Pandemia de COVID-19 are un impact puternic asupra mediului de business, forțând companii din diverse industrii să își regândească modul în care își desfășoară activitatea pentru a nu ajunge în situația în care să fie nevoite să pună lacătul pe ușă. Despre această adaptare a companiilor la provocările aduse de către noul coronavirus și instrumentele care le pot fi de ajutor în acest proces am discutat cu Cristi Movilă, Country Manager Vtex pentru România, în cadrul primului podcast din seria Commerce School of the Future, un proiect menit să vină în ajutorul antreprenorilor realizat de wall-street.ro si Start-up.ro, în parteneriat cu Vtex România.

De aproximativ o lună, membrii celor 14 birouri ale companiei Vtex de la nivel global organizează zilnic ședințe online în cadrul cărora iau pulsul evoluțiilor din diferite piețe și caută soluții pentru a combate efectele pandemiei atât pentru clienții actuali, cât și pentru business-urile care nu au reușit să își dezvolte până la acest moment o prezență în online.

Cristi Movilă este de părere că multe companii din România au fost luate prin surprindere de situația creată de extinderea noului coronavirus, nefiind atente la evoluțiile din piețele care s-au confruntat mai devreme cu criza generată de COVID-19.

”Nu am văzut nimic public înainte de escaladarea situației, poate s-au pregătit în vreun fel la nivel intern. Totuși, nu am văzut companii care livrau alimente să angajeze 100 de oameni care să facă livrări sau să facă parteneriate cu firmele de închiriere a mașinilor pentru a avea o flotă pentru perioada în care volumul ar crește, inclusiv când era clar că se vor închide mall-urile. Era evident că va crește consumul și comerțul la distanță, întrucât, deși oamenii pot ieși la magazinele din proximitatea locuinței, pur și simplu nu găsesc toate alimentele sau lucrurile de care au nevoie”, precizează Cristi Movilă în cadrul podcastului Commerce School of the Future.

Comportamentul de consum pe care am început să îl vedem deja și care va persista în continuare îi va face pe cei care lucrează de acasă să își manifeste dorința de achiziție în așa fel încât să umple golul lăsat de restricțiile impuse de autorități.

”Am amânat vacanțele, toate plimbările pe care le puteam avea și hobby-urile. Suntem oameni până la urmă și simțim nevoia de a compensa cu ceva. Fie că vom începe să mâncăm mai mult sau să facem alte lucruri legate de home entertainment (...) Timpul trebuie umplut cu ceva. Într-adevăr comportamentul de consum s-a schimbat radical în ultima vreme, unele categorii pur și simplu s-au prăbușit”, precizează Cristi Movilă.

Ce fac business-urile în situația dată? Îngheață activitatea sau se reinventează?

sursă foto: fizkes / Shutterstock.com

Country Managerul Vtex în România precizează ca business-urile au în acest moment două variante:

1. Să aștepte, pe care acesta o consideră foarte riscantă, deoarece nu știm momentan cum vor evolua lucrurile iar situația de peste câteva luni va fi cu totul alta decât cea dinainte de criza declanșată de coronavirus.

2. Adaptarea: Dacă vorbim despre un supermaket, un lanț de magazine sau un simplu magazin care vinde alimente, vorbim de o adaptare în a-și susține creșterea volumului și a satisface nevoile clienților de a comanda și de a primi produsele acasă. Variantele sunt multiple. Fie lucrează în 2 ture pentru că sunt foarte multi oameni care au timp liber acum și posibilitate de a face asta. Noaptea împachetează, ziua livrează și în același timp vând și în magazin, fie își cresc partea de logistică, optimizează în asa fel încât să aibă livrări cât mai multe și cât mai rapide.

Variantele de mai sus se pot aplica la magazinele care înregistrează creșteri și trebuie sa susțină scalarea business-ului, să accelereze partea de vânzare pentru a satisface nevoia existentă a clienților.

”Pentru cealaltă categorie de magazine, care înregistrează scăderi, există și aici mai multe variante. Fie se adaptează și încearcă să satisfacă nevoile pe care le au clienții, pentru că sunt în continuare clienții lor și au posibilitatea de a le livra. Chiar dacă până acum le acopereau nevoile indirect, livrând intr-un salon de înfrumusețare niște produse pe care oamenii le foloseau acolo, pot să ajungă acum direct la client cu ajutorul personalului din salon, care să le recomande folosirea acelor produse acasă. Astfel, am introdus în ecuația asta toți cei trei factori: beneficiarul final, persoana care oferea serviciul și distribuitorul. Asta înseamnă adaptare”, consideră reprezentantul Vtex.

O altă variantă de adaptare, în viziunea country managerului Vtex, constă în parteneriatul cu business-uri care au nevoie de serviciile oferite de către antreprenorii care înregistrează scăderi.

”Sunt scăderi foarte mari pe închirierea de mașini. Nu mai închiriază nimeni mașini, toate sunt în parcare. Astfel, avem pe de-o parte mașini care sunt trase pe dreapta, oameni care stau acasă și care înainte lucrau în restaurante, în domeniul hotelier, oameni care au posibilitatea de a interacționa foarte bine cu clientul final și o nevoie nesatisfăcută a oamenilor de a primi produsele acasă. Daca combinam cele trei domenii, putem servi o nevoie care acum ni se pare că a crescut foarte mult și nu poate fi adresată doar de supermarket cu o scalare a livrărilor pe măsură pentru că pur și simplu nu pot angaja sute de oameni sau cumpăra sute de mașini”, este de părere Cristi Movilă.

Soluția pentru antreprenorii care vor să reușească în online

sursa foto: paulaphoto / Shutterstock.com

Inspirați de proiectele în care sunt implicați pe alte piețe, fie că este vorba despre cele demarate de autoritățile publice sau de către mediul privat, au lansat la nivelul României o soluție menită să sprijine comercianții în procesul acestora de a își dezvolta business-ul în online.

”În urma unui parteneriat cu F64 și Frisbo, am lansat o soluție end to end destinată comercianților care vor să se listeze acum și să vândă online sau pur simplu celor care au probleme legate de scalarea și de administrarea întregului flux din online. Oferim de la platforma, documentare de produse, training-uri pentru angajații care vor trebui să lucreze de acum încolo în online până la o logistică bine optimizată în condiții de maximă siguranță”, precizează Country Managerul Vtex în România.

Ascultă integral primul podcast din seria Commerce School of the Future pe care îl găsești mai jos pentru a afla cum îți poți scala business-ul în online cu ajutorul soluției lansate recent de Vtex, împreună cu F64 și Frisbo, dar și care ar fi primele decizii pe care Cristi Movilă le-ar lua din postura de antreprenor în Fashion în acest moment.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri