Antreprenorul și autorul Peter Shankman a avut o carieră mai mult decât interesantă. A lucrat în redacția AOL la mijlocul anilor ’90, a creat un instrument care leagă jurnaliștii cu sursele dorite, numit „Help a Reporter Out” la începutul anilor 2000 și a vândut HARO în 2010 pentru mai puțin de 5 milioane de dolari. De atunci, Shankman a scris mai multe cărți, a avut un discurs la TED și a lansat popularul podcast ADHD „Faster Than Normal”. Iată ce sfaturi le oferă el celor care se află la început de carieră, precum și celor care au făcut primii pași în antreprenoriat.

Fii briliant în activitățile de bază

Sfatul numărul 1 al lui Shankman pentru cei care se află la început de carieră: „Fii briliant în activitățile de bază”. Asta înseamnă să cunoști parametrii a ceea ce faci și să respecți acești parametri, notează CNBC.

Pentru mine, nu e nevoie ca tu să știi să redefinești numărul pi. Am nevoie să tragi puțin mai puțin decât toți ceilalți”, spune antreprenorul american.

Peter Shankman arată că dacă, spre exemplu ai un business cu livrări de mâncare, lucrurile trebuie menținut simple: duci mâncare din punctul A în punctul B fără să o verși. La fel funcționează lucrurile și dacă ai o carieră în industria de nunți: tu trebuie să faci invitațiile de nuntă exact așa cum îți spun viitorii miri, nu e necesar să îți arăți talentul în afara cerințelor clienților pentru că la final va curge cu nemulțumiri.

Această mentalitate poate fi aplicată și pentru pentru locurile de muncă care nu necesită vânzarea unui produs sau serviciu. Dacă prioritățile tale esențiale sunt să te asiguri că site-ul companiei funcționează fără probleme, respectă acele priorități și du-le cu bine la bun sfârșit. Dacă lucrezi în PR și munca ta este să prezenți poveștile clienților tăi către instituțiile media, asigură-te că faci asta așa cum trebuie.

Încă un sfat de carieră: perfecționează-ți gramatica și ortografia

Aproape 6 din 10 americani (59%) consideră că greșelile de ortografie din meniurile restaurantelor, semnele magazinelor și reclamele sunt enervante, conform unui sondaj Dictionary.com din 2015, efectuat pe 2.052 de adulți. Binînțeles că această frustrare se extinde și la alte profesii.

Shankman recunoaște că ortografia și gramatica nu sunt punctul forte al tuturor, ceea ce este în regulă. Însă nu ține decât de tine să te perfecționezi și să vezi ce resurse online (pe internet) sau fizice (la bibliotecă sau în librării) găsești. Nu este nimic mai frustrant pentru un client să vadă greșeli de ortografie sau de gramatică în mesajele pe care le transmiți. Este aspectul care te poate trage mult în jos în carieră.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri