"Organizatiile profesionale si interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol si alimentar vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la consultari in structurile europene similare, atat prin plata contributiilor, cat si prin asigurarea unei parti din costurile serviciilor lingvistice de care au nevoie. In acest sens, se aloca anual suma de 2,8 milioane de lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, potrivit unei hotarari adoptate, miercuri, de Guvern. Decontarea anuala a serviciilor lingvistice pentru organizatiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol si agroalimentar se face incepand cu anul 2017", anunta Biroul de presa al Guvernului printr-un comunicat.

Astfel, organizatiile profesionale si interprofesionale neguvernamentale care exploateaza terenurile agricole, sectorul agroalimentar sau serviciile conexe vor fi sprijinite sa isi plateasca integral cotizatiile anuale la organizatiile de profil ale UE si/sau organizatiile stabilite ca facand parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, se arata in document.

De asemenea, vor beneficia de decontarea unei sume de pana la 30% din valoarea serviciilor lingvistice de care au nevoie pentru a participa la consultarile organizate la nivel european, in acest domeniu.

Platile catre beneficiari se fac in termen de maxim 30 de zile lucratoare de la data aprobarii cererilor de plata, spune sursa citata.
"In Romania, sunt aproximativ 15 organizatii cu reprezentare la nivel european, care, in prezent, fac eforturi pentru achitarea cotizatiilor, stabilite pe principii care tin cont de potentialul si suprafata agricola a Romaniei si de populatia angrenata in mediul rural", se mai precizeaza in comunicat.

Sursa foto: Monkey Business Images / Shutterstock