Grupul de clinici Dent Estet, controlat de MedLife, a incheiat primele sase luni ale anului cu afaceri de 31 mil. lei (6,5 mil. euro), echivalentul unei cresteri de 39% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui comunicat de presa.

Dent Estet a realizat o cifra de afaceri de 31 milioane de lei in prima jumatate a lui 2019. Aceasta reprezinta o crestere cu 39% fata de aceeasi perioada din 2018. In ultimii cinci ani, procentele de majorare pe primele 6 luni, de la un an la altul, s-au situat intre 15% si 30%.

„Credem mult in dezvoltarea grupului Dent Estet. Este printre segmentele de business care va creste mult in perioada urmatoare atat din punct de vedere al numarului de unitati, cat si al acoperirii geografice si suntem alaturi de ei pentru a-i sustine in acest demers”, spune Mihai Marcu, Presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.

In evolutia cifrei de afaceri, cea mai mare pondere o reprezinta serviciile de implantologie si protetica dentara. Astfel, in 2019 implantologia premium a crescut cu 40% fata de semestrul unu al anului trecut, iar segmentul de implantologie dentara standard a crescut cu 68% fata de aceeasi perioada a anului 2018. Un alt segment care a contribuit la cresterea cifrei de afaceri a grupului Dent Estet este protetica dentara, care a adus cu 52% mai multe venituri fata de S1 2018.

Dent Estet: In primele sase luni, s-au inregistrat cu 30% mai multi pacienti noi

„Ma bucur sa vad in clinicile noastre pacienti informati care aleg constient tratamente dintre cele mai inovatoare oferite cu suflet de o echipa medicala certificata international. Educatia continua este sustinuta si in interiorul companiei prin programe de dezvoltare individuala a fiecarui membru din echipa medicala si non-medicala Dent Estet”, spune dr. Oana Taban, Fondator & CEO al grupului Dent Estet.

Dinamica accelerata din primul semestru de activitate a clinicilor grupului Dent Estet din anul 2019 se reflecta si la nivelul numarului de pacienti noi. Astfel, in primele sase luni, s-au inregistrat cu 30% mai multi pacienti noi, adica 5.500 de pacienti fata de 4.237 cat au vizitat clinicile in 2018.

„Concentrarea pe dezvoltare sanatoasa, investitii in digitalizare, servicii premium si deschiderea de noi clinici la aceleasi standarde inalte sunt bazele cresterii sanatoase a grupului Dent Estet. In acest context, acum lucram la concretizarea de achizitii si parteneriate in afara capitalei, astfel incat sa ajungem la cat mai multi pacienti din tara”, spune Cristian Taban, Director Executiv al Grupului Dent Estet.

De asemenea, anul acesta, un focus important pentru grupul Dent Estet l-a reprezentat si dezvoltarea programelor de responsabilitate sociala corporativa, prin parteneriate strategice noi cu institutii si companii importante in comunitatile locale in care clinica este prezenta. Partenerilor din ultimii 10 ani, precum Asociatia Salvati Copiii, Fundatia Inimi Deschise, programul “Ajungem Mari” al Asociatiei Lindenfeld, li s-au alaturat incepand de anul acesta si Fundatia Polisano, clubul sportiv de baschet BC CSU Sibiu, Renovatio Sport Club Bucuresti, Teatrul National Radu Stanca din Sibiu si Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS).

Cresterile raportate de Dent Estet la sfarsitul primului semestru din 2019 sunt un pas firesc in evolutia financiara a unui business sanatos, lider de piata in domeniul serviciilor de medicina dentara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri