Germania, Luxemburg, Olanda şi Danemarca se numără printre cele mai performante ţări, cu pierderi minime de apă şi, implicit, un consum minim de energie şi emisii de CO2. Există, însă, şi ţări precum Bulgaria, Italia şi România, care au un procent de apă necontorizată şi nefacturată de aproximativ 40%. La nivel european, din patru pahare de apă curată extrase şi produse, unul se pierde pe traseul spre clientul final şi nu ajunge niciodată la robinet. Acest lucru are impact nu doar asupra investiţiilor companiilor de utilităţi, ci şi asupra facturilor la apă, costurile pierderilor fiind inevitabil transferate către clienţii finali, consumatorii, scrie Agerpres.

Apa necontorizată nu iroseşte doar resurse hidrice, ci şi energia utilizată sau emisiile de carbon folosite pentru extragerea şi distribuirea apei. Astfel, industria apei este responsabilă pentru 8% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, iar pierderile totale dintr-un an ar putea acoperi consumul mediu al populaţiilor Austriei şi Germaniei la un loc.

An de an, pierderile necontorizate de apă pe plan european ajung la o cantitate de CO2 egală cu cea produsă de peste 664 de mii de zboruri Paris - New York. Este important să luăm această informaţie în considerare, pentru că doar prin remedierea scurgerilor, spargerilor sau prin gestionarea corectă a presiunii apei putem contribui direct la acţiunile României de atingere a neutralităţii emisiilor de carbon până în 2050.

Kenny Khoo, Managing Director Eastern Europe South Xylem

Companiile de utilităţi din România au, începând de luna aceasta, la dispoziţie un "Calculator pentru pierderile de apă", o platformă gratuită, intuitivă şi interactivă, dezvoltată de către Xylem, care utilizează date independente puse la dispoziţie de către Agenţia Europeană de Mediu şi Comisia Europeană.

Calculatorul identifică impactul pierderilor de apă, dar şi pierderile de energie şi emisiile de CO2 asociate acestora, simulând, totodată, economiile care pot fi rezultate din implementarea de noi tehnologii de gestionare a apei, precum contoare de apă inteligente, platforme digitale, evaluări ale conductelor şi pompe eficiente energetic, pentru prevenirea presiunii prea mari, care poate creşte riscul spargerilor în conducte.

"Avem astăzi disponibile soluţii pentru a începe tranziţia către zero emisii nete şi pentru a reduce costurile de operare. Un viitor net-zero ar trebui să fie o preocupare prioritară pentru toate industriile dar, cu atât mai mult, pentru industriile puternic poluante. Din păcate, industria apei din România mai are de lucru pentru a realiza tranziţia către zero emisii nete", a completat Kenny Khoo, Managing Director Eastern Europe South Xylem.

Xylem este o companie globală de tehnologie a apei, cu 23.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri consolidată pro-forma de 8,1 miliarde de dolari în 2023.

Sursa foto: Pexels