Într-o perioadă cu o inflație care bagă mâna până la cot în buzunare, românii încearcă să caute cele mai sigure metode prin care să-și protejeze economiile. Cu toate că aurul sau titlurile de stat sunt adesea văzute ca fiind cele mai sigure metode să-ți păstrezi banii, Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România, explică de ce nu există active care să nu fi fost afectate de inflație și cum poți să-ți protejezi bugetul de scumpiri.

Valoarea aurului a scăzut anul acesta, la momentul de față înregistrând o valoare de 1.711 de dolari pe uncie, față de 1.848 dolari/uncie cât valora acum un an. Cu toate că acest activ este considerat unul dintre cele mai sigure într-o perioadă de volatilitate, Adrian Codirlașu explică cum a scăzut acesta și cum nicio investiție nu e sigură în inflație.

„Aurul a pierdut din valoare în pofida inflației, acesta fiind prețuit în dolari. Devalorizarea aurului este un rezultat al majorării ratelor de dobândă de politică monetară. Practic, n-a fost activ care să nu piardă din valoarea anul acesta”, a declarat vicepreședintele CFA România într-un interviu wall-street.ro.

Un alt activ care a revine în atenția românilor sunt titlurile de stat, acestea fiind un mod tradițional în care populația încearcă să-și protejeze economiile de inflație. Conform economistului, acestea au avut o pierdere spectaculoasă a valorii.

„Spectaculos ca și pierdere de valoare sunt bonurile emise de România. Dacă la începutul lui ianuarie 2021 yield-ul la 10 ani era undeva la 2.8%, acum este 9,3%. Dacă transpunem asta în pierderi de valoare în obligațiuni pe 10 ani, vedem o pierdere de peste 40%”, a explicat Codirlașu.

Titlurile de stat Tezaur au în prezent o dobândă de 8,70% pentru o maturitate de un an și 9,15% la maturitate de 2 ani, cu mult sub rata inflației.
Cum se transpune scăderea valorii titlurilor de stat: se vede direct în fondurile din Pilon II de pensii.

„Se spune că titlul de stat este cel mai sigur, dar am văzut acum că și acestea au un risc foarte mare. E suficient să ne uităm la activele fondurilor de pensii: cum au scăzut cele de Pilon II? Titlurile de stat au dus la această scădere, aceste fonduri având peste 60 % din portofoliul investit în titluri de stat”, a adăugat Codirlașu.

Dolarul are o voce mai puternică decât moneda euro în economia românească

Anul acesta, Banca Centrală a României a majorat dobânda cheie de 8 ori, la ultima ședință de politică monetară rata a atins la nivelul de 6,75% pe an. Isărescu nu a fost singurul care a înăsprit politica monetară, Banca Central Europeană și Fed folosind aceeași metodă ca să reducă inflația. Chiar dacă țările din zona euro sunt doar la câțiva kilometri de România, se pare că deciziile luate de Fed ne afectează mai mult.

„Ceea ce face Fed afectează ratele de dobândă în toată lumea, iar acesta are și o politică monetară extrem de agresivă de a majora ratele de dobândă. Practic, când dobânda la dolar crește, generează majorări de dobândă în toată lumea. Dolarul este moneda cea mai credibilă la nivel global și dobânda considerată ca având cel mai mic risc, așa că, dacă la activul cu cel mai mic risc crește randamentul, automat și la toate celelalte trebuie să crească”, a subliniat vicepreședintele CFA România.

Cum să-ți protejezi bugetul de inflație

Adrian Codirlașu spune că cea mai bună metodă pentru a-ți securiza economiile în această perioadă este diversificarea. Totodată, el spune că este indicat să nu-ți păstrezi toate economiile într-o singură țară, fiindcă, în cazul unei crize, toate activele se vor devaloriza. Conform economistului, există trei pași pentru niște economii mai sigure:

  • Diversificare la nivel valutar: ideal în mai multe valute cu o inflație mică, chiar dacă cu greu mai găsești aceste monede, însă, baza e euro și dolarul;
  • Diversificare pe instrumente: depozite, acțiuni, imobiliare, fonduri de investiții;
  • Investiții în mai multe țări: nu îți păstra orizontul investițional în granițele țării.

Puteți vedea interviul integral mai jos:

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri