Recepția lucrărilor de reasfaltare și reparații la Podul peste Dunăre de la Brăila au început în această săptămână, iar Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). a anunțat, pe Facebook, când se vor deschide și drumurile de legătură.
Când se deschide traficul la Podul de la Brăila
Procedura de recepție a lucrărilor la Podul peste Dunăre de la Brăila a început luni, 23 iuni, la scurt timp după ce CNAIR a anunțat că a câștigat procesul cu constructorul Podului de la Brăila. Instanța a confirmat obligativitatea achitării unor penalități în valoare de peste 80 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro), corespunzătoare celor peste 800 de zile de întârziere.
„Mâine (vineri, 27 iunie 2025), la ora 10.00, se deschide circulația și pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila”, a anunțat Pistol. „Se va putea circula inclusiv pe toți cei 19 km ai drumului de legătură Brăila – Jijila care va face conexiunea dintre Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila și județul Tulcea.”
„De asemenea, se va deschide circulația pe pasajul CF Brăila - Galați, în lungime de 220 metri”, a transmis șeful CNAIR. „Am fost şi eu zilele trecute şi am luat la pas toate zonele şi incintele construcţiei, am transmis, totodată, membrilor Comisiei de Recepţie sa facă o verificare minuţioasă şi responsabilă a obiectivului”, a explicat Irinel Scrioșteanu.
Care sunt problemele de la Podul peste Dunăre de la Brăila
Problemele vin pe fondul necesității de a executa operațiuni repetate de reasfaltare a suprafeței de rulare. Această hotărâre vine în urma unei prime decizii favorabile obținute de CNAIR în luna ianuarie 2024. Acum, verdictul este definitiv, consolidând angajamentul nostru pentru respectarea contractelor și protejarea fondurilor publice.
Podul peste Dunăre de la Brăila a fost inaugurat pe 6 iulie 2023. Acesta este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune din Uniunea Europeană, fiind ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră.
În martie 2024, rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezenta din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă, iar constructorul WeBuild a luat în calcul pentru stoparea tasării forarea a 40 de stâlpi, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.
"Anul trecut, prin septembrie, a apărut această tasare. La momentul respectiv, le-am transmis o notificare celor de la WeBuild, prin care le-am solicitat să remedieze tasarea. Ei au făcut o lucrare punctuală, ca să nu spun de mântuială, adică au încărcat cu asfalt zona tasată, încercând să o aducă la cotă. Tasarea a continuat şi iată că, anul acesta, s-au adăugat încă 10-15 centimetri faţă de tasarea astupată de ei anul trecut”, a spus Alin Șerbănescu, citat de Agerpres.