Tot mai multi americani incearca sa-si pastreze o perioada cat mai indelungata autovehiculele, multe cumparate pe vremea presedintelui Clinton, scrie Mediafax.

Autovehiculele usoare, categorie care include automobilele si vehiculele comerciale usoare, aveau anul trect o vechime medie de 11 ani si cinci luni, fata de 11 ani si doua luni in anul anterior si 10 ani si 11 luni in 2010, potrivit datelor firmei de cercetare Polk, citate de portalul Automotive News.

Pe segmentul masinilor personale, vechimea medie s-a situat, de asemenea, la 11 ani si cinci luni anul trecut.

SUA au inregistrat o crestere constanta a vechimii parcului auto incepand din 2002, cand media la nivel national se situa la noua ani si zece luni.

Citeste si:

Datele Polk se bazeaza pe analiza informatiilor disponibile in ianuarie referitoare la inmatricularea a 247 de milioane de automobile si vehicule comerciale usoare.

Numarul masinilor cu o vechime de 6-11 ani a scazut usor, in timp ce numarul celor utilizate de mai mult de 12 ani a urcat cu peste 20%, arata ultimul raport al firmei de cercetare.

Vanzarile de autovehicule usoare in SUA au inregistrat un nivel record de 17,2 milioane de unitati in 2000-2001, iar multe dintre masinile cumparate in acea perioada sunt inca folosite. In 2009, piata auto amerciana a atins minimul a 27 de ani, de 10,43 milioane de unitati.

Americanii isi pastreaza masinile perioade mai lungi din ratiuni economice, in principal din cauza recesiunii, dar si a faptului ca autovehiculele sunt construite pentru a rezista perioade mai indelungate, afirma analistii.