"Efectele directe ale acestei masuri aberante vor fi majorarea tarifelor de reparatii, care va fi suportata de catre soferi, realizarea reparatiilor in service-uri clandestine, fara garantie, scumpirea semnificativa a politelor de asigurare auto (RCA si CASCO), inchiderea unui numar semnificativ de ateliere auto (peste 2000 de unitati service) si cresterea cu cel putin 15.000 de persoane a numarului de someri", se arata intr-o scrisoare deschisa trimisa de ASSAI Guvernului si Ministerului Transporturilor.

De la 1 octombrie a intrat in vigoare o decizie a Registrului Auto Roman (RAR) conform careia atelierele auto vor plati taxele anuale de autorizare in functie de numarul lucrarilor prestate si al marcilor reprezentate, pentru fiecare in parte. Anterior acestei masuri, proprietarii de service auto plateau o taxa unitara anuala de autorizare de aproximativ 1.000 de lei.

Noile taxe constau in cate 90 lei pentru maximum trei activitati de service prestate, 50 lei pentru fiecare activitate suplimentara, precum si 500 lei pentru fiecare marca pe care o reprezinta.

"Membrii ASSAI au fost stupefiati de decizia Registrului Auto Roman ca, in plina criza economica, sa majoreze taxele de autorizare ale unitatilor reparatoare, noile taxe fiind mai mari acum de 10-20 de ori. Astfel, daca pana in luna octombrie 2011 un service auto achita aproximativ 1.000 de lei pe an pentru autorizare, acum este obligat sa achite pentru aceeasi autorizare taxe ce variaza intre 11.000 de lei si peste 20.000 de lei, in functie de numarul de marci auto pentru care solicita autorizarea", au afirmat reprezentantii asociatiei.

Potrivit acestora, un atelier auto efectueaza aproximativ cinci activitati pentru 20 de marci auto.

Oficialii ASSAI sustin ca in Romania exista peste 4.000 de unitati service auto clandestine, care isi desfasoara "nestingherit" activitatea, neachitand niciun fel de taxe si impozite catre bugetul de stat.

Citeste si:

"In loc ca Registrul Auto Roman sa isi trimita inspectorii pe teren pentru a obliga service-urile clandestine sa intre in legalitate, sa plateasca taxe si impozite, sa plateasca CAS-ul si sa nu mai angajeze oameni la negru, RAR alege sa adopte o masura care, pe fundalul crizei economice, ar putea duce la disparita a jumatate din cele 5.000 de service-uri autorizate din Romania", se mai arata in scrisoarea deschisa a asociatiei.

Reprezentantii Registrului Auto Roman au afirmat la inceputul lunii noiembrie ca suplimentarea taxelor nu ar trebui sa influenteze costul manoperei, RAR considerand nesemnificativa valoarea taxelor aplicate.

"In realitate, costul minimal pe care RAR il solicita nu poate influenta preturile de reparatii, intrucat ele sunt nesemnificative raportat la un numar minim normal de vehicule reparate pe fiecare marca. Acordarea autorizatiei diferentiata pe marci si activitati va viza indeosebi calitatea lucrarilor efectuate, asumarea responsabilitatii service-urilor privind activitatile pe care solicita sa le desfasoare si ordonarea operatorilor din piata serviciilor de tip service auto in functie de capacitatea tehnologica, numarul de angajati si in nici un caz dupa ambitiile personale ale patronilor de ateliere auto", potrivit unui comunicat al registrului.

Reprezentantii RAR au afirmat ca lipsa costurilor diferentiate pe numar de marci a dus la aparitia unor efecte negative, incompatibile cu realitatea din piata.

"Au aparut service-uri auto cu 2-3 angajati care doresc sa desfasoare activitati diversificate pentru 15 si chiar 20 de marci. Tot piata este cea care a demonstrat ca service-urile autorizate si de catre producatorii vehiculelor au investit mai mult si mai eficient in logistica, personal, dispozitive, spatii si conditii de munca mai bune, decat service-urile independente", au mai spus oficialii RAR.