Criza de personal din IT începe să se resimtă tot mai mult în România, pe măsură ce s-a liberalizat tot mai mult accesul candidaților români la alte piețe din regiune sau chiar de pe alte continente.

Munca remote permite acum unui angajat român să lucreze fără niciun fel de problemă la o companie de peste hotare, cu atât mai mult cu cât principalul avantaj al forței de muncă din România încă e reprezentat de costul redus al acesteia.

„În IT, în zona de tehnologie era o criză de personal sau, să-i spunem o cerere foarte mare de personal încă dinainte de pandemie. Ce se întâmplă acum este și mai dur. Cerea de oameni și oameni bine pregătiți e foarte mare. Această liberalizare aduce încă o variabilă în această ecuație destul de complexă, nu o simplifică, asta e clar și sunt probleme foarte mari în a găsi oameni specializați și oameni foarte bine pregătiți. Cererea a explodat”, a spus Dorin Pena, director România &CIS Countries Cisco, în cadrul unui eveniment.

Citește și: Daniel Homorodean, Cluj IT Cluster: Nu cred că industria de IT are nevoie de facilități fiscale, ci de o strategie de internaționalizare

Presiunea s-a mutat de la angajat la angajator

Dorin Pena a mai transmis că pentru Cisco România, această liberalizare nu a însemnat o găsire mai facilă a oamenilor, ba chiar a adus o cerere extrem de mare a specialiștilor din IT ultraspecializați, dar care să fie dispuși să interacționeze și fizic cu clienții pentru anumite sarcini. Dificultatea în identificarea acestei categorii de angajați atrage cu sine și o alocare mai mare de resurse pentru astfel de joburi care necesită și interacțiune fizică.

Există în continuare o cerere și o nevoie de un anumit profil de oameni, oameni care să interacționeze fizic cu clienții și partenerii, oameni care trebuie să meargă la implementări de proiecte, să ofere consultanță. Oarecum e un profil de joburi care nu pot fi făcute doar remote. Deși da, e parte din job care poate fi făcută remote, există și o componentă fixă. Noi credem că acea componentă fixă va rămâne și asta va crea chiar mai mari dificultăți în recrutarea oamenilor (...) O latură importantă a acestei presiuni e creșterea costurilor cu angajații care există, noi o vedem în piață. Există o competiție foarte mare pentru resurse.

Dorin Pena, director România & CIS Countries Cisco

În ceea ce privește accelerarea digitalizării, Dorin Pena spune că România a făcut „un salt de cinci până la șapte pași în față, atât în procesele interne, cât și în interacțiunea cu clienții”.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri