Producatorul italian de automobile, Fiat, a inregistrat pentru prima oara in ultimii cinci ani profit. Potrivit BBCNews, Fiat a inregistrat 21 milioane de euro profit in trimestrul patru al anului 2005, ceea ce reprezinta o imbunatatire, comparativ cu pierderea financiara de 156 milioane de euro inregistrata in perioada similara din 2004. Totusi, producatorul italian a raportat o pierdere totala in 2005 de aproximativ 218 milioane de euro.

Oficialii companiei au declarat ca rezultatele pozitive inregistrate de catre Fiat Auto se datoreaza in special vanzarilor ridicate ale noului model Punto. Acesta a fost lansat in luna septembrie a anului 2005, anul acesta fiind asteptate vanzari de 360 000 de exemplare.

In incercarea de a obtine dinou profit, Fiat Auto a redus costurile de productie si a incheiat o alianta cu producatorul american Ford, in urma careia cele doua companii vor produce masini mai mici si mai ieftine. Acest scop nu va fi insa usor de atins, avand in vedere ca producatorul italian va trebui sa faca fata concurentei acerbe din partea rivalilor europeni Peugeot si Opel, care in decursul acestui an vor lansa noile lor modele de autoturisme din clasa mica.