Proprietarul InteRo Property Development, dezvoltatorul proiectului imobiliar de pe platforma fostei fabrici de pompe Aversa de la Obor, investiție estimată la 1 miliard de euro, spune că primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să blocheze mai multe proiecte autorizate deja, inclusiv pe al lor și a trimis o scrisoare către Curtea de Apel și ambasadele din România.
InteRo Property Development a început anul trecut lucrările la proiectul SkyLight Residence în care vrea să construiască mai multe clădiri rezidențiale, de birouri și spații comerciale pe terenul pe care s-a aflat fost fabrică de pompe Aversa, iar acum dezvoltatorul spune că pe rolul instanțelor se află mai multe dosare prin care Nicușor Dan încearcă să anuleze proiectele imobiliare care au deja autorizare din Sectorul 2.
Compania deținută de familia canadiană Topolinski a transmis o scrisoare către Ministerul Justiției, Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea de Apel București și către ambasadele din România, prin care atrage atenția asupra demersului primarului general al Capitalei.
„Pe rolul instanțelor de judecată se află în prezent 39 de dosare prin care actualul Primar General, utilizând funcția sa precum și instituția UAT Municipiul București, a inițiat un număr de 39 de dosare care vizează autorizarea executării unor investiții și proiecte imobiliare în circumscripția Municipiului București, în special ale marilor investitori străini în România, și nu numai”, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului remis redacției.
Aceștia spun că o decizie în aceste dosare ar fi amânată, la presiunile lui Nicușor Dan, iar orice întârziere în luarea unei decizii definitive le aduce prejudicii grave.
„Într-un demers de transparență totală, în care dorim să subliniem importanța menținerii unui mediu de afaceri solid, care să atragă investitori, precum și a lipsei de imixtiune a politicului în juridic, vă aducem la cunoștință îngrijorarea noastră legitimă cu privire la aceste situații litigioase și vă punem la dispoziție documentele oficiale care au fost înaintate către autorități”, se mai arată în comunicatul dezvoltatorului.
InteRo acuză că Nicușor Dan încearcă să întârzie recursurile până la alegeri.
În scrisoarea trimisă instituțiilor statului și ambasadelor, Michael Dany Topolinski, fondatorul InteRo, spune că, prin aceste dosare, primarul Nicușor Dan încearcă să blocheze proiectele imobiliare care au fost autorizate pe raza Sectorului 2.
Aceștia subliniază faptul că PUZ-ul Sectorului 2 a supraviețuit demersului primarului general al Capitalei de a le anula, dar ca să blocheze proiectele care au obținut deja autorizație a deschis în instanță 39 de acțiuni, toate fiind pierdute, iar multe dintre acestea se află acum pe rolul Curții de Apel București pentru judecarea recursului.
„(...) Primarul General al Municipiului București și Municipiul București întârzie judecarea procesului, pentru ca dl. Nicușor Dan să nu-și destabilizeze capitalul politic și electoral câștigat exclusiv pe baza campaniei anti-urbanistice din București, aceeași campanie care l-a ajutat să mai câștige un mandat de Primar, încercând prin manevrele dilatorii să amâne pronunțările în aceste dosare, până după alegerile prezidențiale la care candidează”, afirmă Michael Topolinski în scrisoarea citată.
Acesta mai spune că Nicusor Dan „face presiuni atât prin folosirea abuzivă a unor instituții de drept procesual, (respectiv a formulat excepții de neconstituționalitate a unor prevederi declarate deja neconstituționale și cereri sesizare ICCJ pentru dezlegarea unor pretinse chestiuni de drept care nu necesită nicio dezlegare, în toate dosarele), cât și pe alte căi nepermise, pentru a dilata durata acestor recursuri până după data alegerilor prezidențiale la care candidează”.
Mai jos găsiți scrisoarea publică a celor de la InteRo către autorități și ambasade.
InteRo - Scrisoare by bdandau on Scribd
În finalul scrisorii, Michael Topolinski atrage atenția asupra faptului că proiectul de 1 miliarde de euro de la Obor este direct vizat de acestă situație și că proiectul SkyLight Residence este construit pe un teren dezafectat, care nu prezenta spații verzi înainte și, mai mult, la finalizarea acestuia, proiectul va avea spații verzi chiar și peste așteptările lui Nicușor Dan.
„Precizăm că proprietatea va avea spații verzi cu mult peste limita legală pe care Primarul General al Capitalei și-o dorește, și l-am informat despre acest lucru inclusiv pe Primarul General al Capitalei - dl. Nicușor Dan. Cu toate acestea, acesta ne prejudiciază proiectele”, a spus în încheierea scrisorii publice, Michael Topolinski.
SkyLight Residence va avea peste 2.200 de apartamente și 28.000 mp de spații verzi
Compania a început lucrările în vara anului trecut la SkyLight Residence, iar în primele două faze la care au început deja să lucreze va include și un hipermarket, și după aceea vor construi primele blocuri ce vor livra primele 551 de apartamente. În prima etapă doar componenta rezidențială va necesita investiții de circa 75 mil. euro.
La final, proiectul va avea o suprafață totală construită de peste 486.000 mp, din care 370.000 mp de locuințe (peste 2.200 de apartamente). Adresându-se pieței medii și premium, proiectul dezvoltat de InteRo va include și peste 4.000 de locuri de parcare și aproape 28.000 mp de spații verzi.
Locuitorii vor avea acces la parcuri private în suprafață totală de 9.000 mp și un parc public de 7.000 mp, care va face legătura între Parcul Bucur Obor și un nou parc de 3 hectare ce va fi construit în cadrul proiectului de revitalizare a terenului CFR învecinat.