Originar din Radauti, Gabriel Sandu are la 39 de ani o vasta experienta in sectorul telecom, fiind fondatorul retelei GSM Proton, o afacere de 33 milioane de euro pe care a vandut-o companiei Vodafone in anul 2009.

“Sunt momente cand anumite business-uri se inchid sau se deschid. Am intrat in 1997 in domeniul telecomului pentru ca atunci s-au deschis usile si am avut norocul sa fiu acolo. In 2009 cand am iesit din business-ul Proton am considerat retailul ca un pas firesc din simplul motiv ca in Romania in momentul respectiv nu existau lanturi de magazine de proximitate”, povesteste antreprenorul.

In 2009 s-a intors din Taiwan, unde a vazut pentru prima oara modelul retailului de proximitate. Ulterior, a aflat ca este tara cu cel mai dezvoltat retail de proximitate din lume – cea mai mare densitate, cel mai mare numar de magazine.

“Am fost socat de faptul ca pe trei laturi ale unei cladiri erau trei magazine de proximitate, toate aglomerate, gaseai tot timpul produse proaspete. Nu mai era nevoie de hipermarketuri care ne consuma timp si bani. Doua luni cat am stat in China m-am aprovizionat doar din magazinele de proximitate. Toate nevoile ti le poti rezolva intr-un magazin de 50 mp daca este organizat cum trebuie. Modelul de magazin de acolo este axat pe mancarea calda. Aveau chiar si oua fierte, cel putin doua erau tot timpul la vanzare”, explica Gabriel Sandu.

Intors in tara a contactat un partener si au conturat planul de afaceri. Urmau sa se axeze la inceput doar pe Bucuresti intrucat considerau ca acest model de business nu functioneaza cu o logistica foarte extinsa, fiind necesare distante mici intre magazine. Cand totul era gata si incercau sa faca primele demersuri concrete a aparut in presa anuntul ca Mic.ro, reteaua detinuta de Dinu Patriciu, se lanseaza.

“Am studiat modelul lor de business, se suprapunea pe al nostru motiv pentru care am decis ca nu este oportun sa pornim 2 afaceri concurente din motive in primul rand de concurenta pe spatii, ne bateam pe aceleasi suprafete”, isi aminteste Sandu.

Erau magazine care nu vindeau suficient pentru a-si plati curentul electric, nu salariile, nu chiria

S-a reintors pe continental asiatic si in timp ce era in China a aflat ca modelul Mic.ro nu functiona. In opinia sa, falimentul Mic.ro poate fi pus pe seama problemelor de brand sau de etica a managementului.

“Cine isi doreste ceva mic? Femeile sunt cei mai mari cumparatori, nu cred isi doresc lucruri mici. Cele mai multe masini mari sunt conduse de femei. Au fost probleme de etica managementului, de obiective care nu aveau legatura cu business-ul (obiectivul era sa vinzi afacerea)”, considera omul de afaceri.

In 2012 a dat unda verde proiectului sau pe zona retailului alimentar si intr-un an de zile a ajuns la o retea de sapte magazine de proximitate, localizate in Bucuresti, in cadrul carora lucreaza in prezent 32 de angajati. Anul trecut retaierul a avut o cifra de afaceri de 100.000 de euro, iar pentru 2013 Sandu estimeaza o valoare de 1,5 mil. euro pe fondul extinderii retelei.

Gabriel Sandu

Citeste si:

Potrivit lui Gabriel Sandu, investitia medie in amenajarea unui magazin este de circa 40.000 de euro, fara a include costurile cu chiria spatiului.

“Amortizarea investitiei nu a fost unul din obiectivele mele. Mi-am propus sa dezvolt un model de business viabil, imi doresc ca si in comertul local sa existe initiativa romaneasca. Prin Metro, Carrefour, Auchan, Cora s-a desfiintat usor-usor comertul romanesc. Peste 50% din comertul din Romania este detinut de straini. Cred ca ar trebui sa apara si un model de business cu capital romanesc pe termen lung. Cred ca retelele romanesti trebuie sa ajunga la acea dimensiune la care sa poata face marca proprie. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa ai anumite volume. Aceasta este cheia pentru care comertul din strainatate are un avantaj competitiv fata de cel din Romania”, crede Gabriel Sandu.

Daca ar fi pus in situatia de a incepe totul de la zero Sandu afirma ca nu ar schimba modelul de business, insa dezvoltarea ar fi mult mai accelerata. “As fi riscat mai mult, in momentul actual trebuia sa avem 30 de magazine, insa avem doar 7”.

Buget de 200.000 de euro pentru investitii. Incepe productia de marca proprie

Pentru anul viitor antreprenorul are pregatit un buget de investitii de 200.000 de euro, suma care va folosita pentru dezvoltarea unor facilitati de productie si pentru intrarea pe segmentul marcilor proprii. In plus, Sandu intentioneaza sa dezvolte alte doua proiecte din sfere diferite de activitate, respectiv turism si resurse umane.

“As vrea sa lansez prima marca proprie in zona bauturilor nonalcoolice. Acum construim planul de afaceri. Produsele marca proprie depind de cel care le comanda. Cand ceri pretul cel mai mic fara a te uita la calitate, atunci produsul va fi pe masura. Vad prin marca proprie produse de calitate rezonabila la un nivel de pret redus. Marcile proprii ar trebui sa fie cam 20% din cifra de afaceri a oricarui comerciant. Undeva aici ar trebui sa ajungem si noi”, declara proprietarul Pronto.

Sunt oameni care traiesc cu 7-10 lei pe zi. E dureros

Gabriel Sandu nu crede ca urmatorul an va aduce o schimbare fundamentala a climatului economic. “Ma uit la clienti care incearca sa isi maximizeze un buget de cumparaturi de 7-10 lei. Sunt chestiuni dureroase, oamenii acestia incearca sa isi acopere nevoile zilnice cu astfel de sume. Nu as fi crezut ca sunt oameni care incearca sa supravietuiasca cu niste sume cu care eu, ca student, supravietuiam in urma cu cativa ani. Vad familii care incearca sa faca miracole cu niste bugete extraordinar de mici. Este o provocare careia nu ii poti raspunde decat prin oferte special”, crede Sandu.

Pentru restartarea consumului omul de afaceri subliniaza ca necesare creasterea increderii in economie, lansarea unor proiecte de investitii mari, un climat fiscal marcat de predictibilitate prin promovarea unor campioni nationali, oferind ca exemplu cazul producatorului de lactate Albalact.

De asemenea, omul de afaceri considera ca micii comercianti ar trebui sa se detaseze de modelul “autosuficientei si a traiului de pe o zi pe alta” si sa se concentreze pe un model de business cu un orizont de timp mai mare.

“Aici ma gandesc la evaziunea fiscala prin care unii comercianti incearca sa obtina avantaje pe termen scurt. Este o forma de furt de la stat, de la ei insisi. Din discutiile cu furnizorii, cifrele pe care le-am auzit sunt de 60-70% evaziune in unele industrii. Vin dintr-un domeniu, telecom, unde evaziunea fiscala este de o cifra. Daca ar exista vointa politica s-ar rezolva problemele mari. Aici ar trebui controlate canalele de distributie, ar trebui controlat portul Constanta, marii distribuitori care creeaza volume mari”, argumenteaza Gabriel Sandu.

Retailul de proximitate a fost unul din sectoarele cu cea mai agresiva extindere in acest an, printre campionii deschiderilor numarandu-se giganti precum Mega Image, Carrefour, Metro Cash&Carry.