Tuca Zbarcea si Asociatii si NNDKP sunt casele de avocatura cu cele mai ridicate valori de imagine media in presa in anul 2009, potrivit cercetarii CRAFT Legal realizata de agentia de relatii publice Presage.
Domeniul fiscalitatii si al taxelor a fost sectorul cu cea mai consistenta imagine in media pe anul 2009, urmat de cel al fuziunilor si achizitiior si cel legat de insolvente si falimente, arata studiul.

De asemenea, Tuca Zbarcea si Asociatii a fost casa de avocatura cu cea mai ridicata valoare a notorietatii media (cu aproape 40% mai mare decat a urmatoarelor clasate: Bostina si Asociatii si NNDKP).

Cercetarea a presupus analizarea a peste 3000 de materiale de presa care au fost dedicate domeniului legal sau care au continut doar mentionari ale caselor de avocatura importante din Romania, materiale publicate pe parcursul anului 2009 in aproape 60 de publicatii. A fost analizata imaginea in media a 39 de case de avocatura din Romania (locale si internationale).

Concluzia raportului este ca jucatorii din segmentul legal sunt foarte atenti la propria imagine, iar reputatia lor reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte de business.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri