Dacia susține, prin vocea lui Mihai Bordeanu, Director Dacia pe România și pe Europa de Sud-Est, o lansare cât mai rapidă a programului Rabla pe 2025, dar și măsuri adiționale care să-i determine pe români să nu mai cumpere atât de multe mașini la mâna a doua. Astfel de măsuri s-ar putea traduce prin taxe mai mari pentru cei care dețin mașini cu vechime mare, dar și altele menite să scadă atractivitatea modelelor rulate.
Anual, în România, intră sute de mii de mașini la mâna a doua. Acestea se adaugă altora ce deja sunt înmatriculate la noi în țară și care-și schimbă periodic proprietarul. Faptul că România are o problemă cu mașinile vechi nu mai reprezintă o noutate, iar asta o arată și statisticile oficiale întocmite de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
Concret, la final de 2024, parcul auto național număra aproape 8,5 milioane de autoturisme, iar, dintre acestea, mai bine de 5 milioane aveau o vechime mai mare de 16 ani. Cu alte cuvinte, cam 6 din 10 mașini de pe străzile României au fost fabricate pe vremea când Traian Băsescu era încă la Cotroceni.
Doar în 2024, conform cifrelor ACAROM, au fost înmatriculate pentru prima dată în țară 328.834 de mașini second-hand, în creștere cu 3,95% față de 2023. Situația a fost semnalată și de asociațiile de profil, în contextul în care, în ultimii cinci ani de existență, programul Rabla a reușit să caseze undeva în jurul a 350.000 de vehicule rulate. De aceea, spune Mihai Bordeanu, este nevoie și de alte măsuri complementare.
Bordeanu: În mare parte, achiziția de mașini second-hand este nefiscalizată
Șeful Dacia pe România a transmis că una dintre principalele cauze ale ineficienței programului Rabla este că românii continuă să cumpere foarte mult mașini second-hand, an de an. El subliniază că, în mare parte, aceste tranzacții sunt nefiscalizate, deoarece în branșă activează mulți samsari. El este de părere că problema trebuie privită din două unghiuri: pe de-o parte, achiziția de mașini rulate și, pe de-altă parte, deținerea mașinilor vechi.
El susține că fenomenul este greu de gestionat și pentru că statul nu are un câștig - prin impozitare - de pe urma influxului de mașini rulate, în contextul tranzacțiilor discutabile. „Statul ne taxează pe noi și pe bună dreptate, căci sunt mașini noi și trebuie taxate,” a spus oficialul de la Dacia, sugerând că există o discrepanță în această zonă.
„Noi vrem să diminuăm fenomenul, nu să-l tăiem de la rădăcină. Nimeni nu a zis că ar trebui interzise importurile”, a adăugat Bordeanu. Totuși, Dacia a observat, pe baza unui studiu PwC pe care producătorul autohton îl reactualizează anual, că măsuri adiționale de suprataxare a mașinilor rulate ar ajuta la creșterea pieței de modele noi și, totodată, ar putea și să scadă influxul de vehicule rulate.
Dacia: Recomandăm o taxare mai mare la achiziția și deținerea de mașini vechi
Pe baza respectivului studiu, Dacia s-a prezentat și în fața autorităților de resort, în ultimii doi ani de zile, cu propuneri pentru a aduce modificări la cadrul legal existent. „Noi îl actualizăm în fiecare an în speranța că discuțiile cu guvernanții o să găsim înțelegere și o să găsim un mod, îl recomandăm [ca un model] de taxare a achiziției și a deținerii de mașină veche poluantă,” a explicat Bordeanu.
El spune că toate propunerile respectă legislația europeană în vigoare, dar nu s-a luat nicio măsură în acest sens deoarece ar lipsi „decizia politică”. Șeful Dacia spune că „nici măcar nu am ajuns să discutăm cuantumul [noilor taxe]. În alte țări există mult mai multe pârghii, dar la noi, totul trece prin filtrul politic. Dacă ar fi discuții economice, un dosar ca acesta ar trebui să treacă”.
Concret, Dacia a adus propuneri cu privire la creșterea nivelului taxării în momentul achiziției unei mașini cu o vechime ridicată, dar și cu ideea unor taxe mai mari (ca o creștere a impozitului) pentru deținerea de modele rulate vechi. „Deținerea este în sarcina autorităților locale, care beneficiază și ele de un extra buget. Toată lumea caută acuma se acopere de deficitul bugetar. Noi venim și propunem exact lucrul acesta și la nivel național și la nivel local. Primăriile pot să aibă o sursă de venit din taxarea respectivă,” a adăugat Bordeanu.
Dacia: Nu este nimic greșit cu Rabla, dar trebuie să gândim mai dinamic
Oficialul de la Dacia a explicat că intenția producătorului nu este să „jupoaie” pe cei care au mașini vechi, orice nouă taxă fiind discutată în prealabil în amănunt. De asemenea, Bordeanu a subliniat că el nu consideră benefică o abolire a programului Rabla.
Zilele acestea, guvernanții discută despre forma pe care o va avea programul Rabla în 2025, poziția Dacia fiind tranșantă: este nevoie ca programul să înceapă cât mai repede și, totodată, ar fi cel puțin de ajutor o creștere a valorii ecotichetului oferit prin Rabla Plus.
Deși programul este considerat de mulți ca fiind ineficient, șeful Dacia spune că „Rabla nu este deloc un program greșit, dar trebuie gândit în dinamică și trebuie să ne mai gândim că acest flux de mașini vechi care nu se mai oprește”.
„Dacă mașinile acestea vechi ar intra într-un ritm mai lent în țară - pentru că, din nou, nu vrea nimeni să oprească importurile - și dacă am casa mai multe mașini, atunci ar fi mai bine”, a spus Bordeanu, făcând trimitere la faptul că, anual, se casează mai puține mașini vechi decât numărul de vehicule second-hand aflate la prima înmatriculare în respectivul an.