Rusia se asteapta ca Statele Unite si NATO sa anuleze planul de instalare a elementelor antibalistice in Europa in contextul acordului marilor puteri cu Iranul in domeniul nuclear, afirma ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, Moscova asteapta ca Administratia Barack Obama sa abandoneze planurile de construire a unui sistem antiracheta in Europa, dat fiind ca Washingtonul a prezentat proiectul antibalistic ca fiind indreptat impotriva unor tari precum Iranul si Coreea de Nord, care nu se conformeaza reglementarilor internationale. Lavrov a amintit ca presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat la Praga, in anul 2009, ca nu ar mai fi necesara crearea unui segment european al sistemului antiracheta daca va fi solutionata criza nucleara iraniana, potrivit Mediafax.

"De aceea, astazi le-am atras atentia colegilor nostri americani asupra acestui fapt si asteptam o reactie", a declarat Lavrov. "Este clar ca acordul cu Iranul va influenta situatia generala in Orientul Mijlociu, in nordul Africii si in zona Golfului Persic", a spus seful diplomatiei ruse, potrivit agentiei TASS.

Iranul si marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franta, Rusia, China si Germania) au ajuns la un acord privind programul nuclear iranian. Rusia a exprimat in mai multe randuri preocupari in legatura cu elementele antiracheta care vor fi instalate in Romania, Polonia, Spania si Turcia. In urma cu trei saptamani, Nikolai Patrusev, secretarul Consiliului rus pentru Securitatea Nationala, afirma ca sistemele antibalistice ale Aliantei Nord-Atlantice sunt indreptate impotriva Rusiei si Chinei.

Statele Unite si NATO au explicat de mai multe ori ca elementele antiracheta instalate in Europa nu sunt indreptate impotriva Rusiei, avand rolul de a contracara amenintari provenind din tari care nu se conformeaza reglementarilor internationale, precum Iranul. Departamentul american al Apararii a anuntat in 2014 ca va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antiracheta pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandarilor de reconfigurare a dispozitivului de aparare. Michael Gilmore, director in cadrul Pentagonului responsabil de Teste operationale si evaluarea dispozitivelor de aparare, a recomandat Agentiei americane pentru Apararea Antiracheta reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, dupa o serie de teste esuate din ultimii ani. Studiile privind impactul asupra mediului vor dura aproximativ 24 de luni, iar decizia privind construirea sistemelor antiracheta va fi luata in functie de rezultate. Cele patru locatii propuse sunt Fort Drum (statul New York), poligonul naval SERE (Portsmouth, statul Maine), Baza Ravenna (Ohio) si Baza Custer (statul Michigan).

Sistemul american de aparare antibalistica opereaza cu interceptoare terestre (fixe si mobile) si maritime, capabile sa lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu raza scurta, medie si lunga de actiune inainte de a intra in spatiul aerian si in zona teritoriala a Statelor Unite. Cel putin 13 sisteme terestre de interceptare antiracheta exista pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) si Vandenberg (California). Pana in anul 2017, in vestul SUA vor exista in total 44 de rampe de interceptoare antiracheta.

Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu raza scurta si medie de actiune. In prezent, exista cel putin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patruland in Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmeaza sa fie utilizate in planul de creare a unui "scut antiracheta" NATO in Europa, scopul declarat fiind contracararea amenintarilor reprezentate de tari precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) urmeaza sa fie instalate la baza de la Deveselu (Romania) si in Polonia. O alta componenta a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri