Rușii s-au grăbit ieri să cumpere bilet de avion pentru a ieși din Rusia, după anunțul lui Vladimir Putin prin care a decretat mobilizare parțială, ce solicită rezerviștilor să lupte în războiul declanșat în Ucraina. Pe rețelele sociale din Rusia au apărut tot felul de sfaturi legate de cum poți părăsi rapid țara. Tot acolo au fost postate și actualizări despre zborurile către țările în care rușii se puteau refugia, care fie sunt deja epuizate, fie se mai găsesc, dar la prețuri colosale, de mii de euro.

Aproape toate zborurile către țările Georgia, Armenia, Turcia sau Serbia au fost vândute, la câteva ore de la discursul liderului de la Kremlin. Pe lângă acestea, au urmat ceva mai târziu și zborurile către Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și Kurdistan, către care s-au epuizat aproape biletele, iar la cele rămase, prețul a crescut vertiginos, aparent determinate de temerile că granițele Rusiei s-ar putea închide în curând sau că Putin ar putea anunța ulterior o mobilizare generală care ar putea trimite și mai mulți bărbați ruși pe câmpul de luptă, notează AP.

În Serbia rușii au cale liberă de intrare, dar biletele de avion au sume colosale

Biletele pentru zborurile Moscova-Belgrad operate de Air Serbia, singurul transportator european, în afară de Turkish Airlines, care a menținut zboruri către Rusia, în ciuda embargoului impus de UE, s-au epuizat rapid. Pe Twitter s-a anunțat că nu mai există zboruri disponibile din Rusia către Belgrad până la jumătate lunii octombrie.

zboruri pentru rusii care fug din RusiaSursa foto: Unsplash

Capitala Serbiei a devenit o destinație populară pentru ruși în timpul războiului. Până la 50.000 de ruși au fugit în Serbia de când Rusia a invadat Ucraina în februarie și mulți și-au deschis afaceri, în special în sectorul IT. Rușii nu au nevoie de vize pentru a intra în Serbia, care nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei pentru agresiunea sa în Ucraina. Aliații precum Belarus și China, de asemenea, nu au impus sancțiuni Rusiei.

Președintele sârb Aleksandar Vucic, care se laudă adesea cu legăturile sale de prietenie cu Putin, a declarat că prețul biletului Moscova-Belgrad a ajuns la 9.000 de euro pe piața neagră” din cauza mobilizării anunțate de Vladimir Putin.

Prețul pentru un zbor către la Moscova la Istanbul sau Dubai a ajuns la 9.200 de euro, pentru un tarif unic la clasa economică.

Marele exod din Rusia continuă

În Rusia a mai avut deja loc un exod masiv în urmă cu aproape șapte luni, când Vladimir Putin declanșa războiul în Ucraina. După ce Rusia a fost pusă la colț din punct de vedere economic, cetățenii de rând din Rusia încep să plece rând pe rând în alte țări, ca să nu ducă o viață în care cenzura și creșterile uriașe de prețuri să le dicteze traiul de zi cu zi. O bună parte din forța de muncă activă din Rusia a rămas atunci fără loc de muncă, în contextul în care, rând pe rând, companiile occidentale care aveau operațiuni în Rusia s-au retras aproape fără ezitare din țara condusă de Vladimir Putin. Până la jumătatea lunii martie erau deja plecați aproximativ 200.000 de ruși din țară, la câteva săptămâni de la izbucnirea războiului.

Câți rezerviști sunt mobilizați de Rusia să lupte în războiul declanșat în Ucraina

Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia, precizează că 300.000 de rezerviști, din cei 25 de milioane ce pot fi mobilizați, vor fi chemați pentru a lupta în Ucraina și a îndeplini obiectivele „operațiunii speciale„(denumirea folosită de propaganda rusească pentru războiul din Ucraina). El confirmă faptul că mobilizarea parțială va implica rușii cu experiență militară, dar care vor avea parte de o pregătire suplimentară.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri