CryptoDATA Tech, o companie românească de securitate cibernetică, soluții IT și inteligență artificială (AI), a lansat împreună cu germanii de la Prisma Analytics un proiect ce se vrea a fi de anvergură globală: acumularea ”tuturor” informațiilor disponibile în mediul digital într-un așa-zis ”Knowledge Vault”. Informațiile vor fi procesate și interpretate de un AI, urmând ca accesul la informația procesată să fie în final vândut utilizatorilor prin intermediul unor chei de licență tranzacționabile (numite Edain TLK). Acestea aduc aminte de criptomonede, dar ”în niciun caz nu sunt criptomonede”, țin să sublinieze fondatorii proiectului.

Cine sunt firmele implicate în proiectul Edain?

Edain Technologies este compania de proiect, cu sediul în Elveția controlată în proporții egale de CryptoDATA și Prisma Analytics. CryptoDATA are acționariat românesc, Ovidiu Toma (foto) fiind co-fondatorul companiei și totodată CEO și acționar majoritar.

Firmele de sub umbrela CryptoDATA au avut în 2020 afaceri totale de aproximativ 58 mil. lei și un profit de peste 17 mil. lei.

”Am înregistrat Edain Technologies în Elveția pentru că această țară are un cadru legal foarte bine definit vis-a-vis de ceea ce înseamnă ‘active blockchain’, în vreme ce în România el nu este clar. Nu știi cum reacționează autoritățile atunci când lansezi un astfel de proiect”, explică Ovidiu Toma.

Acesta se declară mândru de proiectul Edain, unul ”construit pe arhitectură realizată în țările noastre, România și Germania. Suntem transparenți și totul este la vedere, nu cum se fac multe proiecte de cripto: lansezi o firmă în Belize, ‘mănânci’ niște bani și apoi fugi”, adaugă CEO-ul CryptoDATA.

Alte companii implicate în proiect, dar nu acționari, sunt Dell Technologies, furnizorul de date Refinitiv (parte a London Stock Exchange Group) și Patentpool Group (partener de lungă durată al Prisma Analytics).

Ce presupune, de fapt, proiectul Edain?

În termeni simpli, Edain Technologies vrea să acumuleze cât mai multe informații existente în mediul digital într-un Knowledge Vault bazat pe tehnologia proprie (C+8), să le proceseze, să le interpreteze cu ajutorul inteligenței artificiale, și apoi să le vândă, într-un format ușor de înțeles și extrem de ușor de adaptat la cerințele fiecăruia, atât către utilizatorilor obișnuiți, cât și investitorilor sau companiilor interesate de big data sau market research în general. Așadar, proiectul vrea cuantificarea datelor existente în mediul digital într-o formă tangibilă.

Knowledge Vault-ul va încerca în următorii anii să acumuleze absolut orice informație disponibilă pe această planetă.

Hardy Schloer, Chief Science Officer, Prisma Analytics

O suită de aproximativ 20 de aplicații, dezvoltate de CryptoDATA și Prisma Analytics, vor permite utilizatorilor să acceseze informația din Knowledge Vault. Mai multe informații despre aplicații și ce face fiecare dintre ele, la acest link.

Accesul la respectivele aplicații se va face prin intermediul unui instrument unic: o cheie de licență tranzacționabilă - Edain TLK (EAI). Practic, utilizatorii vor ”cheltui” EAI pentru a putea accesa aplicațiile. Totuși, spre deosebire de o cheie de licență obișnuită (de exemplu o licență pentru sistemul de operare Windows), care reprezintă un simplu cod de 25 de caractere, EAI sunt bazate pe tehnologia blockchain, vor fi liber tranzacționabile între utilizatori și prețul va fi stabilit de piață, iar aici lucrurile devin interesante… și complicate.

Este o criptomonedă? Este un NFT? Este o acțiune? Nu… este EAI

În ciuda asemănărilor cu o monedă virtuală (faptul că este bazată pe blockchain, faptul că va putea fi tranzacționată pe un marketplace, faptul că va putea fi folosită atât pentru a specula prețul dar și pentru a cumpăra un bun, faptul că încă de la început există un număr maxim clar stabilit de unități EAI disponibile) reprezentanții CryptoDATA țin să sublinieze că Edain nu este o criptomonedă.

EAI se află în prezent într-o perioadă de pre-sale, în care utilizatorii pot achiziona key-uri la prețuri promoționale, mai mici decât cel de 1 dolar/EAI din momentul lansării.

După finalizarea perioadei de pre-sale, EAI se va tranzacționa pe un marketplace propriu. Nu vreau să mergem pe un marketplace de criptomonede pentru că nu vreau ca utilizatorii să ne considere o criptomonedă. Practic, aceste chei (n.red. EAI) sunt precum un voucher pe care îl folosești pentru a accesa o colecție de aplicații. Este un fel de token, dar token nu înseamnă automat criptomonedă. Când zbori cu Emirates primești ‘mile’ bonus; ele sunt practic niște token-uri, niște puncte bonus care nu au valoare monetară, dar pe care le poți folosi la ceva. Despre asta este vorba”, explică Ovidiu Toma.

Detalii despre pre-sale-ul EAI și cum se vor distribui key-urile la finalul acestei perioade.

  • Perioadă pre-sale: 29 septembrie 2021 – 29 martie 2022
  • Total key-uri EAI disponibile: 470.000.000
  • Key-uri EAI disponibile la vânzare în pre-sale: 235.000.000 (50% din total)
  • Key-uri EAI distribuite comunității (influenceri care vor promova EAI): 47.000.000 (10%)
  • Key-uri EAI pentru staking*: 47.000.000 (10%)
  • Key-uri EAI distribuite angajaților din companiile fondatoare: 70.500.000 (15%)
  • Key-uri EAI folosite în scopuri de marketing : 70.500.000 (15%)

*În cazul Edain, staking-ul reprezină key-uri bonus oferite utilizatorilor care cumpără EAI și acceptă livrarea la o dată ulterioară. Staking-ul în cazul Edain NU presupune dobânzi la key-urile cumpărate și menținute anumite perioade de timp.

Cine poate vinde EAI după terminarea perioadei de pre-sale?

Utilizatorii care vor cumpăra EAI în pre-sale vor putea vinde după închiderea acestei perioade, însă într-un mod limitat.

”În pre-sale, dacă cumperi ieftin, tendința este să faci dumping, să vinzi imediat, în special dacă ai primit key-uri gratuit sau la prețuri promoționale. Din acest motiv, pentru cei care au cumpărat în pre-sale, va exista un lock-down de 24 de luni, cu release gradual pe fiecare trimestru. Cine a cumpărat în primele 6 luni poate vinde, dar cu o limită (n.red. în funcție de volumul cumpărat, momentul achiziției etc.)”, explică Ovidiu Toma.

Dincolo de faptul că EAI nu este o criptomonedă, noi fondatorii și echipele CryptoDATA/Prisma Analytics nu vom avea voie să facem nicio vânzare de EAI timp de 2 ani.

Ovidiu Toma, CEO CryptoDATA

Limitarea vânzărilor se face pentru a nu ”inunda” piața cu vânzători de EAI, prăbușind astfel cotația key-urilor.

De altfel, înșelătoriile ce nu rar însoțesc lansările de criptomonede vin cu o ”rețetă” destul de simplă: fondatorii fac hype și vând moneda utilizatorilor în perioada de pre-sale/ICO, blochează sau limitează posibilitatea acestora de a vinde după lansarea oficială în piața liberă, în vreme ce chiar ei, fondatorii, practică dumping-ul, adică inundă piața cu criptomoneda deținută, își încasează banii, pentru ca apoi să devină de negăsit.

”Dincolo de faptul că EAI nu este o criptomonedă, noi fondatorii și echipele CryptoDATA/Prisma Analytics nu vom avea voie să facem nicio vânzare de EAI timp de 2 ani. Facem acest lucru tocmai pentru a da încredere utilizatorilor. Nici nu am vrea să ne tăiem creanga singuri de sub picioare prăbușind cotația”, spune CEO-ul CryptoDATA.

Marile provocări ale proiectului: dezambiguizarea informației și... ce înseamnă de fapt ”toată” informația existentă în lume?

Dacă de partea tehnică a proiectului se ocupă echipele CryptoDATA și Prisma Analytics, vizionarii sau academicienii din spatele proiectului Edain sunt Hardy Schloer, Adela Fofiu și Felix Negoiță.

