Divizia IBM Global Business Services a prezentat un raport care dezvaluie faptul ca peste 40% dintre consumatori cauta noi modalitati de interactiune cu furnizorul lor de utilitati si pana la 70 de procente sunt dispusi macar sa experimenteze utilizarea noilor programe si servicii.
Divizia IBM Global Business Services a prezentat noul sau raport, “Lighting the Way: Understanding the smart energy consumer’’, care dezvaluie faptul ca persoanele din intreaga lume sunt dispuse sa devina mai preocupate de modul in care utilizeaza energia electrica.

Studiul arata faptul ca, in timp ce pe termen scurt necesitatile consumatorilor se vor modifica in functie de decizia si de venitul fiecaruia, pe termen lung pot aparea schimbari radicale pe masura ce noile generatii vor deveni adulti si vor intra la randul lor in baza de date a consumatorilor de energie.

Respondentii cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani s-au aratat mult mai interesati de modul de control automatizat al energiei pe care contoarele si retelele inteligente le vor aduce. Mai exact, in conjunctura actuala, schimbarile majore sunt evidente in modul in care consumatorii afla informatii despre furnizori si produse, despre cat valoreaza si cat vor plati pentru ele, precum si de modul in care vor comunica atat intre ei cat si cu companiile cu care incheie un contract de furnizare a energiei. Acest segment de varsta – grupul persoanelor sub 25 ani – este cel mai dispus sa achite o anumita taxa pentru aceste servicii: aproximativ 100 $, in cazul in care se achita o singura data, sau un comision lunar de 5 $.

Trimiterea unui mesaj catre un dispozitiv mobil atunci cand furnizarea energiei electrice este intrerupta la locuinta consumatorului a trezit de asemenea un interes semnificativ mai mare din partea segmentului de varsta sub 25 de ani (aproximativ 30% dintre cei intervievati pe acest segment au fost mai receptivi la ideea de a plati suma de 1$ pe luna pentru un serviciu de acest fel comparativ cu celelalte categorii de varsta). Faptul ca mai mult de jumatate dintre cei cu varste din categoria sub 25 de ani sunt dispusi sa achite aceste sume este remarcabil prin faptul ca acestia, in general, au venituri mai mici.

“Constatam aparitia unor noi modalitati prin care consumatorul de energie cauta informatii care sa ii ajute in a lua decizii mai bune si proactive cu privire la modul de utilizare a energiei”, a declarat Michael Valocchi, lider Global Energy & Utilities, IBM Global Business Services.

“Sistemul de utilitati din intreaga lume isi modernizeaza retelele pentru a ramane competitive si pentru a raspunde nevoilor si valorilor clientilor”, a adaugat el.

Investitiile in infrastructura reprezinta elementul cheie al tuturor proiectelor de stimulare a cresterii economice din toata lumea. Sistemele inteligente transforma retelele de energie, lanturile de aprovizionare, managementul apei si sistemul de sanatate, daca e sa numim doar cateva domenii. Modernizarea retelei de energie electrica, spre exemplu, ofera consumatorilor informatiile necesare pentru a-si urmari consumul propriu de energie si pentru a lua masuri in vederea diminuarii pierderilor si de asemenea pentru a integra si surse de energie alternativa precum cea solara sau eoliana.

In urma sondajului s-a constatat faptul ca multi utilizatori cauta aceste informatii in mod activ pe masura ce grijile legate de schimbarile climatice, preturile la energie oscilante si constientizarea avansului tehnologic in domeniul energetic le ofera mai multe informatii privind cantitatea de energie consumata si perioada de consum. De fapt, peste 90% din respondenti s-au declarat incantati de ideea folosirii unui contor inteligent si a altor echipamente de monitorizare a consumului de energie.

Acest domeniu de cercetare nu este nou pentru IBM. Raportul din anul 2007 al companiei: “Conectarea consumatorului: Modele de afaceri cu utilitati pentru viitor”, a studiat de asemena relatia in continua schimbare dintre consumatori si furnizorii de energie. Raportul pe anul 2007 poate fi accesat la www.ibm.com/energy/plugin.
Rezultatele sondajului din 2008 sugereaza faptul ca furnizorii trebuie sa profite de dorinta abonatilor de schimbare si sa ofere informatii, sa le influienteze comportamentul si sa le prezinte noi modalitati de realizare a obiectivelor. Pentru a avea succes, furnizorii trebuie sa analizeze baza consumatorilor si, deasemenea, interactiunile pe care le vor avea cu acestia dupa implementarea unei retele mai dinamice si mai bogate in informatii.

IBM a intervievat circa 5000 abonati din 12 tari: Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Germania, Franta, Irlanda, Japonia, Olanda, Noua Zeelanda, Regatul Unit si Statele Unite ale Americii. Explorand cateva dintre cele mai importante probleme ale consumatorilor de astazi, intrebarile au acoperit o gama larga de subiecte incluzand preferintele pentru oferte ecologice (relationate sau nu subiectului energie), perspectivele asupra costurilor, optiunile de utilizare si control, sursele de informare asupra energiei si disponibilitatea de a plati pentru achizitionarea de noi produse si servicii.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri