lume mai vrea (sau mai poate) să facă opriri în drumul dinspre hipermarketul unde a găsit de toate și casă. Mai ales când îți cere polițistul adeverința anterior completată și trebuie să-l convingi că vinul este “aliment esențial” în diet ta. Problema e că multe magazine specializate în vin au o prezență online mai degrabă discretă, limitată la un “cerc al inițiaților”. Iar reticența de a cumpăra un vin pe care nu l-ai băut în prealabil e și ea un factor care presupune multă comunicare și încredere pentru a fi înlăturat.

E treabă multă de făcut aici.

În plus, trebuie să mai punem în ecuație beleaua că nici livratorii nu-s renumiți pentru gingășia cu care manipulează produsele - vinul fiind atât voluminos, cât și fragil. Există, în tot răul, și-un pic de bine: de când stăm toți mai mult pe-acasă, o să putem primi pachetele fără prea multe telefoane “să ne găsească la domiciliu”.

Drame la crame

Puțini producători de vin de la noi au acordat suficientă atenție construirii unei relații directe (și cât mai strânse) cu consumatorii finali.

Oenoturismul a fost o pasăre pe care foarte puțini au auzit-o - și și mai puțini au văzut-o. În general, grupurile dornice să viziteze cramele au fost întâmpinate neprimitor - cu prețuri mari și politețe rece.

Întâlnirile și beneficiile unei relații directe de achiziție “de la cramă” au fost rezervate clienților corporatiști și revânzătorilor - și aproape niciodată clienților finali (eu cunosc doar câteva excepții).

Mailing listele, newsletterele, scrisorile pe hârtie de la producător către cei care beau vinul lor au fost tot mai mult înlocuite cu prezența pe Facebook - cel mai adesea pusă în operă doar formal, cu tot felul de comunicări “de interes pentru cramă și agenția ei de relații publice”, dar de puțin interes pentru consumatori. Acum se vor vedea rezultatele concursurilor cu premii pentru “publicul-care-reușește-să-spună-cum-îl cheamă-cu-buletinul-în-mână”. Când like-urile care ar fi trebuit să se fi copt deja trebuie dresate să dea fructe.

Soluția operativă?

Nu e nici pe departe vremea concluziilor definitive pe subiectul “vin și coronavirus”, dar pentru mulți dintre noi devine tot mai clar - în toate aspectele vieții - că trebuie să încercăm să ne smerim un pic și să reașezăm totul pe baze mai solide și mai solidare. Nici subiectul de față nu face excepție, iar soluțiile țin de o “igienizare” a întregului circuit (comercial, de comunicare, de poziționare) dintre crame, partenerii comercianți și consumatorul final - una care să aibă ca prioritate nu profitul imediat, ci supraviețuirea prin produse de calitate, promovate corect, la prețuri corecte.

Altfel, vom avea de-a face cu o nouă reașezare, care poate fi și mai dureroasă.

* Referire la o replică dintr-un film SF cu “alieni și predatori”, când personajul interpretat de Danny Glover vrea să-i transmită partenerului că se găsește în mare dificultate

Cezar Ioan este jurnalist, fondator al revistei de specialitate Vinul.ro, activist pentru păstrarea și promovarea produselor alimentare tradiționale și a vinurilor din România, fondator al Congresului național pentru gastronomia și vinurile din România, care a inspirat adoptarea de către Parlament a Zilei naționale pentru gastronomia și vinurile din România.

Sursa foto: Unsplash