Renault Clio, la un pas să devină cea mai populară mașină în Europa pentru a treia lună la rând. Unde se află Dacia Sandero

Sursǎ foto: Renault

Renault Clio, la un pas să devină cea mai populară mașină în Europa pentru a treia lună la rând. Unde se află Dacia Sandero

Cuprins Articol:

Renault Clio este aproape de a deveni, pentru a treia lună consecutiv, cea mai bine vândută mașină nouă în Europa, arată datele parțiale strânse de Dataforce și oferite de Automotive News. Astfel, după coroborarea a 96% din cifrele de vânzări din UE, piețele EFTA și Marea Britanie, hatchback-ul francez se află pe prima poziție, iar Dacia Sandero nu mai este pe locul secund.

Câte exemplare de Renault Clio s-au vândut în iunie

Renault Clio a dominat fără drept de apel trimestru al doilea al acestui an, iar cifrele preliminare din iunie arată că modelul de buget al francezilor își va trece în cont și luna iunie, când vânzările modelului de oraș au crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta se traduce printr-un volum de 26.986 de unități, care cu siguranță va trece de borna de 27.500 de exemplare după ce vor fi contabilizate și țările ce nu au furnizat încă valorile de vânzări.

O parte din succesul lui Clio trebuie pus pe seama deciziei Renault de a lansa, pe anumite piețe europene, un nou nivel de echipare de bază denumit Generation care coboară prețul de listă al lui Clio cu 2.700 de euro față de versiunea cea mai ieftină din trecut. Trebuie spus, însă, că în România lucrurile nu stau chiar așa.

Concret, un Clio în echiparea Generation costă 14.950 de euro la noi, față de 17.200 de euro pentru echiparea Evolution. Asta este o diferență de 2.250 de euro, după ce prețul echipării Evolution a fost crescut. Echiparea Generation a fost lansată în mai, iar atunci s-au efectuat aceste modificări de prețuri și la noi.

La începutul anului, când Wall-Street.ro a realizat un top cu cele mai ieftine mașini noi de pe piața autohtonă în 2025, constatam că un Clio Evolution începe de la doar 15.500 de euro. Deci, cu alte cuvinte, reducerea reală este de doar 550 de euro.

Totuși, în România, Clio este în continuare semnificativ mai ieftin decât în piața sa de origine. În prezent, în Franța, modelul începe de la 16.900 de euro cu aceeași echipare Generation.

Revenind la cifre, merită consemnată revenirea crossover-ului electric american Tesla Model Y, care se află pe locul al doilea, unde se afla, în mai, Dacia Sandero. Râmâne de văzut cum se va schimba această dinamică după lansarea generației a șasea a lui Clio. Aceasta va fi prezentată oficial în septembrie, la Salonul Auto de la Munchen (IAA Mobility Munchen).

Unde se află Dacia Sandero în topul preferințelor europenilor

Cu o creștere year-on-year de 5,2%, Tesla Model Y s-a vândut în 22.513 de exemplare în iunie, iar cifra finală ar putea să fie chiar mai mare, pentru că mai trebuie strânse date din cinci piețe în care EV-urile sunt populare, inclusiv cea suedeză.

Asta ar putea fi cheia pentru ca Model Y să se păstreze pe locul secund în fața Daciei Sandero, care actualmente pe datele preliminare se clasează pe locul trei, la doar 311 unități în spatele modelului american. Hatchback-ul asamblat în România și Maroc s-a vândut în 22.202 de unități, fiind best-seller în primul trimestru al anului. În iunie, însă, vânzările lui Sandero au scăzut cu 17%.

Topul primilor cinci pare că va fi completat de Volkswagen T-Roc și de Opel/Vauxhall Corsa. Cel dintâi a înregistrat o scădere de 11% a cererii (~19.500 de unități), în timp ce Corsa a crescut cu 11% (~17.400 de exemplare). În mai, Corsa se afla pe locul 15 în aceeași lună a anului anterior, în timp ce Model Y a crescut constant în ultima perioadă (de pe locul 84 în aprilie până pe 23 în mai).

Marii câștigători ai lunii pot fi găsiți ceva mai în spate în topul preliminar. De exemplu, MG HS s-a bucurat de o creștere a cererii cu 34%, ceea ce l-a plasat, cu 7.152 de unități vândute, pe locul 49 din 50, o clasare pe care nu a prins-o lunile anterioare. Totodată, BMW X1 a sărit pe locul 19 față de locul 38 în iunie 2024 cu un volum total de 11.936 de bucăți, mai mare cu 26%.

Dacia Sandero, cea mai populară mașină în Europa la jumătatea anului

Deși a pierdut prima poziție în ultimele trei luni, Dacia Sandero rămâne cea mai bine vândută mașină nouă în Europa în primul semestru al anului. Vorbim de un volum total pentru perioada ianuarie - iunie (preliminar) de 130.713 de unități, în scădere cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe locul secund se plasează Renault Clio, grație performanței din ultimele trei luni, Sandero fiind pe primul loc în ianuarie-martie. Astfel, hatchback-ul franțuzesc se află la cota 123.225 de unități la final de iunie, cu o creștere de 8,1% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.

Pe locul al treilea și la rândul său cu vânzări de peste 100.000 de exemplare este Peugeot 208. Modelul citadin al Stellantis a atins aproape 110.000 de exemplare în H1, un salt de 2,1% față de prima jumătate a anului trecut.

Personalizate pentru tine