Grupului Chrysler, detinut de compania cu capital privat Cerberus Capital Management, i-au fost acordate 30 de zile pentru a ajunge la o intelegere cu Fiat. In caz contrar, compania nu va mai avea acces la fondurile oferite de guvernul american.

In cazul in care Chrysler poate finaliza o alianta cu Fiat si poate ajunge la acorduri pentru reducerea cheltuielilor, cu creditorii si sindicatul, Trezoreria Statelor Unite ar putea lua in calcul finantarea companiei cu inca 6 miliarde dolari.

Oficialii Chrysler si Fiat au primit aprobarea directorilor executivi sa incheie o alianta de care depinde un ajutor aditional acordat constructorului american, au declarat surse apropiate discutiilor.

Fiat, aflat in cautare de parteneri pentru a face fata crizei financiare, a semnat in ianuarie un acord preliminar pentru formarea unui parteneriat strategic cu Chrysler, prin care grupul italian va prelua 35% din compania americana, in schimbul accesului la tehnologie.

Anuntul vine dupa ce presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a spus luni ca nu este exclus ca grupurile auto General Motors si Chrysler, aflate in dificultate financiara, sa intre in faliment, pentru a se restructura.

Falimentul, solutie pentru restructurarea GM si Chrysler

Declaratiile presedintelui vin in contextul in care grupul de lucru pentru sectorul auto, al administratiei Obama, a anuntat luni ca "cea mai buna sansa de supravietuire a General Motors si Chrysler ar fi sa intre sub incidenta legilor aplicate institutiilor falimentare", care le-ar permite sa se restructureze sub supraveghere judiciara.

Echipa presedintelui a explicat ca, spre deosebire de o lichidare, in urma careia compania este divizata si vanduta, sau de un faliment clasic, prin care un grup se poate confrunta cu litigii timp de mai multi ani, o asemenea actiune - in cazul in care este necesara in cazul de fata - ar ajuta GM si Chrysler sa scape de vechile datorii si "sa gaseasca calea spre succes" .

Capitolul 11 din legea americana privind falimentul permite unei companii sa intre sub protectia justitiei, ceea ce ii acorda timp pentru restructurare si o pune la adapost de cererile creditorilor.

General Motors a cerut ajutor suplimentar de 16,6 miliarde dolari, dupa ce a primit 13,4 miliarde dolari din luna decembrie. Chrysler a mai cerut 5 miliarde dolari, dupa ce a primit 4 miliarde dolari. Ambele trebuiau sa dea dovada de progrese pana la sfarsitul acestei luni.

Falimentul, solutie pentru restructurarea GM si Chrysler

Falimentul, solutie pentru restructurarea GM si Chrysler