Romania are alocate in cadrul bugetului multianual al UE fonduri de zeci de miliarde de euro, insa pentru accesarea acestor bani, care ar contribui semnificativ la dezvoltarea tarii si in special la ridicarea unor zone defavorizate, romanii cu idei de afaceri trebuie sa faca pasul urmator si sa devina antreprenori.

Agricultura este unul dintre sectoarele economice in care pot fi accesate foarte usor fonduri europene pentru punerea in practica a unor idei de afaceri, a declarat Petru Luhan, consultant fonduri europene si managing partner la firma Humboldt Spirit.

Legislatia si ghidurile referitoare la fondurile europene sunt extrem de ample si complicate, afirma Petru Luhan, astfel ca o persoana sau o firma care vrea sa atraga fonduri europene pentru o afacere are nevoie de sprijinul unui consultant specializat.

Exemplu - cum iti infiintezi o livada de meri

Pasii pe care ii urmezi impreuna cu firma de consultanta

  • Clientul trimite ideea de proiect firmei de consultanta
  • Consultantul analizeaza toate sursele (Bruxelles si nationale) si trimite solutia optima catre client (pre-scoring)
  • Scriere si depunere proiect
  • Evaluare proiect
  • Semnare contract finantare (Beneficiar-Finantator)
  • Implementare proiect

Ce face un consultant intr-un astfel de caz

  1. Impreuna cu specialisti proiecteaza plantatia: planul general al livezii, numarul de randuri, distanta intre randuri, distanta intre pomi, calculeaza si indica numarul si amplasamentul stalpilor si ancorelor sistemului de sustinere, numarul de tutoti, amplasarea conductelor sistemului de irigatie al livezii.
  2. Asigura accesul la diversi specialisti cu care colaboram din Romania (de la statiuni de cercetare sau fermieri), Italia, Olanda, Franta sau Republica Moldova. Proiectul dezvoltat va fi avizat de specialisti romani din statiunile de cercetare, conform legii pomiculturii.
  3. Redacteaza Cererea de Finantare, Planul de Afaceri si Memoriul Justificativ.
  4. Ofera suport pentru obtinearea documentelor si avizelor. Lista poate fi diferita de la un caz la altul, insa cele principale sunt:
    • documente privind situatiile financiare ale beneficiarului;
    • documente solicitate pentru terenul agricol/imobil pe care sunt sau vor fi realizate investitiile, extras de carte funciara, certificat de urbanism. Aceste documente se obtin mai greu, durata putand varia de la 1-2 saptamani la 2-3 luni;
    • document emis pentru proiect de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului;
    • certificate care sa ateste lipsa datoriilor fiscale restante;
    • cazier judiciar al responsabilului legal care sa ateste lipsa inscrierilor care privesc sanctiuni economico-financiare;
    • document emis pentru proiect de DSVSA (Directia Sanitar Veterinara si Siguranta Alimentelor);
    • document emis de DSP (Directia Sanatate Publica) din judet;
    • documente care dovedesc capacitatea si sursa de cofinantare;
    • document de la banca/Trezorerie;
    • autorizatie sanitara/notificare de constatare;
    • nota de constatare privind conditiile de mediu;
    • actele societatii;
    • diplome ale reprezentantului legal;
    • aviz de la gospodarirea apelor/notificare de incepere a executiei;
    • autorizatia pentru producerea, prelucrarea si comercializarea semintelor si materialului saditor;
    • autorizatie de plantare;
    • autorizatie de defrisare;
    • documente care atesta calitatea de membru OIPA (Organizatiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare);
    • precontracte incheiate cu persoane juridice;
    • fisa de inregistrare a producatorilor in agricultura ecologica;
    • document din care sa rezulte ca materialul de plantare fructifer este inclus in cataloagele oficiale ale statelor membre UE sau care se regasesc in cataloagele producatorilor comerciali de material de plantare fructifer;
    • Etc.
  5. Asista la negocierile clientului cu bancile pentru obtinerea banilor necesari cofinantarii (daca este cazul). Initiatorul propiectului ar trebui, de regula, sa dispuna de minim 20% din valoarea investitiei si de garantii cat mai mari (terenuri, alte bunuri, cladiri);
  6. Management de proiect: Un proiect bun este acela care a raspuns cerintelor tehnologice, a avut un buget echilibrat si corect, un grafic de implementare realist, a fost autorizat si s-a implementat fara probleme. Activitatea consultantului se refera la asistenta referitoare la implementarea proiectului: proceduri de achizitie, asistenta la negocieri cu furnizorii, contractare, raportare catre banci si autoritate de management, elaborarea cererilor de plata, acte aditionale, autorizari de plata etc.

