Mihai Dimian: Sper să mă iertaţi dacă veţi considera că am greşit
„Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva, dar vă invit să urmăriţi întregul eveniment, nu doar extrasul respectiv, pentru a trage concluzii, în contextul dat. Puteţi viziona intervenţiile altor elevi, puteţi discuta cu participanţi pentru a vă forma o părere în legătură cu cele întâmplate la acest eveniment, puteţi răspunde la mesajul Ilincăi, care era adresat tuturor, nu doar mie, în particular.
Cât despre mine, sper să mă iertaţi dacă veţi considera că am greşit şi voi lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat interimar, donând salariul de ministru Aşezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'”, a scris ministrul pe Facebook.
Cum răspunde ministrul la valul de critici care i-au fost aduse după cazul Ilinca
Mihai Dimian a venit şi cu explicaţii privind gestul său de la dezbaterea despre sănătatea mintală a copiilor, organizată marţi, la Parlament.
„Eu îmi amintesc de o zi în care m-am trezit la ora 2.00 pentru a putea lucra la urgenţele legate de PNRR şi a face astfel loc în agendă şi diverselor evenimente la care fusesem invitat, precum Zilele UNESCO - 70 de ani - la Politehnica Bucureşti, Maratonul de educaţie antreprenorială, Dezbaterea despre tineri, educaţie şi sănătate mintală, Deschiderea Olimpiadei Naţionale de Creativitate Ştiinţifică, Întâlnirea cu o asociaţie a medicilor din diaspora, pe lângă activităţile curente de la minister.
Am revenit acasă după ora 21 şi am văzut un anumit extras de la unul dintre evenimente care a generat mai multe reacţii negative la adresa mea. Prezenţa mea la respectivul eveniment fusese anunţată iniţial doar pentru a transmite un mesaj participanţilor, din raţiuni obiective.
Eu sunt doar un om. Nu am în spate o echipă de imagine, un partid, un aparat de PR sau mecanisme sofisticate de comunicare. Mă interesează oamenii şi ceea ce pot face concret pentru ei din poziţia în care mă aflu.
Nu am acceptat această funcţie într-o perioadă atât de dificilă şi nu stau departe de familie pentru confruntări sterile, pentru imagine sau pentru jocuri de comunicare, ci din convingerea că sistemele pot fi îmbunătăţite prin muncă serioasă şi decizii responsabile”, a transmis Mihai Dimian.
Eu sunt doar un om. Nu am în spate o echipă de imagine, un partid, un aparat de PR sau mecanisme sofisticate de comunicare
Mihai Dimian, ministrul Educației