Deși aproape toți elevii s-au întors la școală, nevoia de calculatoare și de laptopuri rămâne în continuare la fel de mare, mai ales pentru copiii care provin din familii vulnerabile, sau acolo unde școala nu deține suficiente astfel de echipamente. Până în aprilie 2021, ONG-ul Ateliere fără Frontiere a donat 2.700 de calculatoare elevilor din România, iar până la finalul acestui an și-a propus să mai ofere încă 3.300 de calculatoare și de laptopuri.

Poate pare greu de crezut și în afara bulei multora, dar educația online din timpul acestei pandemii nu a ajuns la toți copiii din România. Anul 2020 a început cu vești triste pentru școala românească: 250.000 de copii nu aveau acces la educația online, odată cu instalarea carantinei, din timpul stării de urgență. Practic 1 din 3 copii nu avea acces la școala online, ceea ce înseamnă echivalentul a 30% din copiii înscriși în învățământul preuniversitar.

Situația de atunci a făcut ca agenda ONG-urilor, dar și a departamentelor de CSR din cadrul companiilor să fie mai plină ca niciodată. La fel s-a întâmplat și în cazul Asociației non-profit Ateliere fără Frontiere, care prin programul educlick ajută puțin câte puțin ca elevii să învețe în condiții demne de secolul XXI, mai ales în contextul în care testele PISA din acest an se vor susține fără foaie și hârtie.

Companiile donează, iar școlile aplică

Educlick, un program creat de Asociația Ateliere fără Frontiere colectează de la firme și de la persoane fizice calculatoare uzate pe care le recondiționează pentru a putea fi refolosite de către elevii care au cea mai mare nevoie de un astfel de echipamente. Anul trecut, nevoia de calculatoare pentru elevi a crescut foarte mult, iar cererile au venit de peste tot, a spus Lorita Constantinescu, director de dezvoltare Ateliere Fără Frontiere, într-un dialog cu wall-street.ro.

În toamna anului trecut, am primit de trei ori mai multe calculatoare. Că să va faceți o idee, echivalentul a 7.000 de calculatoare (...) Până să vină pandemia, am lucrat cu școlile și dădeam către școlile din mediile rurale aceste calculatoare. Ceea ce urmărim este să dăm acolo unde nu sunt, în mediile rurale, dar chiar și în zonele urbane, fie în orașe mai puțîn dezvoltate, fie în suburbii unde sunt probleme. Ideea e să ajuți acolo unde nu se poate și nu există acces la educația digitală.

Lorita Constantinescu, director de dezvoltare Ateliere Fără Frontiere

Platforma educlick a fost înființată din 2008 și de atunci și până la finalul anului 2020 a colectat peste 1.355 de tone DEEE (adică echipamentele electrice și electronice ieșite din uz), dintre care a pregătit pentru reutilizare 431 tone, între care 20.000 de calculatoare au fost donate către proiecte educaționale care au ajuns la 500.000 de elevi.

Companiile, dar și persoanele fizice sunt cele care donează calculatoarele sau laptopurile uzate, asociația le preia și le recondiționează acolo unde se poate, iar mai departe le donează școlilor care aplică pentru a beneficia de astfel de echipamente, pentru elevii săi.

Calculatoarele uzate și casate sunt recondiționate de către persoane apte de muncă, dar care au nevoie de o perioadă de tranziție pentru integrarea pe piața muncii. Practic asociația îi ajută să deprindă abilități de muncă și îi pregătesc pentru viitoarele joburi.

„Operațiunile care se fac în cadrul atelierului nostru sunt operațiuni simple, repetitive care se pliază foarte bine pe modul de lucru al beneficiarilor noștri. Nivelul educațional fiind scăzut sau uneori foarte scăzut, task-urile trebuie fie simple, ușor de înțeles. Cum avem și o mică gradualitate a activității, avem partea de colectare. Aici e simplu, te duci, cari, manipulezi echipamentele, există partea de sortare, în care se pun deoparte calculatoarele care pot fi recuperate. Asta se învața destul de ușor, fiind mereu sub supervizarea șefului de echipă”, a mai transmis directorul de dezvoltare al Asociației Ateliere Fără Frontiere.

Calculatoarele care nu pot fi recondiționate sunt dezmembrate, în special desktop-urile, sunt dezmembrate în fracții (carcasă de plastic sau de metal, placa de baza etc. ). Echipamentele care nu pot fi reparate sunt date ulterior spre reciclare.

În perioada martie-iunie 2020, prin educlick s-au recondiționat și donat 425 de calculatoare care au ajuns în casele tot atâtor elevi. Până la finalul anului trecut, numărul a depășit 2.100 de calculatoare recondiționate și donate școlilor, instituțiilor publice, dar și organizațiilor non-profit care lucrează cu tineri și copii din comunități defavorizate.

Recent, Ateliere fără Frontiere, prin programul educlick a încheiat un parteneriat cu Kaufland prin care românii vor putea dona laptopurile și calculatoarele uzate în magazinele Kaufland. Începând din 22 mai și timp de patru săptămâni, până pe 19 iunie, toți cei din București, Cluj și Timișoara care au acasă un calculator sau un laptop pe care nu îl mai folosesc, îl pot aduce în zonele amenajate pentru colectare din parcările Kaufland din cinci magazine. Urmărește în acest articol lista completă a acestora.

Sursa foto: Facebook / Ateliere fără Frontiere

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri