De la începutul pandemiei de coronavirus, sectorul nonguvernamental s-a implicat intens în dotarea spitalelor și protejarea personalului medical. Multe din ONG-uri au pornit noi campanii sau au modificat programele pe care le aveau deja în derulare. Este si cazul Asociației Magic, care a contribuit până acum în lupta contra COVID-19 cu echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de peste 650.000 EURO și a demarat mai multe proiecte precum Linia Solidarității și Telefonul Medicului. În curand va lansa programul MagicKit, un colet care va conține dezinfectant, măști, săpun lichid și mănuși.

În momentul în care a început criza, Asociația Magic s-a gândit la oamenii pe care îi ajuta deja, familiile care sunt dependente de proiecte precum MagicBox, un pachet lunar care merge la 400 de familii și care conține alimente de bază, haine și produse de igienă personală.

Șocul inițial a fost imediat după începerea crizei când am văzut că magazinele erau mai puțin aprovizionate, iar oamenii au cumpărat foarte mult. Teama noastră a fost că nu vom putea să asigurăm în continuare coletul către aceste familii vulnerabile din punct de vedere financiar și medical”, a explicat pentru wall-street.ro Jeanina Zgîrie, Coordonator Fundraising.

Prin coletul MagicBox se limitează ieșirile membrilor familiei din casă către piețe, supermarketuri și astfel se diminuează riscul ca aceștia să aducă virusul copilului bolnav.

Asta a fost inițial temerea noastră, că unii dintre voluntarii care au adoptat inițial un astfel de Box nu vor putea să trimită în continuare coletele și că vor fi familii care nu îl vor primi. Ne-am pus toate forțele la dispoziție și tot ce aveam în depozit pentru ca nicio familie să nu rămână fără colet

Primul an fără MagiCamp

”Apoi ne-am dat seama rapid că trebuie să ne reorganizăm”, spune Jeanina Zgîrie, mai ales că nevoile beneficiarilor s-au modificat și că, la scurt timp, alături de familiile care cereau sprijinul Asociației s-au alăturat și medicii.

În același timp, MagiCamp s-a așteptat ca în spitale să fie nevoie de echipamente, pentru că așa s-a întâmplat în toată lumea.

Lucrând cu copiii și cu familiile lor de atâția ani și fiind în strânsă legătură cu spitalele, având atâtea proiecte în derulare din 2014 legate de sistemul de sănătate, cumva ne așteptam să fie lipsuri, așa că ne-am mobilizat destul de rapid

Inițial, Asociația Magic a dorit să se concentreze pe secțiile de oncopediatrie, însă pe măsură ce cererile de ajutor veneau de peste tot din țară, ONG-ul a decis să se reorienteze, iar fondurile să fie canalizate către achiziția de echipamente de protecție.

Avem proiecte cărora trebuie să le spunem stop. De exemplu nu putem încuraja în continuare MagicMakers, proiect care susținea copiii bolnavi prin strângere de fonduri de către prietenii lor. De asemenea, cel mai probabil tabăra de vara nu o să se întâmplă anul acesta. Emoțional vorbind, asta a fost destul de dur să realizăm, însă este decizia înțeleaptă și normală de luat în situația dată.

Jeanina Zgîrie spune că fondurile pentru tabără au fost redirecționate în a ajuta spitalele cu echipamente de protecție. În plus, a fost creată o celulă de criză - echipa de achiziții - care de dimineață până seara târziu, 7 zile din 7, a stat și a analizat oferte de echipamente, dezinfectanți și aparatură.

Te poate interesa și: MagiCAMP aduce pe harta "motorașelor de făcut bine" proiecte prin care unește comunități și construiește case pentru cei nevoiași

Asociația a demarat și un Fond de Urgență pentru spitale, pentru atragere de fonduri de la companii sau donatori, bani folosiți pentru achiziții de aparatură și echipamente. În această campanie sunt incluse toate spitalele de linia întâi și majoritatea spitalelor de suport, iar ținta Asociației Magic este ca toate aceste spitale să primească cel puțin un pachet substanțial cu echipament de protecție.

Pentru că oamenii sunt atașați de locurile din care vin, ONG-ul a organizat și fundraisere locale cu ajutorul celor de la Romania United Fund pentru spitalele din provincie.

Mulți ne întrebau de un spital anume, fie cel din orașul în care au crescut sau unde locuiesc acum părinții

Fiecare spital care a avut un fundraiser va primi ajutor, fundraiserele fiind făcute în principal pentru spitalele din linia întâi. Cu toate acestea, în niciun moment nu s-a condiționat achiziția echipamentului sau livrarea acestuia de suma strânsă în fundraiser, explică directorul de fundraising.

”Scopul este ca medicii și pacienții să primescă ajutorul de care au nevoie, nu să trimitem o bucățică în funcție de ce s-a strâns. Livrările au început acum câteva săptămâni și s-au făcut în funcție de cât de disperată era nevoia, de ceea ce ne-au informat medicii de la fața locului”, a menționat reprezentanta Asociației Magic.

Până acum Asociația Magic a contribuit în lupta contra COVID-19 cu echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de peste 650.000 EUR, livrate în peste 100 de centre medicale din toate zonele țării.

Linia Solidarității și TelMed, proiecte lansate în zodia Covid

O altă nevoie identificată de MagiCamp a fost cea de sprijin emoțional, atât pentru familiile vulnerabile cât și pentru medici.

Citește și: A fost lansată RoHelp, platforma ce ajută ONG-urile în lupta cu coronavirusul

”Ne-am confruntat cu oameni foarte speriați care dintr-o dată au ajuns acasă cu copilul având o boală cronică, care nu știu cum vor putea să îl ducă la tratament în siguranță, nu știu când vor putea să iasă din case. La fel și medicii, ne-am dat seama că unii sunt foarte speriați, le e teamă pentru viața pacienților sau nu știu care este soluția cea mai bună”, spune Jeanina Zgîrie.

Drept urmare, au luat ființă două proiecte centrate pe nevoia de suport psihologic și juridic, sfaturi practice și navigare medicală: Linia Solidarităţii și Telefonul Medicului. Cele două linii gratuite sunt funcționale între orele 10.00 şi 18.00, dar au fost astfel structurate încât să poată primi mesajele beneficiarilor şi în afara intervalului specificat.

Asociația Magic pregătește lansarea proiectului MagicKit

ONG-ul a încercat să-și orienteze proiectele după vremurile în care trăim, în așa fel încât să fie utile pentru oamenii care au nevoie. ”Unele au fost oprite, altele au rămas neschimbate, altele noi se nasc”, spune Jeanina Zgîrie.

Indiferent că este pandemie, nevoile familiilor care au un copil bolnav sunt tot acolo și sunt tot aceleași, oamenii au nevoie în continuare de sprijin să ajungă la medic, au nevoie de sprijin să își țină copiii în siguranță, să îi poată trimite la școală

Un prim pas spre a ține cât mai multe familii protejate va fi trimiterea unui kit către 1.000 de familii, ca parte a proiectului MagicKit.

”Apoi sperăm să creștem la 10.000. În funcție de membrii familiei, MagicKit-ul va consta într-un colet care va conține dezinfectant, măști, săpun lichid și mănuși. Vrem să știm că în primă fază, măcar pe perioada cea mai ridicată de pericol, familiile acestea sunt protejate și pot să iasă din casă”, explică aceasta.

Vezi și: Asociația Zi de Bine se alătură Auchan și Leroy Merlin în proiectul de amenajare a unității de suport medical din Capitală

Acțiunile Asociației Magic continua, în ultima perioadă fiind lansate proiecte precum MagicShop sau Șofer de Suflet. ”Profităm de perioada asta ca să ne definitivăm mult mai bine procedurile, vrem să vedem unde am fi putut să procedăm mai bine, unde am fi putut să economisim, ne dorim să îmbunătățim niște proiecte și niște procese”, spune Jeanina.

Școala online, succes în platforma Magic Help

Un proiect care trebuie regândit este Magic Help, o aplicație mobilă care are rolul de intermediar între familia nevoie care are un copil bolnav și afacerea care poate să ofere gratuit un serviciu sau un produs. ”Acest proiect a trebuit regândit și readaptat, dar sperăm să îl readucem la forma obișnuită, pentru că într-adevăr familia nu a mai putut să meargă în restaurantul respectiv și să se bucure de acea masă gratuită”, explică reprezentanta Asociației.

Ce funcționează foarte bine și are un adevărat succes este școala online.

Nevoia de meditație a fost foarte mare, nevoia de educație. Avem foarte mulți oameni care și-au înscris acest serviciu în aplicație și copiii beneficiază de lecții gratuite de matematică, de engleză.

Astfel, se fac tot felul de activități online cu părinții și copiii, platforma beneficiind de experți și terapeuți care gândesc jocuri cu părinții în așa fel încât aceștia să le repete cu cei mici.

”În mod clar ne reorientăm și ne reorganizăm proiectele ca să vedem ce putem să facem mai bine, dar vom continua să sprijinim în aceeași măsură familiile cu copiii cu afecțiuni cronice”, explică Jeanina Zgîrie. ”În toată perioada asta de stres extrem și de disconfort și de măsuri care ne-au blocat în casă mi se pare că niciodată nu s-au mai mobilizat atât de bine atâția oameni, atâtea ONG-uri, atâtea fundații și atâția donatori că să ajute în contextul dat. Răspunsul oamenilor și al sociatatii civile în toată țară este absolut incredibil”, a conchis aceasta.

Sursa foto: Arhiva Asociatia Magic

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri