Pentru a se adapta nevoilor consumatorilor în contextul pandemiei de coronavirus, Signal Iduna, una dintre cele mai importante companii de asigurări pe segmentul de sănătate din piața locală, a lansat un serviciu de „asistență medicală la distanță”, atât pentru clienții existenți cât și pentru cei noi.

„Serviciul de consultanță medicală la distanță se referă la efectuarea de ședințe de consultație printr-un apel telefonic sau prin videoconferință de către un specialist în domeniu, în limitele posibile și în conformitate cu legislațiile în vigoare”, a explicat pentru wall-street.ro Cosmina Rusu, Medical Network Manager Signal Iduna România.

Practic, asigurații pot accesa acest serviciu din confortul casei lor, pentru mai mult de 15 specialități în momentul de față.

Cum funcționează acest serviciu de consultanță medicală la distanță?

Programările se vor face în Call Center-ul Signal Iduna apelând linia de telefon dedicată sau direct în aplicația Signal Care Assistant. În felul acesta, asigurații vor utiliza un canal de comunicare pe care deja îl cunosc și cu care sunt familiarizați.

„Asigurații vor avea posibilitatea de a se conecta cu medicul prin telefon sau prin videoconferință”, precizează Cosmina Rusu.

În situația în care clienții Signal Iduna optează pentru consultație video, aceștia trebuie să descarce o aplicație pe telefon sau calculator conform instrucțiunilor primite prin SMS.

Modalitatea prin care se stabilește o programare este foarte simplă. Dat fiind contextul actual în care ne aflăm, al stării de urgență și al limitării circulației, ne-am dorit foarte mult să creăm o experiență cât mai apropiată de cea pe care un pacient o are într-o clinică, iar cu ajutorul partenerilor medicali cu care colaborăm, acest lucru a devenit posibil

Cosmina Rusu, Medical Network Manager SIGNAL IDUNA România

După ce va efectua programarea în Call Center sau în aplicația Signal Care Assistant, asiguratul va fi contactat în maximum 2 zile lucrătoare, atât în vederea stabilirii datei și orei aferente consultației medicale, cât și a modalității de desfășurare (video sau telefon).

Programarea se va efectua în funcție de disponibilitatea medicilor și ordinea cronologică de primire a solicitărilor, așa cum se întâmplă și în cazul programărilor în clinici. Ședința de consult va avea o durată medie de 20 minute și va consta într-o discuție cu medicul specialist, pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului și dacă este necesar, recomandarea pentru stabilirea unei programări în clinică.

Serviciul de consultanță medicală la distanță lansat de Signal Iduna pune la dispoziția asiguraților numeroase specialități – alergologie, cardiologie, chirurgie generală, dermatologie, diabet și nutriție, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, hematologie, medicină generală, medicină internă, ORL, nefrologie, neurochirurgie, neurologie, pediatrie, urologie.

„Lista este dinamică și cu siguranță poate suferi modificări, fiind o preocupare permanentă de dezvoltare pentru clinicile partenere”, spun reprezentanții Signal Iduna.

Ce se întâmplă în situația în care un asigurat dorește să apeleze la serviciul de consiliere medicală la distanță de la alte clinici private?

Recomandarea Signal Iduna este ca asiguratul să utilizeze varianta de consult prin intermediul serviciului dezvoltat în parteneriat cu unul dintre furnizorii de top de servicii private de sănătate din România.

„Dacă totuși, asiguratul dorește să acceseze o consultație medicală la distanță în afara rețelei Mediqa Net, acesta va urma o procedură specifică de decontare prin rambursare în vederea returnării sumei achitate către un furnizor ce oferă consultații la distanță”, susțin reprezentanții companiei.

De asemenea, clienții Signal Iduna trebuie să știe că este obligatoriu ca pe unul dintre documente să fie menționat faptul că serviciul a avut loc la distanță. Acest dosar de rambursare va fi constituit dintr-o serie de documente cunoscute asiguraților Signal Iduna, iar documentele furnizate de către aceștia vor fi transmise online.

„Dorim ca în această perioadă dificilă, fără precedent în ultimii ani, asigurații noștri să beneficieze fără griji de un astfel de consult la distanță”, a completat Tiberiu Maier, CEO al Signal Iduna România.

”S-a modificat comportamentul de consum, dar nu și nevoia”

Integrarea serviciului de asistență medicală la distanță s-a datorat modificării comportamentului de consum, observat în ultima perioadă pe piața de servicii de sănătate.

„Ordonanțele militare din ultimele săptămâni au modificat comportamentul de consum, mai exact modalitatea de acces la serviciile medicale. Nu au modificat însă și nevoia de servicii medicale. Comunicările oficiale vor avea cu siguranță un efect direct în conștientizarea asupra riscurilor la care suntem expuşi zilnic. Românii vor fi tot mai preocupaţi şi informaţi cu privire la sănătatea lor, a familiei, dar și a angajaților. Sănătatea rămâne o prioritate indiferent de context”, precizează Tiberiu Maier CEO al Signal Iduna România.

Cum a fost afectată piața de asigurări private de sănătate de pandemia COVID-19?

„Pentru Signal Iduna, anul 2019 a fost unul din cei mai buni ani și a marcat trecerea pe profit a companiei, atingând și depășind planul de dezvoltare stabilit la lansarea pe piața din România. Începutul lui 2020 a fost unul optimist, iar ceea ce constatăm în această perioadă este faptul că a crescut conștientizarea necesității unui serviciu de asigurare de sănătate și astfel interesul clienților pentru soluțiile care vin din zona privată”, este de părere Tiberiu Maier.

Totodată, acest lucru este dublat de eforturile companiei din ultimii ani concentrate într-o mare măsură pe digitalizarea serviciilor atât operaționale cât și comerciale și confirmat de receptivitatea sporită a clienţilor pentru utilizarea achiziționarea și administrare polițelor de asigurare online.

Sursa foto: iSTOCK

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri