18 imagini
Potrivit anunțului de pe platforma Storia, vila are aproximativ 260 mp dispuși între parter și etaj și este situată pe Strada Paris, în apropiere de Piața Victoriei, într-o zonă istorică centrală.
Construită în stilul Beaux-Arts, vila are 8 camere, plus spațiu de depozitare la subsolul parțial și pod. În curte un garaj cu subsol și cameră deasupra.
Casa prezintă elemente decorative de inspirație pariziană și farmecul autentic al perioadei antebelice, îmbinând ornamentele cu un interior generos, potrivit atât pentru rezidență privată, cât și pentru un sediu de firmă sau activități culturale.
Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această vilă care are elemente arhitecturale și decorative deosebite: brâul sculptat cu motive vegetale, turnul acoperișului cu două fleșe, simboluri florale, încăperile ample și luminoase cu tavane înalte.
Zona protejată păstrează elemente de autenticitate ce conferă o eleganță aparte acestui nucleu bucureștean de excepție. Azi, pe Strada Paris, parcă încă se mai simte atmosfera de epocă a Bucureștilor, iar această vilă cu monumentalitatea și arhitectura sa așteaptă să ducă povestea Belle Epoque mai departe.
Proprietatea a fost renovată

Proprietatea a fost renovată cu respect pentru istoria sa, iar toate elementele decorative din exterior au fost păstrate, inclusiv tâmplăria din lemn cu ochiuri multiple. Feroneria ușii și a marchizei de la intrare a fost păstrată și pusă în valoare.
Fațada clădirii este decorată cu o friză continuă în partea de sus, decorată cu lujeri de frunze de acantă, cu o execuție de calitate. Lujerii se continuă cursiv și peste colțuri, fără despărțituri forțate.
Deasupra frizei și sub acoperiș se află o cornișă proeminentă, bogat profilată, cu o succesiune de console mici decorative ce amintesc, la fel ca friza cu acante, de templele Greciei și Romei Antice.
Vila este marcată de un turnuleț amplasat în dreptul intrării principale, un tambur ornamental cu arcadă semicirculară, specifică stilului Beaux-Arts, ridicat peste planul fațadei și prevăzut cu un mic acoperiș piramidal în solzi de tablă.
Acoperișul este realizat din tablă tip romb, tipic pentru vilele elegante proiectate înainte de Marele Război. Această învelitoare romboidală impune un joc geometric fin, care prinde lumina diferit în funcție de momentul zilei. Ansamblul este pus în valoare de două elemente verticale metalice fine, tipice arhitecturii bucureștene din perioada Belle Époque.
Camerele ample și luminoase cu plafoane înalte au fost redecorate recent, dar păstrează referințe către trecut. Poziționată într-un areal cu acces facil, casa oferă tot confortul contemporan într-un cadru elegant, încărcat de istorie.
Curtea de aproximativ 150 mp cu vegetația ce oferă protecție și echilibru între densitatea urbană și nevoia de spațiu verde, reprezintă o oază de liniște în ton cu liniile arhitecturale ale fațadei, o raritate pentru zona ultra-centrală în care se află.
Pereții sunt din zidărie de cărămidă, iar planșeele sunt executate cu grinzi din lemn și termoizolație. Plafonul este tencuit pe șipci din lemn, iar acoperișul are o structură din lemn și învelitoare din tablă galvanizată. Pentru acces la etaj se folosește scara din lemn. Structura de rezistență a construcției este realizată cu fundații din beton, iar subsolul are pereții din beton.
Accesul principal este marcat printr-o marchiză metalică decorativă, cu geam curbat, susținută de console din fier forjat cu desen vegetal. Gardul metalic care a fost parțial păstrat reia motivele decorative ale feroneriei clădirii, creând o coerență de ansamblu.
Casa a fost proiectată de arhitectul Cristo Sotiriu

Istoria parcelei duce până la arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc, aici fiind trasată la sfârșitul secolului al XIX-lea parcelarea care i-a preluat numele, de unde vine și numele străzii adiacente.
Proiectul acestei împărțiri de teren este unul dintre cele mai vechi din zonă, fiind materializarea primelor intenții de a extinde Bucureștiul spre nord cu cartiere rezidențiale de un statut ridicat.
De aceea aici există un ansamblu de clădiri foarte variat din punct de vedere stilistic și totuși echilibrat. O primă clădire cu dependințe a fost edificată pe acest lot de teren aflat în proprietatea lui M. Paraschivescu în 1913, după planurile arhitectului Cristo Sotiriu.
Ulterior proprietar era prof. S. Mândrescu, urmând ca în 1923 arhitectul Constantin Popescu să adauge un corp nou. În 1937 proprietatea le aparținea lui Rică și Mariette Constantinescu.
Cristo Sotiriu fusese angajat de prințesa Elena Kretzulescu să facă unele lucrări și modernizări la palatul și conacele sale. Prințesa pe atunci călătorea prin oraș într-un landou decorat cu garoafe roșii, tras de doi cai albi cu hamuri albastre și locuia în palatul de la marginea Cișmigiului, de pe Știrbei Vodă.
Cristo Sotiriu a devenit faimos din cauza implicării sale în jaful bijuteriilor de aur și perle ale prințesei în valoare de 300.000 lei și a altor 400.000 lei.
Deși amprentele sale au fost găsite la locul faptei, printr-o metodă inovatoare pentru vremea respectivă, în palatul Kretzulescu, până la urmă s-a descoperit că nu fusese vinovat.