"Practic, consultantul este alaturi de client de la idee pana la incasarea ultimelor sume de la AFIR (Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale)", a spus Petru Luhan.

Infiintarea unei livezi de meri este posibila prin programul PNDR Axa Prioritara 4 – Investitii in active fizice, Submasura 4.1.a – Investitii in exploatatii pomicole.

Pentru a fi eligibil, un proiect de infiintare de livada trebuie sa fie de minim 8.000 SO (valoare producţie standard). Livezile existente pot aplica, insa, pentru un proiect minim de 3.000 de SO, a explicat Petru Luhan. Cel mai bine cotate vor fi proiectele intre 12.000 si 50.000 de SO.

Valoarea ajutorului prin PNDR 2014-2020

Ferme mici si grupuri de producatori

  • Valoarea maxima a ajutorului pentru Ferme mici (8.000 – 12.000 SO) - intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:
    • 100.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple;
    • 300.000 de euro in cazul investitiilor in activitatea de productie;
    • 450.000 de euro pentru investitiile care acopera tot lantul alimentar (productie, procesare, comercializare);
  • Valoarea maxima a ajutorului pentru Forme asociative (grupuri de producatori si cooperative) – intensitatea sprijinului este de 50%, fara a depasi:
    • 350.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple;
    • 750.000 de euro in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare si reconversie);
    • 1,05 milioane de euro pentru investitiile care acopera tot lantul alimentar (productie, procesare, comercializare);
  • Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale, insa rata maxima a sprijinului combinat nu poate depasi 90%, in urmatoarele cazuri:
    • investitii realizate de tinerii fermieri cu varsta sub 40 de ani la data depunerii cererii de finantare;
    • investitii colective si proiecte integrate;
    • operatiuni sprijinite prin submasura 16.1 in cadrul PEI;
    • investitii legate de operatiunile prevazute la art 28 (Agromediu) si art 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul UE nr 1305/2013;
    • zone care se confrunta cu constrangeri naturale si cu alte constrangeri specifice;

Ferme medii

  • Valoarea maxima a ajutorului pentru Ferme medii (12.000 – 250.000 SO) – intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:
    • 200.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple;
    • 600.000 de euro in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare si reconversie);
    • 900.000 de euro pentru investitiile care acopera tot lantul alimentar (productie, procesare, comercializare);
  • Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale, fara ca rata maxima a sprijinului sa depaseasca 80%, in cazurile mentionate la punctul 1.

Ferme mari

  • Valoarea maxima a ajutorului pentru Ferme mari (250.000 – 500.000 SO) – intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:
    • 250.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple;
    • 750.000 de euro in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare si reconversie);
    • 1,05 milioane de euro pentru investitiile care acopera tot lantul alimentar (productie, procesare, comercializare);
  • Intensitatea sprijinului nerambursabil pentru Fermele mari se poate majora cu 20 de puncte procentuale in cazul in care acestea deruleaza operatiuni prin submasura 16.1 in cadrul PEI.

Pepiniere

  • Valoarea maxima a ajutorului pentru Pepiniere – intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:
    • 200.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple;
    • 600.000 de euro in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare si reconversie);
  • Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale, insa rata maxima a sprijinului combinat nu poate depasi 90%, in urmatoarele cazuri:
    • investitii realizate de tinerii fermieri cu varsta sub 40 de ani la data depunerii cererii de finantare;
    • proiecte integrate;
    • operatiuni sprijinite prin submasura 16.1 in cadrul PEI;
    • investitii legate de operatiunile prevazute la art 28 (Agromediu) si art 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul UE nr 1305/2013;
    • zone care se confrunta cu constrangeri naturale si cu alte constrangeri specifice;

Sursa foto: Sursa Foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri