Leonidas este brandul numărul 1 la nivel global în ceea ce privește vânzarea de ciocolată belgiană de calitate, cu peste 100 de sortimente de praline comercializate în mai mult de 1.400 de ciocolaterii – inclusiv în România. Iată cât te costă și de ce ai nevoie ca să fii proprietarul unei ciocolaterii Leonidas.

Business-ul se dezvoltă în prezent prin intermediul unui sistem de franciză, astfel, că în cadrul proiectului Franciza Săptămânii powered by wall-street.ro am discutat despre modul în care poți deschide o astfel de ciocolaterie cu Ion Codreanu, master francizat Leonidas.

Nu se perecepe nicio taxă de francizare

Franciza Leonidas este una soft - nu se percepe o taxă nici la intrarea în rețea și nici pe parcursul derulării afacerii, contrar unui sistem de francize obișnuit. Este însă nevoie de o investiție inițială. ”Francizatul trebuie să aibă un buget – în momentul de față noi spunem că e între 50-70.000 euro. În acest buget ar încăpea și prima aprovizionare, și primele trei luni de chirie și salarii, investiția în mobilier și spațiu”, spune Ion Codreanu.

De asemenea, pentru amenajarea ciocolateriei trebuie respectat un guideline Leonidas. Simularea 3D a proiectului se face de către arhitectul care a proiectat și celelalte locații Leonidas.

Echipa Leonidas ajută cu îndrumare start-up step-by-step, training pentru transferul de know-how atât la sediul francizorului cât și la noua locație, asistență și suport pentru strategiile de promovare si PR și materiale de marketing.

O ciocolaterie belgiană nu este un business în care să investești și să meargă de la sine: trebuie implicare, mai ales în primii doi ani de zile, până înțelegi piața în care ai intrat. Trebuie să asculți clientela ca să îți dai seama ce poți îmbunătăți. E o franciză în care te implici personal.
Ion Codreanu, master francizat Leonidas

Există și un concept nou, Leonidas Chocolate & Coffee (LCC) care integrează atât vânzarea pralinelor cât și a altor produse: înghețată, cafea/ciocolată caldă, băuturi Leonidas (rețete de praline transformate în băuturi). Acesta este deja folosit în ciocolaterii din Iași, Cluj, Timișoara, București și Oradea.

Citește și: Franciza 5 to go: cât te costă și de ce ai nevoie ca să fii proprietarul unei cafenele

Care este profilul francizatului Leonidas

Însă, avertizează Ion Codreanu, ”căutăm un anumit profil, suntem foarte atenți în momentul când dezvoltăm un nou partener ca acesta să înțeleagă că e un business pe termen lung. Nu investești azi și câștigi mâine. Ne dorim ca partenerul nostru să vândă ciocolată. Eu personal vând ciocolată mai ales de sărbători, când fluxul e foarte mare; în rest, nu îmi permite timpul, altfel aș vinde și acum. Îmi place să vând ciocolată”.

Citelte și: Ion Codreanu, Leonidas: Primul business a fost să vând pepeni în piață, iar cu banii îmi luam pizza

Din această cauză, rețeaua Leonidas nu caută orice investitor, ci se concentrează pe calitatea partenerului și pe un business gândit pe termen lung. În plus, avertizează Codreanu, o astfel de afacere nu e deloc garanția libertății, așa cum cred mulți tineri atunci când își doresc să devină antreprenori.

Cei care au strâns niște bani au impresia că pleacă de la un job și practic câștigă o libertate. Dar nu e deloc așa, e total opusul. Dacă ești pregătit să dai cu biciul pe tine, fă-o. Dacă nu, mai bine stai la job, la căldurică.

Ion Codreanu, master francizat Leonidas

În acest moment Leonidas Ciocolată Belgiană are 3 ciocolaterii în management propriu și 8 în franciză, în București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Brăila și Bacău.. Un francizat poate ajunge pe break-even în 2-3 luni dacă este și el partenerul potrivit și are și locația potrivită.

Pe lângă peste cele 100 de varietăţi de praline belgiene de ciocolată de cea mai înaltă calitate, Leonidas este și singura ciocolaterie din România care oferă peste 40 de modalităţi de ambalare tip cadou, de la cutii standard, până la ediţie limitată.

Citește și: FOTO | Se deschide cea mai mare ciocolaterie Leonidas din România

”Putem să spunem că refuzăm mai multe cereri de francizare decât acceptăm. Din păcate, în România nici nu avem foarte multe orașe în care să putem dezvolta Leonidas, fiindcă nu ai cui să te adresezi”, spune Ion Codreanu.

Care este cea mai bună perioadă pentru a deschide o franciză Leonidas

În ultimii 4 ani, Leonidas a trecut printr-o intensificare de cereri de franciză, fără să aibă o campanie de promovare națională. Sunt perioade în care cererea crește, de pildă la începutul anului și spre toamnă, explică master francizatul brandului belgian. Vara, în schimb, este o pauză, oamenii își alocă mai degrabă bugetele pentru vacanță.

În ce perioadă a anului este mai bine să deschizi franciza? E bine să fii înaintea unei sărbători, de pildă să deschizi toamna pentru a te pregăti de Crăciun.

”Dar, dacă există buget suficient, e mai bine să deschidă vara, ca să aibă câteva luni de școlarizare, ca atunci când ating fluxul maxim de clienți să știe operațional cum funcționează. De aceea cea mai bună perioadă pentru a deschide o ciocolaterie este vara, pentru ca atunci când vine iarna să captezi tot ce se poate. Asta din experiență am învățat”, conchide Ion Codreanu.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri