Doi specialisti din Israel au lansat un produs unic pe piata din Romania, destinat angajatorilor care au nevoie de sprijin pentru a identifica cei mai buni candidati. Concret, prin platforma Integrity Meter, acestia furnizeaza servicii de tip teste online de integritate care se aplica atat in procesele de recrutare, cat si in perioada de post-angajare, prin teste periodice de evaluare a angajatilor.

Integrity Meter Romania este o companie specializata in furnizarea de servicii suport in procesele de recrutare si retentie ale angajatilor, fondata in urma cu 15 ani de catre Gozlan Menachem, specialist in evaluarea angajatilor, si Dotan Shavit, dezvoltator software.

"Gozlan este expert in efectuarea testelor poligraf si in investigatii. Experienta pe care a acumulat-o in cadrul serviciilor de securitate ale statului Israel a fost transpusa in metodologia aplicata de Integrity Meter. Construind de la expertiza lui Gozlan, Dotan a transpus testele in platforma online, ceea ce a rezultat in crearea Integrity Meter. Dotan are experienta ca dezvoltator de software in cadrul unor companii de IT din Israel, dar si in securitatea informatiei", a declarat, pentru wall-street.ro, Anamaria Simion, director operational Integrity Meter.

Lansata in Israel, compania Integrity Meter si-a extins operatiunile pe mai multe piete internationale, cum ar fi SUA, Brazilia, Argentina, America Centrala si, mai recent, Franta, Italia, Germania si Ungaria. In Romania, serviciul a fost lansat la finalul anului 2018, dupa ce antreprenorii s-au asigurat ca si-au adaptat produsele la piata locala si la legislatia nationala.

"De-a lungul celor 15 ani de cand ne-am inceput activitatea, ne-am ajustat serviciile in functie de clienti, de piete si de schimbarile care apar la nivelul societatii si al economiei", a precizat Anamaria Simion.

Teste care pot depista scurgeri de informatii si furturi

Testele furnizate sunt personalizate in functie de mai multi factori, printre care domeniul de activitate al companiei care recruteaza, pozitia pentru care se recruteaza (white collar si blue collar) si responsabilitatile pe care viitorul angajat urmeaza sa le aiba.

Testele noastre sunt dezvoltate in functie de nevoile clientilor cu care lucram. Avem o serie de teste care vizeaza perioada pre-angajare, care se aplica celor care sunt implicati intr-un proces de recrutare, si o serie de teste dezvoltate pentru evaluarea periodica a angajatilor

Anamaria Simion, director operational Integrity Meter

Concret, platforma Integrity Meter masoara atat caracteristici ale personalitatii unui candidat, cum ar fi onestitatea, integritatea sau autodisciplina, cat si factori de risc precum dependente sau intentia de a prejudicia angajatorul.

"Integrity Meter este un serviciu unic pe piata din Romania pentru ca, in afara de testele pe care le furnizeaza si rapiditatea cu care ofera rezultatele acestor teste, include o serie de algoritmi avansati care evalueaza veridicitatea raspunsurilor oferite de candidati sau de angajati in chestionarele pe care le completeaza", a mai spus Anamaria Simion.

Potrivit acesteia, toate testele dezvoltate de Integrity Meter respecta standardele in ceea ce priveste protectia datelor cu caracter personal.

Clientii Integrity Meter provin din industrii diverse, auto, FMCG, pariuri sportive, dezvoltare de software, securitate, tehnologie laser, rent-a-car si leasing auto. De asemenea, compania lucreaza cu mai multe firme de recrutare, care utilizeaza serviciile Integrity Meter.

Cei mai multi angajatori aplica testele in faza initiala a procesului de recrutare, pentru ca raportul este generat imediat de catre sistem si ofera informatii concrete despre candidati, care pot conduce la o decizie obiectiva, in concordanta cu nevoile angajatorului. "Candidatii sunt receptivi la testele pe care le efectueaza in procesele de recrutare, fiind asemanatoare testelor de personalitate folosite deja de mai mult timp de specialistii in resurse umane si recrutare", a explicat reprezentantul companiei.

Provocarile angajatorilor in procesul de recrutare

Una dintre cele mai mari provocari ale angajatorilor este sa gaseasca candidatul potrivit pentru jobul disponibil, dar care sa fie si cat mai compatibil cu echipa din care urmeaza sa faca parte.

"Este esential pentru retentia angajatilor ca echipele sa fie bine structurate si sa existe acea chimie intre membrii echipelor dintr-o organizatie, pentru a gasi acel mediu de lucru prietenos si ajustat la nevoile fiecaruia", a precizat Anamaria Simion.

"O alta provocare este ca majoritatea candidatilor se prezinta la interviuri cu CV-uri exemplare, facute pentru pozitiile pentru care aplica, ceea ce este de inteles. Cu toate acestea, este dificila filtrarea informatiilor si identificarea oricaror inconsecvente care ar putea sa surprinda experienta profesionala sau sistemul de valori al candidatilor. Iar acesta este aspectul pe care Integrity Meter il abordeaza, asigurand transparenta totala a unui proces de recrutare si reducand complexitatea procesului", a adaugat aceasta.

Companiile care aplica testele Integrity Meter au avantajul de a avea o imagine detaliata a fiecarui proces de recrutare pe care il desfasoara, iar pe termen mediu vor inregistra rate de retentie a angajatilor tot mai mari, ca urmare a recrutarii unor persoane care se adapteaza culturii organizationale si nevoilor companiei.

"In plus, utilizarea serviciilor Integrity Meter conduce la reducerea pierderilor cauzate de angajati in contexte de tipul scurgerilor de informatii, fraudelor sau furtului, existand posibilitatea unei evaluari specifice pentru acest tip de situatii", a conchis Anamaria Simion.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri