LIFE IS HARD SA (LIH), compania românească de software listată la Bursa de Valori București – piața AeRO, segmentul Premium, anunță realizarea unei investiții strategice, structurată sub forma unui împrumut convertibil, în startup-ul deep-tech RepsMate, specializat în augmentarea conversațiilor prin inteligență artificială și automatizarea inteligentă a interacțiunilor dintre companii și clienții lor. Această investiție, în valoare de 250.000 euro, susține direcția de dezvoltare a diviziei ENGINE a LIH, care se concentrează pe digitalizarea IMM-urilor și instituțiilor publice.
RepsMate este un start-up românesc de inteligență artificială aplicată, cu tehnologie proprie, validată deja în industrii critice precum telecom, banking, energie, sănătate și retail.
Platforma sa – Revenue OS – analizează în timp real 100% din interacțiunile dintre agenți și clienți, oferind ghidaj contextualizat, coaching conversațional și instrumente predictive care îmbunătățesc performanța echipelor și optimizează fluxurile operaționale
Investiția LIFE IS HARD, structurată sub forma unui împrumut
Investiția LIFE IS HARD este structurată sub forma unui împrumut convertibil, acordat pentru o perioadă de doi ani. Conform termenilor agreați, în cazul în care, până la împlinirea datei scadente de 2 ani, intervine un eveniment de lichidizare al RepsMate, împrumutul se va converti în părți sociale în favoarea LIFE IS HARD S.A., calculat fie la o evaluare a societății împrumutate de 7 milioane euro, fie la evaluarea agreată, oricare este mai mică.
În cazul în care, până la împlinirea unui termen de 30 de zile anterior datei scadente de 2 ani nu intervine un astfel de eveniment de lichidizare, LIFE IS HARD va avea dreptul fie de a-și exercita dreptul de conversie a împrumutului în părți sociale, la o evaluare de 7 milioane euro post-money, fie de a solicita restituirea împrumutului împreună cu o dobândă de 15% pe an. În cazul în care RepsMate nu își îndeplinește obligațiile privind formalizarea conversiei, în condițiile stabilite prin contractul de împrumut, împrumutul devine scadent și se restituie împreună cu o dobândă de 15% pe an.
„Mecanismul ales permite companiei acces timpuriu la tehnologie strategică și la potențialul de multiplicare a capitalului, dar mai ales creează o punte de integrare funcțională între divizia ENGINE a LIH și soluțiile conversaționale avansate dezvoltate de RepsMate. Această convergență răspunde direct cerințelor tot mai acute de eficiență, viteză și personalizare din partea IMM-urilor și administrațiilor locale, aflate în plin proces de digitalizare accelerată”, precizează reprezntanții LIH.
Pentru LIH, această investiție adaugă în portofoliul ENGINE un produs validat, cu aplicabilitate imediată în proiectele dedicate IMM-urilor și instituțiilor publice, în special în ariile de suport clienți, relații cu publicul și interacțiuni telefonice sau digitale de volum mare. RepsMate completează astfel capacitățile actuale ale companiei în zona de transformare digitală.
Îmbunătățirea recrutării, formării și menținerea echipelor de front-office
Această integrare va permite LIFE IS HARD să adreseze mai eficient provocările întâlnite de IMM-uri în recrutarea, formarea și menținerea echipelor de front-office, într-un context în care fluctuația de personal, lipsa vizibilității în timp real și presiunea costurilor afectează direct calitatea serviciilor și satisfacția clienților finali. Prin Revenue OS, agenții sunt sprijiniți în timp real de un „coach” AI care le oferă sugestii de îmbunătățire în timpul conversației, iar managerii pot monitoriza performanța fără intervenții invazive, într-un mod scalabil și transparent.
“Din perspectiva LIFE IS HARD, investiția marchează începutul unei direcții strategice clare în zona de inteligență artificială aplicată”, menționează Cătălin Chiș, CEO LIFE IS HARD.
Totodată, investiția deschide o oportunitate suplimentară de aplicabilitate în industria de asigurări. Integrarea tehnologiei RepsMate în relația cu agenții și brokerii parteneri poate duce la o creștere semnificativă a productivității acestora, contribuind la o distribuție mai eficientă și mai personalizată a produselor de asigurare.