PROCESIO, un produs dezvoltat de către compania românească de software Ringhel, fondată și condusă de către Mihai Dârzan, anunță lansarea publică a platformei de automatizare a proceselor pe baza tehnologiei No-Code/Low-Code.

PROCESIO este o platformă bazată pe tehnologia No-Code/ Low-Code și dezvoltată de compania Ringhel. Reprezentanții business-ului precizează că produsul permite oricărei companii să își automatizeze procesele de business fără a aloca resurse mari la nivelul echipelor IT.


PROCESIO a beneficiat până acum de investiții de peste 1 milion de euro. Ringhel a lansat în ultimul an două runde de finanțare pentru dezvoltarea tehnologică a platformei și accelerarea lansării globale, runde la care au participat investitorii existenți ai companiei, fondatorii, dar și comunitatea de investitori ai Seedblink. Pe 31 martie a.c. compania s-a lansat pe piața internațională, în cadru privat. Stadiul Private Beta s-a încheiat astăzi, odată cu lansarea oficială publică.

”Perioada de Private Beta a fost foarte intensă pentru noi. A fost o etapă de rafinare a viziunii, de constructie și de testare. Am colectat și implementat feedback de la utilizatorii early-adopters; aici am avut norocul să colaborăm cu o comunitate foarte dedicată și entuziastă față de tehnologia noastră, ceea a permis echipei să dezvolte capabilități noi, în acord cu nevoile utilizatorilor, precum Decisional, For each sau Join, acțiuni care cresc capacitatea platformei de oferi integrări complexe», a declarat Mihai Dârzan, Fondator Ringhel, compania care deține PROCESIO.


”Tot în această perioada ne-am definit și cristalizat poziția în piață – aceea de Integration Platform-as-a-Service (iPaas) ”, a mai declarat Dârzan.

În cadrul evenimentului de lansare care va avea loc astăzi online, 11 august, începând cu ora 18.00, Mihai Dârzan și Marian Voicu, Deputy CEO vor demonstra capabilitățile PROCESIO, punând accent pe diferențele pe care le aduce acest tip de platformă comparativ cu scrierea tradițională de cod. Totodată, ei vor detalia și planurile de dezvoltare ale companiei.

”Aș sintetiza planurile noastre de viitor în trei cuvinte: integrare, colaborare, flexibilitate. Ne propunem să facilităm integrarea PROCESIO cu alte aplicații și platforme de tip SaaS și să punem și mai mult accent pe funcționalitatea No-Code. În perioada următoare, focusul nostru este să dezvoltăm capabilități care să permită o flexibilitate și mai mare pentru utilizatori, cum ar fi: maparea datelor, integrarea modelelor de date, generarea de template-uri etc”, a concluzionat Mihai Dârzan.

Roadmap-ul companiei este disponibil AICI.

Cei care doresc să proiecteze și să construiască procese automate își pot face un cont direct pe site-ul AICI. Ei pot selecta un plan gratuit sau un plan cu abonament și pot începe imediat să construiască integrări și automatizări în platformă. Pentru fiecare plan cu abonament, există o perioadă de testare de 14 zile. Abonamentul poate fi reînnoit anual, iar valoarea sa, în funcție de nevoile de business ale clientului, este între 600 și 6000 euro / an.


Despre companie:

Fondată în anul 2020, PROCESIO este o platforma (PaaS) ce are la bază tehnologia No-Code, dedicată atât persoanelor tehnice, cât și profesioniștilor non-tehnici. Platforma se focusează pe colaborarea echipelor, este ușor de utilizat și ajută în dezvoltarea eficientă a programelor software calitative. PROCESIO permite integrări ample, cu funcții care oferă mai multă flexibilitate pentru automatizarea proceselor de business. PROCESIO este un produs marca Ringhel, o companie de software cu clienți din zona companiilor mari, cum ar fi EoN, Engie, CEZ, Lukoil, MET, dar și mulți alții, și cu experiență extinsă în automatizarea completă a proceselor de business.

Sursa foto: Ringhel

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri