Sectii neinteroperabile fac parte din sucursalele teritoriale Bucuresti (Ploiesti Crang - Ploiesti Vest, Ploiesti Vest - Targoviste Nord - Fieni, Ditesti - Gura Palangii, I.L. Caragiale - Ditesti, Buda - Slanic, Ploiesti Nord - Maneciu), Brasov (Sebes Alba - Petrestii de Padure) si Iasi (Dornesti - Gura Putnei - Putna, Dornisoara - Floreni, Gura Humorului - Darmanesti, Crasna - Husi), se arata intr-un comunicat al CFR, potrivit Mediafax.

Durata de valabilitate a contractului de inchiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai mare. Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 15 martie, ora 09.00, deschiderea acestora urmand sa aiba loc in aceeasi zi la ora 10.00, la sediul BRM.

CFR are posibilitatea sa ofere in regim de inchiriere sectiile de circulatie apartinand infrastructurii feroviare neinteroperabile catre operatori economici.

Firmele desemnate castigatoare sunt obligate sa preia si personalul CFR existent sau care isi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul inchirierii.

Aceasta este a treia etapa a procesului de inchiriere.

Citeste si:

CFR SA a atribuit la finele anului trecut operatorului Transferoviar Grup din Cluj Napoca un contract de inchiriere de cale ferata apartinand infrastructurii feroviare neinteroperabile aferent sucursalei din Bucuresti pentru trei sectii de circulatie.

In luna noiembrie, CFR a atribuit alte trei contracte de inchiriere, vizand sucursalele Timisoara, Cluj si Galati operatorilor RC-CF Trans, Via Terra Spedition si Grup Feroviar Roman (GFR), parte a grupului Grampet.

Inchirierea unor parti din infrastructura feroviara neinteroperabila reprezinta unul din angajamentele incluse in programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizeaza reducerea cheltuielilor si a activitatilor neprofitabile.

Guvernul a decis in iunie inchirierea a circa 1.000 kilometri de linii de cale ferata si inchiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare, estimand ca operatiunea va genera economii de 109 milioane lei la bugetele companiilor CFR, masura convenita cu Fondul Monetar International.

Executivul s-a angajat in urma negocierilor cu Fondul Monetar International sa inchida 20% din liniile de cale ferata aflate in administrarea CFR SA, reprezentand aproximativ 4.000 de kilometri, daca nu gaseste un investitor care sa realizeze intretinerea acestora si care va fi selectionat in urma unor licitatii.