Hardy Schloer este un om de știință german și Chief Science Officer în cadrul Prisma Analytics. El este omul care pe a cărui viziune se bazează Knowledge Vault-ul și tehnologia C+8.

Adela Fofiu este sociolog și cercetător în domeniul științelor sociale. Ea a predat științe sociale în cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Felix Negoiță este Head of Artificial Intelligence în cadrul CryptoData/Prisma Analytics.

”Knowledge Vault-ul va încerca în următorii anii să acumuleze absolut orice informație disponibilă pe această planetă în orice imagine, document de cercetare și digital media, care există și care va exista. De asemenea, fie că ești o persoană privată sau o companie care furnizează informații pentru Knowledge Vault, vei putea fi plătit pentru acest lucru”, a declarat Hardy Schloer.

Viziunea lui Schloer este una grandioasă, însă greu de pus în practică dacă privim lucrurile realist. Ovidiu Toma este ceva mai rezervat atunci când îi ceri să explice care este de fapt informația care va fi cuprinsă în Knowledge Vault.

”Eu nu cred că putem avea succes să ajungem să cumpărăm date ‘ca la piață’. Va fi greu să mergi la o bancă, de exemplu, și să o convingi să îți vândă niște date pe bani. Realist, nu cred că vom găsi atât de multe resurse de unde să cumpărăm date de calitate, filtrate și GDPR compliant. În schimb poți colecta date de la terți pentru a construi Knowledge Vault și îi poți motiva să ți le furnizeze oferind la schimb servicii. Practic, tu companie privată îmi furnizezi date pe care doar tu le ai, iar eu te recompensez cu acces la aplicațiile care procesează datele și îți dau acces la cunoștințe”, afirmă Ovidiu Toma.

Mass adoption-ul asta înseamnă de fapt: să nu mai fii nevoit să foloseși un motor de căutare pe web care îți dă informații în plain text și care uneori nici măcar nu au legătură cu ceea ce cauți de fapt.

Ovidiu Toma, CEO CryptoDATA

De asemenea, viziunea lui Schloer de a acumula toată informația disponibilă în lume mai are de trecut peste o mare barieră, cea lingvistică. În momentul de față, Edain colectează doar informații disponibile online în limba engleză. Pentru ca AI-ul din spatele proiectului să poată interpreta date disponibile în toate limbile existente în lume, investițiile necesare, umane și de infrastructură, ar fi uriașe.

Așadar, cel puțin având în vedere felul în care proiectul arată în momentul de față (colectare doar a informațiilor disponibile în limba engleză), utilitatea acestuia pentru companiile și persoanele care au nevoie de informații puternic nișate și localizate rămâne limitată. Ovidiu Toma spune însă că acest lucru nu este în mod automat o problemă majoră.

Engleza reprezintă oricum mai mult de 70% din tot ceea ce este digital. Datele pe care le vom pune la dispoziție vor acoperi întreaga lume, doar că vor fi bazate pe informații în limba engleză. Dezambiguizarea informațiilor reprezintă cea mai mare provocare, din punctul meu de vedere. Procesarea datelor, nu colectarea, reprezintă marea provocare a proiectului”, menționează el.

Adoptarea ecosistemului Edain la nivel global reprezintă pentru Ovidiu Toma elementul care are face din acest proiectul unul cu adevărat de succes.

”Pentru mine obiectivul deja nu mai ține de bani, ci de mass adoption. Vreau ca peste câțiva ani, atunci când un utilizator interesat de un anumit topic își face research-ul la începutul zilei, să nu mai fie nevoit să filtreze 5 ore printr-o întreagă serie de știri și informații disponibile pe internet pentru a reuși să ajungă la o concuzie, adesea greșită, cu privire la acel subiect. Mass adoption-ul asta înseamnă de fapt: să nu mai fii nevoit să foloseși un motor de căutare pe web care îți dă informații în plain text și care uneori nici măcar nu au legătură cu ceea ce cauți de fapt”, a concluzionat Ovidiu Toma.

Până la finalul săptămânii trecute, în perioada de pre-sale au fost vândute key-uri EAI în valoare de aproximativ 6 mil. dolari.

Sursa foto: Edain Technologies / CryptoDATA

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri