Legislația în domeniul protecției mediului a suferit multe schimbări și adăugiri în ultimii ani, încărcând agenții economici cu tot mai multe responsabilități și obligații pentru limitarea impactului pe care activitatea acestora o are asupra mediului înconjurător și a sănătății populației. Una dintre aceste obligații care a intrat in vigoare din 2021 este trasarea unui program de prevenire și reducere a deșeurilor, stipulat prin Ordonanța de Urgență 92/2021, și depunerea anuală a acestuia la autoritățile competente până la sfârșitul lunii mai.

Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, companie specializată în consultanță de mediu, a clarificat aspecte importante ale acestui set de măsuri pe care fiecare companie trebuie să-l cuprindă într-un program a cărui implementare trebuie apoi să o urmărească.

Ce cuprinde programul de prevenire și reducere a deșeurilor?

Programul pe care trebuie să-l elaboreze agenții economici cuprinde toate măsurile de prevenire implementate înainte ca o substanță, un material sau un produs să devină deșeu, cât și opțiunile de reciclare ale acestuia. Conform articolului 44 din OUG 92/2021, acest program se referă la deșeurile generate de activitatea proprie a agentului economic sau, după caz, la cele provenite de la orice produs fabricat, și presupune implemetarea unor măsuri care să reducă gradul de periculozitate a deșeurilor.

Anual, companiile trebuie să revizuiască programul prin analizarea măsurilor implementate și a variațiilor în cantitatea de deșeuri și să-l completeze cu datele de progres înregistrate de la an la an.

Cine trebuie să realizeze și să depună un program de prevenire și reducere a deșeurilor?

Dacă obligația privind gestiunea deșeurilor se aplică tuturor companiilor, indiferent de obiectul de activitate sau de numărul de angajați, trasarea unui program de prevenire și reducere a deșeurilor privește numai operatorii economici care dețin autorizație de mediu – ceea ce, prin definiție, presupune un impact mai mare asupra mediului.

De asemenea, o companie fără activitate la sediu sau într-un alt punct de lucru – de exemplu, cu activitate online sau exclusiv la terti – nu are obligația întocmirii evidenței gestiunii de deșeuri și nici a unui program pentru prevenirea și reducerea lor.

Cum pot companiile să realizeze un program de prevenire și reducere a deșeurilor?

Folosind una dintre următoarele două opțiuni: fie apelează la serviciile unei companii de consultanță în domeniu, fie lasă responsabilitatea în sarcina unui specialist intern. În ambele cazuri, programul de prevenire și reducere a deșeurilor se trasează numai în urma unui audit de deșeuri derulat în companie. Ceea ce înseamnă că agenții economici trebuie să se pregătească din timp pentru elaborarea acestui program astfel încât să se încadreze în termenul de depunere indicat de legislație.

„Desigur, durata de finalizare a unui audit de deșeuri variază în funcție de mărimea companiei și de complexitatea activității desfășurate, însă le-aș recomanda organizațiilor interesate de contractarea unui astfel de serviciu extern să aibă în vedere un minim de 2-3 săptămâni pentru acest proces”, spune Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

În cazul în care compania alege să desfășoare un audit de deșeuri în regim propriu, este recomandat să se ocupe o persoană care are calitatea de auditor de mediu certificat de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC).

Programul nu are o structură standard, însă trebuie să urmărească ierarhia deșeurilor și cerințele legislative specifice care servesc însuși scopului acestui program: prevenirea și reducerea cantității de deșeuri generate. De asemenea, trebuie identificate și incluse în program soluțiile de valorificare și reducere a periculozității acestor deșeuri.

Cum și unde se depune programul de prevenire și reducere a deșeurilor?

Agenții economici trebuie să depună programul pentru prevenirea și reducerea deșeurilor anual, până la sfârșitul lunii mai, la Agenția pentru Protecția Mediului de pe raza județului în care își desfășoară activitatea. În funcție de cerințele fiecărei agenții, programul poate fi depus la registratura, trimis prin curier/poștă sau prin e-mail, iar această depunere nu implică nicio taxă.

„Nerespectarea acestei obligații este sancționată cu amendă de la 40.000 la 60.000 de lei. Iar munca unui agent economic nu se termină odată cu depunerea lui. Din contră, abia începe: compania trebuie să implementeze măsurile menționate în program și să monitorizeze rezultatele obținute de la an la an”, explică Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

Sursa foto: Unsplash